Cronică de cenaclu: Dacă este vie, de ce-ar sta pisica nemişcată în cutie ?

"Din punct de vedere gnoseologic, problema Adevărului se leagă în mod direct de problema limitelor cunoaşterii (ce este posibil să ştiu, cum ar spune Kant). Din toate aceste perspective, dar şi din domeniile conexe filosofiei, ca și din ştiinţă, voi alege să discut, în limitele acestui eseu, despre relativitatea cunoaşterii raportate la Adevăr, dar şi despre lipsa de fundament a vreunei teorii despre cunoaşterea absolută."

(Violeta Bobe, Ambiguitatea semnificaţiei Adevărului şi ocultarea

misterului în orizontul cunoaşterii absolute)

Violeta Bobe ne-a prezentat data trecută un eseu scris sub îndrumarea profesorului său de filosofie Bogdan George Silion; eseu care, din câte ne-a dezvăluit ea, a primit un premiu la un concurs organizat de Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Bucureşti. Ne-a plăcut sau nu ne-a plăcut, l-am înţeles sau nu l-am înțeles, iată consemnările din şedinţa de cenaclu!

Stela Iorga: "Mi se pare un eseu inegal construit ca arhitectură. Are o introducere prea lungă şi o concluzie care mi-a plăcut chiar dacă se termină în coadă de peşte, dar este prea scurtă. Aş fi dorit să fie mai permisiv, pentru că este scris de o elevă. Sper ca data viitoare să aibă mai multă voce proprie."

Ion Avram: "Mi s-a părut o lucrare străină de autor. Știm că este ambiţioasă, pentru că a mai venit să ne mai citească poezie şi proză. O sfătuiesc să-şi mai caute calea."

Marius Chiru a spus că "a comis-o bine, dar lipseşte concluzia". Lui Matei Leonard i s-a părut că bibliografia este foarte încărcată, un eseu "oglomerat de multe noțiuni, halucinant, mă trece dintr-o parte într-alta". Octavian Miclescu, referindu-se la temă, a spus că nu este un experiment greşit şi că "un asemenea eseu nu este de citit în cenaclu". A mai sfătuit autoarea să citească şi filosofie contemporană. Apoi, tacticos, a adus în discuţie experimentul cu pisica moartă şi vie în acelaşi timp, adică Pisica lui Schrödinger şi rupând o fâşie dintr-un ziar ne-a explicat cum stă treaba cu Banda lui Möbius.

A consemnat Simona Toma

P.S. Astăzi( vineri, 31 mai) ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Matei Leonard

Cronica de cenaclu vine din orgoliu și trebuie tratată ca atare!

Moto: "În şedinţa de cenaclu din data de 10 mai a.c., am declarat că proza citită de Radu Dragomir este nonliteratură iar autorul e total lipsit de talent. În semn de protest faţă de felul în care mi-a fost consemnată opinia şi întrucât nu este prima dată când îmi sunt deformate declaraţiile, anunţ oficial retragerea mea din "Cenaclul Noduri şi Semne" şi îmi declin calitatea de membru." (Viorel Ștefănescu)    

Vinerea trecută, în şedinţa de cenaclu,  Andrei Velea ne-a dat ocazia să ne manifestăm "orgoliile" cum putem mai bine. Aşa că, primul vorbitor despre proza scurtă, "Orgoliul", ce face subiectul celui de-al doilea volum al colecției cArtESENŢE-proză apărut la editura Centrului Cultural, nu putea fi altul decât corectorul de serviciu din Centru. "Ar fi bine ca textele să fie citite cu voce tare după ce le-ai scris, că astfel îţi dai seama de unele greşeli care apar", a spus a. g. orgo(se)cară. Cristina Orgoleanu a remarcat cursivitatea textului şi că descrierile dau atmosferă, dar n-are adâncime, "folosirea timpului prezent al verbelor aduce monotonie", a mai adăugat ea. Florin Orgouzdugan a spus "destul de facil, jonglat, experiment". Am dat copy-paste de la alte cronici. Ioanei Andrada Orgoliu-Tudorie i s-a părut o poveste firească, dar "merge spre banal" şi " unele descrieri sunt prea explicite". Orgolius Marius Grama a lăudat debutul în "volumaş" al lui Andrei Orgolea, pentru că e promiţător, apoi a arătat cu pixul pe text că "povesteşte cu uşurinţă ajutat de dialoguri, şi tot uşurinţa îl determină să aibă mici scăpări, mai uită să dea culoare povestirii". I-au mai plăcut "schimbarea planurilor între personaje" şi naraţiunea "la persoana a doua care ţine cititorul atent până la aflarea deznodământului”. Orgoletta Bobe s-a declarat dezamăgită că titlul a făcut-o să creadă că subiectul prozei e mai dur, dar în realitate s-a dovedit a fi prea soft. "Finalul este cel mai potrivit pentru titlu", a spus Nicoleta Orgonofris încheind şedinţa.

Cronicarul se întoarce din orgoliu la moto şi redă în continuare o replică, intrată deja în folclor, dintr-o şedinţă mai veche a cenaclului de la Casa Armatei. "Am înţeles că nu-ţi place cum scrie poeta din seara aceasta şi ai spus că scrie ca o oaie, dar cu oaia...ce-ai avut?"

Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Violeta Bobe.

Autor:   Sim(p)toma Orgoliosa

Cronică de cenaclu: Dresorul de vineri

(...)Cassiop dansează cu îngerii/ când el are chef duminica adună mulţimea la horă/ le împleteşte fetelor flori în păr le albeşte frunţile/ pe flăcăi nu-i lasă niciodată nebărbieriţi netunşi/ el stă deoparte/ cu sacul deschis la gură şi se bucură// îi mai ceartă pe lăutari/ se întâmplă să piardă ritmul timpul/ el îi pune să asculte copitele cailor şi să bată/ să sufle să mângâie clapele acordeonului/ de parcă ar dezmierda un trup de zeiţă// şi ţărâna oftează în salturi de ciuleandră(...)         

(Marius Grama – dresorul de duminici)

În cele două poeme, intitulate Dresorul de duminici şi Crima de pe strada cu nuci, prezentate vineri în cenaclul Noduri şi Semne, Marius Grama s-a dovedit un adevărat dresor de cuvinte – textele sale fiind apreciate, dar şi disecate cu atenţie şi în mod avizat de membrii prezenţi.

„Marius Grama ne propune un univers desacralizat în opoziţie cu universul sacru al copilăriei care este de un lirism şi suavitate specifice liricii masculine; cadenţa textelor vine dintr-un rafinament sufletesc şi dintr-o cunoaştere a scrisului care au concurat către o originalitate firească; detaşarea cu care judecă lumea este inteligentă, are un umor în doză acceptabilă şi o ironie bine filtrată; are farmec şi o fină intuiţie artistică; o scriere cinstită, fără poză, care aminteşte de proza sud-americană; finalurile au valoare aforistică şi susţin bine textele.” (Stela Iorga)

„Un postmodernism de bun simţ pe care pot să-l prizez, având şi ceva din tandreţea optzeciştilor; o lume fantastică, creionată aproape până la palpabil; autorul ne propune să ne întoarcem la lumea sănătoasă a copilăriei, când se respectau nişte ritualuri; transpare ideea că trăim într-o lume haotică, plină de tragedii din care ar trebui să evadăm cumva; are şi zone ce ar mai putea fi periate, întrucât sunt prea încărcate în detalii; ritmul interior vine atât din inspiraţie, cât şi dintr-o anume ştiinţă a scrisului.” (Anca Şerban)

„Inedit, viu, concret.” (Gelu Ghemiş)

„În textele prezentate, Marius Grama îşi încearcă talentul de povestitor. Dresorul de duminici m-a dus cu gândul la Proust, prin acel ton de melancolie care ne aminteşte de copilărie şi prin regretul faţă de timpul pierdut/ trecut.” (Octavian Miclescu)

„Fin observator; redă cu simplitate ceea ce observă; ştie să conducă textul până la un final în care dă cheia şi, implicit, greutate textului; are căldură şi duioşie.” (Nicoleta Onofrei)

„Punctul tare al prozei Dresorul de duminici vine din obsesia personaj – Cassiop care, ca un Dumnezeu pe pământ, se materializează într-un univers al copilăriei ce vine în contrast cu universul lumii moderne/ cotidiene.” (Radu Dragomir)                           

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Radu Dragomir. 

Cronică de cenaclu: Era să fie o poveste de dragoste

“Dâre de soare gros cădeau pe iarba răscolită de cai. Margarethe îi prinse privirea în focul ei albastru. Simţea că-l taie acea căutătură, dar rezistă tentaţiei de a se uita în altă parte. Niciun zâmbet, nicio tresărire”. (Marius Chiru, Rogerius) Era să să fie o poveste de vânătoare care ascunde o poveste de dragoste, în schimb ne-am ales cu legea lui Newton dintre pulpele unei doamne („corsetul alb căzu din pat după o clipă de ezitare, cedând legii lui Newton. Pulpele ei albe lăsară lumina albă s-o pătrundă”) . Şi nici măcar, cel puţin după reacţiile poetului Ion Zimbru, care a spus că textul lui Marius Chiru, un fragment din romanul „Rogerius”, este un „spectacol inutil”, „un dezastru”, „nu spune nimic”. Motive pentru care textul a fost subiectul unei dispute mari între prieteni. Victor Cilincă, iubitor şi scriitor de proză, a perceput fragmentul ca fiind „foarte bine scris”, cu trimiteri finuţe ici-acolo, chiar dacă fraza lungă poate fi obositoare. „Marius Chiru pare mai degrabă meseriaş decât sincer, simte ce trebuie să spună, are siguranţa scriiturii, dar este o poveste de dragoste puţin formală”, a spus Victor. Ion Avram a fost oarecum deranjat de termenii ştiinţifici, chiar dacă a părut să guste firul epic. Înşiruirea de termeni germanici a deranjat-o pe Stela Iorga, ba a mers până acolo încât să spună că textul este plin de banalităţi lingvinstice. „Sunt aşezări frazale care trimit la un infantilism lingvistic. Prozei îi lipseşte sufletul şi vraja”. De lipsa „vrăjii” şi a sentimentului au vorbit şi Ioana Andrada Tudorie şi Nona Tatiana Ciofu. „Dacă fragmentul presupune doi bărbaţi care iubesc aceeaşi femeie, ar fi trebuit să existe o efervescenţă a acţiunii, personaje îndârjite. Povestea de dragoste este lipsită de dragoste, pasajul erotic, care reprezintă apogeul pasiunii, este banal, pentru că descrie o trăire intimă cu exces de voluptate, care cade într-o imagine puerilă a iubirii”, a surprins Andrada. Nefirească prin lipsa de încrâncenare, i-a părut şi lui Marius Grama povestea, fie că e de vânătoare, fie că e de iubire. Potrivit lui Grama, povestea este cursivă, dar nu are intrigă, suspans, dialogurile sunt prea îngrijite şi, prin asta, nefireşti. Astăzi, de la 18.00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte Marius Grama.

Autor:   Nicoleta Onofrei

Publicat Vineri, 03 Mai 2013 10:00