miercuri, 28 noiembrie 2012

POVESTE DE PESCAR



(...)La doi paşi de cabană era un fel de alcătuire temeinică din bârne groase de stejar, înnegrite de trecerea anilor, luminată ca ziua, pe ferestrele căreia se putea citi „Non stop”. Am intrat înăuntru şi m-am trezit în faţa unor rafturi şi tejghele încărcate cu tot ce-şi putea dori un pescar amator.
Lansete de toate mărimile şi culorile, mulinete pe care cred că încăpeau pe puţin cinci sute de metri de strună, bobine de relon galben, negru sau maroniu, plutitoare sau pentru dat la adânc, momeli închipuind peştişori de toate mărimile, gândaci de arţar şi de frasin din cei care le plac păstrăvilor, plăsmuiţi din plastic dar atât de bine lucraţi încât păreau vii, lăcuste, greieri, viermişori şi râme artificiale de ziceai că acuma-s scoase din pământ, blinchere, năluci, cârlige, ancoriţe, plumbi mai mari sau mai uşori, de nu ştiai la care să te uiţi mai întâi.
Deosebit de asta, pe pereţi atârnau tot felul de cisme de cauciuc, unele numai până la genunchi, altele până la şold, iar alături de ele costume de pânză cauciucată, cu glugă de puteai sta în apă până la gât fără să-ţi uzi nici un colţ de izmană.(...) 
 (Constantin FloreaPoveste scoţiană)

„Constantin Florea este un bun creator de atmosferă; am găsit câteva comparaţii frumoase; îi lipseşte intriga, are mână de prozator şi un tonus bun; textul curge bine.” (Nicoleta Onofrei)
„Se vede o anume experienţă a scrisului şi o bună cursivitate; este un bun povestitor, remarcându-se printr-un bun descriptivism; povestiri de pescuit şi vânătoare bine susţinute prin apetenţa pentru detaliu şi printr-o epicitate bine condusă”. (Simona Toma)
„Are potenţial în a descrie ceea ce vede; nu apar nişte caracterizări ale personajelor, nu are o coloană vertebrală, nu are fir epic; pare mai mult un jurnal de călătorie.” (Laurenţiu Pascal)
„Are un pitoresc al limbajului potrivit cu genul de acţiune – pescuit, vânătoare etc. – cu personajele corespunzătoare; altfel structurată, poate ar fi avut alt impact.” (Diana Balmuş)
„Textul curge fără sincope, se lasă dus de descriere, de detalii; are atmosferă de roman de aventură; monotonă, fără intrigă – deşi, talent există.” (Cristina Dobreanu)
„Un bun povestitor; reuşeşte să creeze atmosferă, are o savoare care vine din talentul de povestitor şi nu din intrigă.” (Anca Şerban)     
    

Ion Avram


Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Simona Toma.    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu