„(…) Dintr-o
dată simți că se rătăcise; nu mai cunoștea casa, iar salonul cu băutură
dispăruse, petrecăreții la fel. Casa deveni un loc necunoscut, parcă ireal, din
altă lume. Pereții vibrau de voci ascuțite, mobila se cutremură gemând,
ferestrele se blocaseră și aerul se făcu sufocant. George mergea prin
coridoarele străine strigând în gura mare. Nimeni nu-i răspundea, doar o
oglindă într-un colț cenușiu strălucea ademenitoare. Bărbatul se îndreptă spre
ea. Ajuns în dreptul ei exclamă: «Nu se poate! Arăt exact ca în tinerețe».
Alergă ce mai alergă, iar în fundul unui coridor lucea o lumânare lângă statuia
lui Hecate. Dedesubtul ei aceeași oglindă în care se privise adineauri era
mânjită de sânge. Se uită din nou în ea și o văzu pe Aglaia, fata lui cea mare
dansând cu Miruna și celelalte balerine. Toader zăcea mort pe podea cu țeasta
spartă, iar sângele îi curgea peste Faust prelingându-se pe covorul persan.”
(Violeta Bobe
– Delirul)
Vinerea trecută, ne-a citit Violeta Bobe o
proză scurtă și o serie de poeme; după lectura propriu-zisă a prozei, Nicoleta
Onofrei afirmă că „proza îmbină atmosfera caragialescă din schița D-l Goe și enigma a la Călinescu din Enigma Otiliei”. Nicoleta a mai spus că
în text se găsesc multe explicitări ce nu fac bine textului, iar tabloul
familial pe care ni-l prezintă autoarea este unul din exterior, incomplet, aproape redundant. Textul se salvează,
totuși, prin o serie de imagini faine, Nicoleta încheind că textul are un miez
anume, dar că mai trebuie lucrat. Asta pe de o parte. Ana Maria Panagatos, pe
de altă parte, reduce proza la „expresii ce nu fac parte din text”, la „o proză
ce n-are o linie care să poată fi urmărită”. Fără a o descuraja pe Violeta, Ana
Maria apreciază ceea ce vrea să facă tânăra scriitoare, dar îi atrage atenția,
totuși, că trebuie să persevereze și să acorde mai mare atenție la construcții
și imagini.
Cristina Dobreanu vede condeiul Violetei
„în proză, cel puțin”. Aceasta spune despre Violeta că „are dinamism, sintagme care surprind – acest fapt ținând
de haoticul (imaginației) autorului”. Cristina afirmă, în plus, că reușește să
creeze o atmosferă decadentă, iar George, personajul principal, e foarte bine
conturat, în text”.
Stela Iorga spune că proza este departe de
reușită; imagini foarte rare, pe alocuri bunicele, dar, spune aceasta, sonul
auctorial lipsește cu desăvârșire. Stela Iorga i-a dat o serie de sfaturi
Violetei în ceea ce privește compoziția prozei sau chiar a personajelor,
recomandându-i să facă „exerciții” de portrete ale personajelor, de proze
scurte, în care să se axeze pe o singură idee; „este totuși un pas mare înainte
față de ce ne-ai prezentat în dățile anterioare, încheie Stela Iorga”.
Sabina Penciu nu a reușit să înțeleagă
poemele, spunând că au depășit-o, sfătuind-o să țină cont de sfaturile celorlalți.
Sabina a mai spus că proza este mult mai reușită față de ceea ce prezentase
anterior Violeta, iar alături de ea, Ioana Andrada Tudorie, a spus că proza
este mai concisă, că oferă spontanul, neliniștea și că ridică un semn de
întrebare (în fața existenței, bănuim noi).
Astăzi, la sediul Vieții Libere, ne va citi proză Ion Avram.
Florin
Buzdugan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu