Din ciclul "reforme"

 fără franjuri

Claudia Samoilă

            - Ar trebui să facem ce vrem noi. Faza e că suntem obligaţi, din moment ce nu avem altă şansă decât să mergem la şcoală, să fim culţi. În caz contrar, ajungem pe străzi. Nu avem nimic ce ne-ar putea face să avem hobby-uri, oricum alte distracţii decât drogurile sau ţigările.

            Mihai, spun ceilalţi, are dreptate.

            - Eu dacă aş fi ministrul învăţământului aş face schimbări care ar putea să ne ducă pe un drum mai bun.

            Soarele puternic de vară al lunii august îl bătea în cap. Probabil că şi aceast lucru l-a afectat în judecarea problemei abordate în faţa celorlalţi amici de cartier. Stăteau cu toţii în faţa blocului. Unul vechi, de pe timpul lui Ceauşescu, poate.

            - Cred că ar trebui mai întâi să existe şcoli unde să-ţi poţi descoperi calităţile şi unde să poţi învăţa să le exploatezi. Să existe o şcoală unde şă te înveţe să faci de toate. Şi  dacă nu-ţi place cartea, să te duci unde vrei, să poţi avea de unde să alegi. Că altfel, uite de asta se apucă toţi de droguri, care mai de care. Şcoala nu ar trebui să fie un lucru care să ne oblige să facem carte. În plus, pentru ce-mi trebuie mie nu’ş ce, exemplu mate, când eu nu vreau să am nicio treabă în acel domeniu. De ce mă obligă să o învăţ? Da, şi faza cum că numai 10 clase sunt obligatorii. Ai mă laşi? E de tot râsul asta. Şi dacă o termini acolo ce faci? Te angajezi la salubritatea? La ce? Ca vânzător?

            Toţi au început sa râdă.

            - Ar trebui să fii prea imbecil să faci asta. Dacă aş fi ministrul învățământului aş testa toţi profii şi aş vedea care vor într-adevăr să predea din plăcere, nu din obligaţia de a avea un post de muncă. Din moment ce unii profi te seacă la cap să ştii la el când este evident că nu te va ajuta niciodată în viaţă.Ceilalţi tac. Doar îl aprobă şi atât. Sunt curioşi dintr-o privinţă, doar, poate. Aceea că lui Mihai nu i-a plăcut niciodată acest subiect. Era, aşa cum îl numeau toţi, Golanu’. Nu merge la şcoală, nu-i pasă, nu vrea şi nici nu cred că ar putea să înveţe. Ceilalţi aproape că se abţineau să nu râdă când îl vedeau atât de înflăcărat de subiectul „şcoală”. Nu râdea nimeni, însă. Era doar soarele care-i ardea pe toţi. Fumul de ţigări care era dat afară din corp îi înconjura pe toţi ca un fel de aură care-i proteja.

            Mihai fuma încontinuu. Avea o privire rătăcitoare. Se uita mereu când în dreapta când în stânga, fiind, cred, grăbit.

            Sirena poliţiei se auzea din depărtare. Ceialţi tresăriră când sunetul se simţi din ce în ce mai aproape. Mihai nu. Era high. Probabil că din cauza asta rămase numai el acolo. Stătea şi fuma. Atât.

            - Hei, ce faci acolo?

            - Cine? Eu?

            - Nu fă mişto că nu eşti la ora de miştouri acum. Ce-s cu astea pe mână?

            - M-au înţepat ţânţarii.

            - Hai că ţie-ţi e locul la răcoare pe vremea asta. Văd că ai chef de glume.