CU MUZA LA CENACLU

(...) un umăr dezgolit, un altul gol, filosofând, la răsărit, un dor nebun de asfinţit se-aşterne printre ape, să scape naufragiul unor umeri goi, un umăr vâslă şi o dragoste vâslind, rotind cuvântul noi spre ţărmuri de început, doar cu-n sărut sfârşind pe gât, cât dorul de-a ploua îmbrăţişări, uitări vor aşeza pe piept, de aceea îţi mângâi umărul drept, e drept, de aceea îşi mângâi şi umărul stâng, ca pentru o folosofie îndeajuns să strâng, o dezgolire esenţială, un sentiment prea crud, roşind la văzul unui umăr nud. (...)
(Tiberiu Iacomi – filosofia umerilor goi)
În 1999, la Editura GENEZE – condusă, la acea vreme, de regretatul Radu Dorin Mihăescu – apare cartea de poezie Iubire fără chip a unuia dintre cei mai talentaţi şi mai tineri membri ai Cenaclului Noduri şi Semne, Tiberiu Iacomi (avea, pe atunci, doar 12 ani, era elev la Gimnaziul DUNĂREA şi venea la cenaclu însoţit de tatăl său – n.a.). Desigur că a fost un prilej de mândrie pentru tânărul poet, pentru părinţii şi profesorii lui, dar şi pentru noi, colegii lui de cenaclu.
Iată, au trecut 11 ani. Copilul de atunci este proaspăt absolvent şi masterand al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Bucureşti şi scriitor, desigur, pentru că a revenit în cenaclu şi a prezentat un grupaj de texte de poezie dar, de data aceasta, şi de proză, ca să vadă cum mai stă cu scrisul – după cum ne-a mărturisit.
După prezentare, foştii şi actualii colegi întru ale literaturii au decretat că stă bine cu scrisul, deşi – având în vedere startul de acum 11 ani – unii dintre noi am recunoscut că ne-am aşteptat la o evoluţie în trombă, ca poet. Dar, ca orice scriitor, Tiberiu Iacomi a încercat şi proza – unde, se pare că, după textele prezentate, stă mai bine decât în poezie.
Şi, ca să glumim puţin – dacă, acum 11 ani, Tiberiu venea la cenaclu însoţit de tatăl său - de data aceasta a venit însoţit de o tânără şi frumoasă muză/prietenă – Mariana Tătară – care a afirmat că îi place la Tiberiu Iacomi, în primul rând, conţinutul (al textelor, desigur), dar şi forma – care o duce cu gândul la Minulescu, un poet drag sufletului ei. Şi nota lirică deosebită, gingăşia – într-un cuvânt – poezia.
„Cuvinte potrivite scrise cu mare grijă şi frumos; textele nu sunt provocatoare, dar se pot citi. Îmi plac, mai ales, ca parabole; să ajungă la esenţializare.” (Ion Zimbru)
„Poezia suferă de o diluare teribilă; nu m-a prins liric decât parţial; are şi redundanţe ideatice; scrise caleidoscopic, fără a concluziona; imaginile sunt penetrante, incisive, telegrafice – ceea ce-l duce undeva, în jurnalism; ideile nu sunt unitare; are condei dar, încă, nu-l slujeşte foarte bine; limbajul este de actualitate – aş spune că e pe trend; vehiculează termeni şi un argou specific scriitoricesc; fandează verbios – adică, foloseşte bine verbul; texte inteligente şi foarte sincere – dar nu este pe genul literar care i se potriveşte.” (Stela Iorga)
„Un conglomerat de cuvinte care mi se par pompoase şi reci; în proză, mi se pare mai reuşit; dialogul este bun şi ideile interesante.” (Anca Şerban Gaiu)
„Cred că este poezie – deşi cam aglomerată, pe alocuri; ar mai putea fi şlefuită, limpezită; să nu se mai lase dus de jocurile facile de cuvinte.” (Cristina Dobreanu)
„Reuşite finalizările şi interesante ideile; remarcabilă nota de comic, de ironie; poeziile mi se par conturate şi originale.” (Claudia Samoilă)
„Punerea în pagină a poeziilor mi se pare dificilă. În proză – mi se pare mai reuşit.” (Monica Harhas)

Ion Avram

Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte prozatorul Ion Avram.