(...) ASISTENTUL MEDICAL
(înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai liniştit:
răposatul Lazăr era cam şubrezit pe ici, pe colo... Avem fişa dumnealui
complectă (arată fişa iniţială)! Vom începe cu piciorul stâng. Tibia, niţel
fisurată, ceva probleme de circulaţie, ceva varice, ficatul mărit... Dar cu
medicina asta modernă, va fi floare la ureche să re îmbolnăvim inclusiv de
colita aia nasoală a lui. Zi mersi că răposatul nu era cardiac! Nişte carii,
mda... pot să mai aştepte până la viitoarea vizită, după ACOMODARE. Nici n-o să te doară prea tare, ştii? Important e să te
simţi, cât mai exact, (încet, să nu-i facă martori pe poliţişti la încălcarea
regulilor de identitate), exact ca ăla, ca mortu’, ca artistul Lazăr Gorchi...
Artist fericit, dar cu uşoare mâncărimi şi sporadice convulsii! Să te doară
exact ca pe el, să te mănânce exact ca pe el, să te usture exact ca pe el:
asta-i legea! Uite, sunt şi bonusuri: avea privirea bună! Chiar îţi dregem şi
ochiul acesta stâng (ridică puţin plasturele de pe arcadă), cam paradit.
(admirativ) Dintr-un pumn baban, bănuiesc... (...)
(Victor
Cilincă – OFF sau REGELE SCHIMBĂRILOR)
„Cum să vorbesc eu despre o scriitură de teatru, când eu
n-am scris nici măcar o cerere de iertare către Shakespeare? Lucruri foarte
delicate, sprijinite pe simboluri prea rafinate despre o lume care, şi când
doarme – doarme teatral. O desfăşurare de forţe extraordinară într-o piesă care
cred că va avea parte de o reuşită măcar personală, dacă nu şi pe linia Vlad
Vasiliu; cred că este o piesă în totală armonie cu Apocalipsa şi sper să le
apuc pe amândouă: şi sfâşitul lumii, şi punerea în scenă a piesei. În rest,
Dumnezeu cu mila!” (Ion Zimbru)
„Pare lucrarea unui arheolog care descoperă un ciob pe
baza căruia poate descrie o întreagă societate umană; stilul este cursiv, uşor
argotic şi încărcat de o simbolistică aparte.” (Constantin Florea)
„În anumite pasaje, limbajul mi se pare prea comun – un
fel de identitate clonată, personajele
n-au, fiecare, identitatea sa proprie a limbajului, sau poate este vorba
de un limbaj marca Victor Cilincă; se remarcă umorul cinic cu care autorul ne-a
obişnuit; se vede o luptă împotriva sistemului, a cenzorilor, a clişeismului;
nu sunt acceptate regulile societăţii; transpare ideea că, deşi fizic omul
poate fi schimbat, nu poate fi schimbat ca mentalitate.” (Simona Vartolomei)
„Am avut mai puţină aderenţă la simbolistica textului;
autorul are multe nobile intenţii, dar finalizarea rămâne în coadă de peşte; în
rest, am rămas cu plăcerea textului, a unei noi lumi create; la nivelul
imaginii, autorul mi s-a părut un păpuşar priceput care în final intră şi el în
joc/ scenă; pare totul demonizat, de o lipsă de speranţă cataclismică, un fel
de tristeţe fără de sfârşit specifică unor categorii socio-profesionale cu care
nu am rezonat; un registru cinic în care-l găsim pe Victor Cilincă – dar, cam
disipat şi generos cu simbolistica jocului până la devălmăşie.” (Stela Iorga)
„O utopie cu un substrat distopic; personajele trăiesc
într-o continuă tensiune pentru a-şi susţine aparenţa.” (Florin Buzdugan)
„Victor Cilincă confirmă că este unul dintre puţinii
noştri scriitori letali: ideea piesei este fermecătoare, dă literaturii totul,
numai că, pornind de la ideea amintită, prozatorul omoară dramaturgul, apoi
dramaturgul omoară prozatorul şi tot aşa... Dragostea sa pentru literatura SF
dă aici... o lovitură de teatru, distopică sau nu... Poate că este prea mult
marca Victor Cilincă, dar pe un Eugen Ionesco nu te poţi necăji.” (a.g. secară)
Ion Avram
Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Constantin Florea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu