luni, 10 ianuarie 2011

Cântecul de seară al unui scriitor de dimineaţă

(...)„Fulgii cad din cer tăcuţi, o acoperă pe mama şi o fac să strălucească. O stea ce a luat formă umană. Tata, pe-atunci, era mai tot timpul plecat la muncă. Ziua era plecat, noaptea dormea (ca un balaur fericit că a mai mâncat o virgină). Venea seara acasă, nervos, răcnind că nu are chef, că nu vrea. Că nu-i pasă. Copilăria a trecut pe lângă mine râzând, chicotind. Ceilalţi copii erau acoperiţi de puf, de cuvinte fără rost. Uneori îi vedeam cum se refugiază în castele din nisip, înghiţite de gura enormă a Soarelui. Alteori, îi auzeam, de la etajul patru ca pe nişte furnici ce tropăiau lucrând. Eu râdeam şi aruncam cu baloane de apă îngheţată în ei. Se speriau şi fugeau care-ncotro. Nici-odată nu am reuşit să intru în cercul lor perfect.” (...)(Florin Buzdugan – Iarna amintirile fac vlăstari)

Trădaţi de Ionii cenaclului, şedinţa de Vineri a adunat puţină lume, încât n-au fost certuri sau muşcături de gât (nu că ar fi de obicei). Oricum, nici textul lui Buzdu nu prea poate fi privit ca unul controversat. Un gând ca o certitudine sau ca un fir de iarbă – ca o mirare: ce scrie Florin Buzdugan a început să semene a literatură, fiind plin de imagini fascinante, dar dă şi o impresionantă senzaţie cum că personajul principal e cumva în căutarea unui „harem de mame” (Elena Donea). Are pasaje descriptive pline de forţă, însă în tabloul copiilor devine prea direct, fără subtilitatea pe care a arătat că o poate avea în primele pagini (Cristina Dobreanu). Textul arată că tânărul creator are idei proprii, trăite, reuşind să reţină atenţia, însă nu se poate să nu se observe că mânuieşte cu dezinvoltură o realitate prea mare, care s-ar putea trage dintr-o prea puţină sedimentare a anumitor lucruri. Încă nu a reuşit să scape de preţiozitatea de limbaj iar scheletul textului ar fi putut fi simplificat pentru un câştig stilistic (Stela Iorga). Gelu Ghemiş a resimţit textul ca fiind plăcut, autorul are naturaleţe şi candoare dar şi revoltă şi furie. Gabi Ghimpu a suprins amănuntele derizorii şi o autosusţinere problematică a textului. Cât despre dialoguri, ele sunt obositoare şi clişeizate (Elena Donea), le lipsesc transfigurarea, filtrul, chiar dacă nu se poate spune că nu sunt sincere şi reale, reproducând bine modul în care doi copii/adolescenţi şi-ar vorbi, trăind primele iubiri (Nicoleta Onofrei).

Nicoleta Onofrei


Vineri, 14.01. 2011, la sediul cotidianului Viaţa Liberă citeşte Anca Şerban Gaiu.

(Relaţii privind activitatea cenaclului Noduri şi Semne – tel. 0746167284; http://nodurisisemne.blogspot.com)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu