Amintiri...

Ţi-aduci aminte de drumul ăsta?

E acelaşi drum pe care-l băteam

când aveam doar 10 ani;

când ploua afară tu ziceai că Dumnezeu

plânge, că s-a supărat pe noi.

Eu ziceam că nu-i adevărat,

că norii taie ceapă,

sau că ochii li se scurg pe noi.

Ei, dar cine crezi că-s norii? Dumnezeu?!

Mă-ntrebai ironic, cum făceai de obicei.

Acum drumul ăsta e bătut de praf,

Soarele se topeşte plictisit în praful 

ce tronează peste crengile copacilor pe care

odinioară ne căţăram sperând să-l prindem

pe Dumnezeu de picior şi să

jucăm prinsa cu el...

Amintiri, nimic mai mult...