Fiecare poate fi salvat - cronică Fănica Dumitrache

„Printre prieteniile cumpărate prea ieftin şi pierdute prea devreme,  am dat peste una necroită încă, o prietenie ţesută de mâinile destinului, fără formă, fără fond, doar un material de calitate pe care nu l-am observat de atâta timp că zace în şifonierul prea plin de lucruri inutile.” (Fănica Dumitrache – Încercări de literatură)

Lângă un brad mare şi frumos, Ion Avram a văzut textele, pline de afectivitate şi citite cu emoţie, ca fiind sincere, chiar dacă doar o poliloghie delirantă şi preţioasă, plină de expresii naive (pentru că altfel ar fi doar ieftine). Autoarea ar trebui să încerce să ajungă la Sfânta Simplitate, spune el, şi de acord pare a fi şi A. G. Secară, care o felicită pe Fănica Dumitrache pentru curaj şi îi recomandă, ca exerciţiu, să aleagă din fiecare text 30 de cuvinte şi, poate, aşa va rămâne cu ceva. Ce a fost lecturat nu e literatură, fiind lipsit de miză.

Stela Iorga, lângă un Ion Avram lângă un brad, a recunoscut o intenţie a autoarei de a face literatură, chiar dacă nu a ieşit decât un jurnal, adolescentin cum a spus mai toată lumea. Bine aţi venit, a fost concluzia ei.

Toată lumea a fost ecumenică, probabil din cauza lui Ion Avram, care stătea lângă un brad, inclusiv Victor Cilincă, acesta spunând că textele au fost scrise în acelaşi ritm, sub nişte titluri de oracol – nu ştie ce va fi mai târziu, în ceea ce o priveşte pe Fănica Dumitrache şi drumul ei în literatură. Octav Miclescu ştie, în schimb, că toată lumea poate fi salvată.

Ce frumos, spun eu, aşteptând ca vinerea viitoare, pe 27 decembrie. să ne citim fiecare primele încercări literare, să vedem cum am fost salvaţi!

A consemnat Alexandru Maria

„Copilul din noi”, despre dragoste şi alţi demoni în maniera lui A.G. Secară

          La ședința trecută am avut parte de o surpriză: Copilul din noi, dramaturgie, A. G. Secară; o piesă de teatru care „seamănă cu cele ale lui Mihail Sebastian prin discursul fin şi elegant, o piesă de teatru bine condusă, însă, spre deosebire de teatrul lui Sebastian, nu este profundă, e diluată şi fără nerv” (Andrei Velea). 

          Nu i-aş reproşa lipsa de tensiune, intervine Victor Cilincă, pentru că recuperează în partea a doua a piesei printr-un joc care se aşază frumos, cu umor englezesc şi cu absurdul care vine să salveze textul. L-aş asemăna mai mult cu Mirodan decât cu Sebastian.

          Situaţiile prezente în Copilul din noi sunt plauzibile, deşi pe alocuri dialogul pare a fi puţin forţat, nu plictiseşte, completează Nicoleta Onofrei.

          Cristina Dobreanu îi replică faptul că povestea este fabricată, textul e uşurel, dându-i astfel senzaţia că autorul nu se implică în ceea ce scrie şi că scrie de dragul de a scrie teatru, iar în opinia sa o piesă de teatru trebuie să aibă o valoare intrinsecă, fără a mai depinde de toanele actorilor şi ale regizorului.

          În viziunea Stelei Iorga, Copilul din noi conţine lucruri reale, trunchiul piesei învârtindu-se în jurul iubirii şi având totodată, în plan secund, o demolare a existenţei lui Dumnezeu într-un mod decent, frumos, adus din condei. Autorul ne vorbeşte despre o iubire clinică, însă nu reuşeşte să tensioneze dialogul din punct de vedere psihologic, implicându-se cu precădere asupra personajului masculin, în timp ce personajul feminin este neglijat, ajungându-se astfel la o lipsă de susţinere dramatică, ne-a mai mărturisit Stela Iorga.

          Această propunere a lui A. G. Secară, de a lua un personaj din lumea de dincolo pentru a-l aduce printre cei vii, îi aminteşte Ancăi Şerban Gaiu de Minunatele oase, romanul lui Alice Sebold, însă nu o convinge pe deplin, deoarece consideră că textul nu îi vine autorului dintr-o intuiţie artistică şi nu ar strica s-o exprime prin proză.

          O văd jucată, spune Marius Grama. Piesa are un dialog iute, scris inteligent. Nu poţi spune că nu e un text complet.

          În timp ce Fănica Dumitrache ne explică despre încercarea personajului feminin, Alice, de a evada din lumea realului şi de a căuta fericirea ce ţine de fantastic în detrimentul fericii pe care o avea la îndemână, Simona Toma îl urecheşte, pe bună dreptate, pe autor pentru fragmentele în care personajele doar îşi dau replici fără o altă încărcătură psihologică, emoţională. Da, din punct de vedere emoţional, personajele par a fi inerte, doream să îi spun şi eu autorului, însă, în ciuda faptului că se apropia ora de culcare pentru copiii din noi, m-am rezumat să admir discuţiile înflăcărate de pe marginea frumosului text prezentat de A.G. Secară, un autor care demonstrează faptul că are de unde porni spre o dramaturgie elegantă, palpitantă, cu nerv.

          Acestea fiind spuse, vă aşteptăm vineri, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Fănica Dumitrache.

Octavian Miclescu

"Ritualul despărțirii de mine"

"Sub albul pereților/ se află adevărul ei/ îngălbenit și pătat/ de adevărul lui./ Sub picioarele ei/ stau cărțile lui/ și astfel/ pare mai înaltă./ În rest, un pact tacit/ între praful de pe mobilă/ și pantofii lui/ care nu spun niciodată/ pe unde au umblat. " (Tatiana Nona Ciofu)

 

Stela Iorga: "Se conturează un univers foarte personal al autorului în care biograficul se întrepătrunde cu lirismul; poemele sunt cinematice, au descrieri acute, sunt gracile, feminine. Observațiile poetei sunt șfichiuitoare, ironii foarte bine camuflate. Sunt și poeme de stare în care eul liric are o confesiune dramatică; e aproape ca un șarpe care-și părăsește pielea și rămâne de văzut ce va ieși la iveală, ca un pas către o altă stare."

Ion Avram: "O poezie de viață, de trăire și, oarecum, de dragoste. Autorul trece de la sinceritate spre incifrare, e o stilizare de stil propriu, o tendință de haiku-izare românească. Probabil că această intenție de a merge spre stilizare face parte din evoluția poetului și este important că încă se caută."

Nicoleta Onofrei : "Poemele sunt mult mai esențializate, au urcat pas cu pas, curățate, merg mai exact la idee, la sentimentul textului."

Sabina Penciu : "Poezia Nonei are un efect cathartic asupra sufletului meu și o consider valoroasă, pentru că e autentică și am simțit un val de inspirație după ce s-a terminat lectura. Nu e încărcată, nu sunt cuvinte în plus ; totul e trăit, simplu, rafinat."

            Anca Șerban Gaiu: "Poezie de notație lirică, se desprinde mult față de textile anterioare, a evoluat foarte mult starea, s-a mai așezat. Este o luptă între ea și el, punctul de întâlnire este iubirea, e prima dată când ea este cea învingătoare din această luptă."

            Victor Cilincă: "Ritm și eleganță. Poemele mari (ca întindere) sunt vizibil mai muncite. Ar trebui să păstreze multe din piesele poemelor de față. Munca, travaliul la poezie nu ar trebui să se vadă."

            Matei Leonard: "Poemele meritau titluri, pare interesant cum el încearcă să închidă un cerc în timp ce ea doar recunoaște cercul..."

            Ana Panagatos: "Este clar că nimeni nu scapă de greutatea piciorului Nonei, chiar dacă unele texte duc în mai multe locuri, sugerează mai multe idei, este o poezie care nu te lasă neatens."

            Alexandru Maria: "I-am spus să mai taie, dar (ea) a mai adăugat"

                       

                                                                                                A consemnat,

                                                                                                Simona Toma

Cronică de cenaclu – Laurenţiu Pascal

Vinerea trecută am fost surprinşi de noua direcţie din poeziile lui Laurenţiu Pascal, „texte în care se observă o schimbare esenţială de decor, atât interior cât şi exterior, desprinzându-se de cerebralul care-l caracteriza în trecut. De data aceasta îşi îmbogăţeşte poezia în lirism şi reuşeşte să creeze o atmosferă specială prin ritm interior şi muzicalitate” (Ion Avram)

„Poezie rotundă, densă, cu versuri frumoase,având tendinţa poemului într-un vers”, caracterizează pe scurt Sterian Vicol.

Victor Cilincă este de părere că autorul reuşeşte să ajungă dincolo de muzicalitatea poeziei, are o încărcătură uşor filosofică şi uneori doreşte să vină cu lucruri noi, cu o abordare nouă care te emoţionează.

Poeziile pe care ni le-a prezentat Laurenţiu Pascal sunt mai puţin crispate, sunt calde iar în unele versuri căldura este atât de abundentă încât simţi că te sufocă (Ana Maria Panagatos). Din punct de vedere al stării pe care ne-o transmite poezia lui, aceasta este una brută pe care o aşterne pe hârtie şi din loc în loc o mai croşetează (Anca Şerban Gaiu).

Tatiana Nona Ciofu observă o constanţă, un soi de cuminţenie sub un văl de monotonie, aparent impusă, asemeni unui strigăt înfundat deoarece se autocenzurează îngrădind simţirea. „Eu aştept să citesc o poezie crudă scrisă de Laurenţiu Pascal”.

„M-a surprins plăcut”, mărturiseşte scurt Sabina Penciu.

 

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Tatiana Nona Ciofu.