Golgota stihiei

Pentru a găsi simplitatea şi autenticul în viaţă, a le surprinde şi de a le reda simplu în artă, fără înflorituri şi alte accidente, nu numai că îţi trebuie talent, dar ai nevoie şi de inteligenţă şi de o oarecare umilinţă faţă de viaţă si artă. Ion Avram le are pe toate. Fără apanajul cazurilor tari, extraordinare, unice, Ion Avram reuşeşte să sustragă generalul, esenţa tare a personajalor sale, a cazurilor sale. Şi sincer de mult nu s-a mai lăsat muţenia aşa la o şedinţă de cenaclu. Cuvintele se transformaseră în imagini vii, în replici şi poveşti aşteptate cu răsuflarea tăiată şi doar când Ion şi-a scos batista să-şi şteargă fruntea ne-am dat seama că suntem la Viaţa Liberă, în hol, la o şedinţă de cenaclu şi nu „Pe văile Golgotei”, cu Alexandru, mătuşa Anişoara, bunica şi unchiul Pavel. Reuşeşte să surprindă personaje stihiale (Stela Iorga) de tipul lui Lică Sămădău printr-o poezie a imaginii (Victor Cilincă). „Ion Avram este un om care nu se mai schimbă nici dacă moare. Are aceste fraze simple, fără adjective, nedecorate, care-i sunt specifice, şi un limbaj real al unor personaje reale cu toate dramele unei societăţi închise. Prinde flash-uri, peisaje care intră în contrast cu tensiunea romanului. Are multe simboluri, artificii-trimiteri de tipul linguriţa-alarmă. Este o proză cu muzică interioară”, a spus Victor Cilincă care, pornind de la proza lui Ion, s-a dus cu gândul şi la Hugo, Lorca, Slavici, Faulkner, dar şi la Marquez. „Portretizează succint şi plastic într-o proză plină de dramatism, de cruzime, care surprinde o lume guvernată de nişte legi primare, primordiale. Până la urmă poate fi şi o minitragedie greacă. Destinul se întoarce circular asupra celui care a ucis calul. Există duioşie în exprimare”, observă Stela Iorga. În concluzie, dacă reuşiţi să puneţi mâna pe volumul „Prin văile Golgotei”, veţi vedea balcanism, naturaleţe a limbajului (ca o frescă), cu un umor sănătos, sensibilitate şi multe altele.

Vineri va citi Simona Vartolomei.

Nicoleta Onofrei