Scurtul fragment prezentat de prozatorul Ion Avram se impune ca un interludiu nostalgic în economia noului său roman al cărui titlu provizoriu este Manase.
Textul nu dezvăluie nimic din trama romanului, dar îşi află împlinirea în rostirea poetică care surprinde, într-o tonalitate elegiacă, singurătatea bătrânului Ştefan Ţugui: ” [..] Că şi el , salcâmul, m-o fi privind cu ochii lui de salcâm şi-o fi gândind cu gândurile lui de salcâm: Iată omul meu cel singur !, o fi gândind.Cum umblă de colo-colo prin ogradă cu gândurile lui de om, privind stânga, dreapta cu ochii lui de om. Privindu-mă. Că-l ştiu de când se căţăra după cuiburi îmbrăţişându-mă, îmbrăţişându-l cu ramurile. De se zgâria şi-i sângerau picioarele, braţele, faţa, de parcă nu simţea, de parcă nu-l durea, se căţăra şi iar se căţăra zi de zi, vară de vară, se căţăra, până când, într-o zi, nu s-a mai căţărat…Aşa o fi gândind, privindu-mă cu ochii lui de salcâm, clătinându-şi ramurile, frunzele, cu nedumerirea lui de salcâm: cum, adică, să nu-şi dea el, salcâmul, seama, cum să nu observe că, de atâta vreme, copilul nu s-a mai căţărat, că alţi copii s-au căţărat de atunci, după cuiburi, zgârâindu-se, sângerându-le braţele, faţa. De parcă nu ar fi simţit, de parcă nu i-ar fi durut, s-au căţărat şi iar s-au căţărat , zi de zi, vară de vară, s-au căţărat până când, într-o zi , au plecat şi l-au lăsat singur. Iată! Omul meu cel singur!...Ceasul meu, omul!..Bietul meu ceas! - aşa, poate, gândeşte salcâmul, privindu-mă cum umblu de colo-colo prin ogradă, prin grădină, cu gândurile mele, cu ochii mei de om, privindu-l.[…] “(Manase)
Sterian Vicol : “Fragmentul este un poem dedicat salcâmului - simbol şi reper care reînvie amintirile bătrânului.“
Victor Cilincă : “ Şi de această dată scriitura lui Ion Avram se remarcă prin sinceritate şi simplitate, prin ritmul aparte; economia în explicaţii şi tonalitatea parcă mioritică creează cadrul pentru poezie.“
Stela Iorga : “Deosebită răsturnarea de viziune- personajul văzându-se şi din perspectiva salcâmului accentuează şi mai mult comuniunea dintre bătrân şi salcâmul de după care răsărea întotdeauna soarele; curajos demersul scriitorului de a concepe un roman în care, aşa cum ştim din alte prezentări la cenaclu, alternează limbajul liric cu registre epice, ba chiar de tramă poliţistă.”
Nicoleta Onofrei : “Autorul a surprins foarte bine singurătatea părintelui şi neliniştea care se precipită tot mai mult prin ritmul sacadat din finalul textului.”
Claudia Samoilă : “Atât de puternică pare să fie legătura bătrânului cu salcâmul, încât s-ar putea vorbi despre omul din salcâm şi salcâmul din om, de parcă s-ar fi trăit unul pe celălalt.”
Elena Donea : “Repetiţiile poetice captează atenţia şi imprimă scriiturii chiar o tentă ludică.“
Vineri, la ora 18:00, la sediul cotidianului “Viaţa Liberă” va citi poezie Elena Donea.
Cristina Dobreanu
Textul nu dezvăluie nimic din trama romanului, dar îşi află împlinirea în rostirea poetică care surprinde, într-o tonalitate elegiacă, singurătatea bătrânului Ştefan Ţugui: ” [..] Că şi el , salcâmul, m-o fi privind cu ochii lui de salcâm şi-o fi gândind cu gândurile lui de salcâm: Iată omul meu cel singur !, o fi gândind.Cum umblă de colo-colo prin ogradă cu gândurile lui de om, privind stânga, dreapta cu ochii lui de om. Privindu-mă. Că-l ştiu de când se căţăra după cuiburi îmbrăţişându-mă, îmbrăţişându-l cu ramurile. De se zgâria şi-i sângerau picioarele, braţele, faţa, de parcă nu simţea, de parcă nu-l durea, se căţăra şi iar se căţăra zi de zi, vară de vară, se căţăra, până când, într-o zi, nu s-a mai căţărat…Aşa o fi gândind, privindu-mă cu ochii lui de salcâm, clătinându-şi ramurile, frunzele, cu nedumerirea lui de salcâm: cum, adică, să nu-şi dea el, salcâmul, seama, cum să nu observe că, de atâta vreme, copilul nu s-a mai căţărat, că alţi copii s-au căţărat de atunci, după cuiburi, zgârâindu-se, sângerându-le braţele, faţa. De parcă nu ar fi simţit, de parcă nu i-ar fi durut, s-au căţărat şi iar s-au căţărat , zi de zi, vară de vară, s-au căţărat până când, într-o zi , au plecat şi l-au lăsat singur. Iată! Omul meu cel singur!...Ceasul meu, omul!..Bietul meu ceas! - aşa, poate, gândeşte salcâmul, privindu-mă cum umblu de colo-colo prin ogradă, prin grădină, cu gândurile mele, cu ochii mei de om, privindu-l.[…] “(Manase)
Sterian Vicol : “Fragmentul este un poem dedicat salcâmului - simbol şi reper care reînvie amintirile bătrânului.“
Victor Cilincă : “ Şi de această dată scriitura lui Ion Avram se remarcă prin sinceritate şi simplitate, prin ritmul aparte; economia în explicaţii şi tonalitatea parcă mioritică creează cadrul pentru poezie.“
Stela Iorga : “Deosebită răsturnarea de viziune- personajul văzându-se şi din perspectiva salcâmului accentuează şi mai mult comuniunea dintre bătrân şi salcâmul de după care răsărea întotdeauna soarele; curajos demersul scriitorului de a concepe un roman în care, aşa cum ştim din alte prezentări la cenaclu, alternează limbajul liric cu registre epice, ba chiar de tramă poliţistă.”
Nicoleta Onofrei : “Autorul a surprins foarte bine singurătatea părintelui şi neliniştea care se precipită tot mai mult prin ritmul sacadat din finalul textului.”
Claudia Samoilă : “Atât de puternică pare să fie legătura bătrânului cu salcâmul, încât s-ar putea vorbi despre omul din salcâm şi salcâmul din om, de parcă s-ar fi trăit unul pe celălalt.”
Elena Donea : “Repetiţiile poetice captează atenţia şi imprimă scriiturii chiar o tentă ludică.“
Vineri, la ora 18:00, la sediul cotidianului “Viaţa Liberă” va citi poezie Elena Donea.
Cristina Dobreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu