Finala atelierului literar, a doua parte

Blogul cenaclului Noduri şi semne vă prezintă a doua parte a finalei atelierului literar, în care Claudia Samoilă şi Cristina Sava concurează împotriva lui Alexandru Maria şi a lui Radu Vartolomei. Reamintim regulile pe care le găsiţi de altfel şi aici: în finala mică se înfruntă Alexandru Maria şi Claudia Samoilă, care vor trebui să scrie texte în care să descrie personaje, evenimente sau acţiuni raţionale, în timp ce finala mare şi-o dispută Radu Vartolomei şi Cristina Sava, care vor trebui să descrie o temă iraţională.

Textele lui Radu şi Maria le găsiţi aici. Nu uitaţi să votaţi câştigătorul, care va fi decis în funcţie de votul majorităţii şi al juriului Noduri şi semne. 

Dacă aţi uitat de unde a pornit totul, vă reamintim:

Atelier Literar	Tema: Şedinţă de cenaclu	Tema: A redempta sau a nu redempta
Runda 1	Grupa 1	Grupa 2
S-au calificat, în această ordine, pimii doi clasaţi	1. Cristina Sava 2. Claudia Samoilă 3. Florin Buzdugan	1. Radu Vartolomei 2. Alexandru Maria 3. Gabi Ghimpu
	Tema: Raţionalitate	Tema: Iraţionalitate
Runda 2	Finala Mică	Finala Mare
Care se dispută în această formulă	Claudia Samoilă Vs. Alexandru Maria	Cristina Sava Vs. Radu Vartolomei

nu aprindem luminile

de Claudia Samoilă

Florile de primăvară îmi amintesc de copilărie.

Drumuri cu apă ce-mi năşteau fluturi în stomac.

Vocea bunicului care-mi plăcea atât de mult.

Zâmbetul îmi apărea pe chip fără vreun motiv

şi atunci era totul atât de simplu şi colorat.

Căldura mare îmbibată în mirosul teilor de pe alei

mă urmărea până la şcoală iar în urma paşilor noştri

cădeau florile în vânt. Eram atât de fericită.

Am crescut sub surâsurile amândurora

şi am simţit plăcerea de a fi întotdeauna

în aerul lui simplu. Ochii îmi sclipeau şi iubeam

fiecare cuvânt prădat de vânt.

Florile de primăvară îmi amintesc de zilele lungi

cu iz de copilărie.

Ştiam că iubirea este un lucru naiv, la suprafaţă.

E primăvară din nou. Îmi miroase a verde crud.

Imaginile aburite de timp încă le ţin vii în mine.

Iubirea primăveratică îmi scoate ochii –

e aceeaşi. Este cea care îmi presară flori de tei

în urma paşilor noştri.

Un iz de levănţică îmi aminteşte de acel simplu.

Oare ar fi posibil ca primăvara să aibă-a face cu el?

Demenţă

de Cristina Sava

*

Fata care-aduce noaptea şi pictorul nepietănat

Zburdă prin mlaştini ca-n paradis.

Cântă, ţipă, cotcodăcesc la stele

Chemând la ei un bătrân... copac.

Nebunia joacă dansul minţii

Şi copacul ameţit le spune-o glumă.

Dar vai!

Râsete din partea ei, nedumerire-n ochii lui.

Deodată o ploaie măruntă le strică jocul...

Degeaba.

Continuă să deseneze în aer.. copacul.

Acum zâmbesc la stele.

Sărută, pe rând, cerul.