poeme citite in 28.01.2011, de Andrei Velea

balada vecinei de vizavi

*
vecina de vizavi e mai bătrână decât lumea
(cel puţin pentru mine)

pe vremea împuşcatului,
când încă nu mijisem ochii împotriva lumii,
vecina de vizavi turna la securitate
cravatele strident colorate ale bunicului,
fluturii de argint din pahare
şi portretul regelui mihai
ascuns în jungla
ca un sex neîngrijit de femeie
a integralei lenin

acum bunicii au trecut de partea cealaltă,
discreţi, cu bun simţ.
vecina a rămas de partea gălăgioasă a lumii,
cu ţâţele sprijinite de proptelele lui dali,
cu uterul prăbuşit ca varşovia
după al doilea război mondial

mai mult:
are aparat auditiv:
nu mai tresare, noaptea, când îl lasă pe noptieră,
la zgomotele petrecerilor din apartamentul meu

însă dimineaţa, la prima rază,
când şi-l pune la urechi,
aude cum soarele muşcă lacom din întuneric,
cum se evaporă roua de pe maşinile din parcare,
cum, în capătul celălalt al oraşului,
în intimitatea de boabă de strugure a unui furnal,
coscul murdar, indecent,
se transformă în foi imaculate de tablă




în vama de la oancea

*
în vama de la oancea se aud cocoşii
vântul piaptănă zăpada murdară
într-o gheretă prutul priveşte
un spectacol pompos
la un post rusesc de televiziune
un vameş ne caută mecanic pe sub coaste
de ţigări băuturi droguri pistoale
viaţă




salonul 44 (1)

*
ca şi cum s-ar sparge un mormânt
şi n-ar curge niciun mister pe fluviu, ci doar o barjă,
neagră precum cerul gurii unui câine din infern

pe barjă ar fi un pian,
la care un doctor în pantaloni scurţi şi halat alb
ar interpreta cântecele fără cuvinte de mendelssohn

prietenii mei din salonul de psihiatrie
numărul patruzeci şi patru
ar asculta atenţi, contrar obiceiului

gândurile lor nu ar mai fi la pastila
mare cât o monedă veche de o sută de lei,
pe care, după ce o-nghiţi
sub privirile bărbătoase ale asistentei,
trebuie să fugi spre pat,
altminteri, dacă-şi face efectul,
adormi brusc, fără vise, acolo unde te prinde




salonul 44 (2)

*
vali era cel mai de gaşcă din salon,
avea vreo treizeci şi cinci de ani şi era la dezalcoolizare

doctorii îl puneau, săptămânal,
să cumpere o sticlă întreagă de votcă
din care abia de-i dădeau un sfert,
în porţii din ce în ce mai mici

băi, ce mai trag ăştia la măsea fără noi,
se oftica atunci când fumam carpate pe ascuns

vali, la vârsta mea, era rebelul liceului:
purtam plete pe vremea lu’ împuşcatu’,
m-am tuns doar când m-au ameninţat cu exmatricularea;
dar cu uniforma tot le-o făceam
şi veneam pe la evenimente în geacă de motor

dar tu ce cauţi aici, de paşti?, m-a întrebat odată.
am luat un pumn de diazepam, i-am răspuns.
băi, lasă prostiile, pune mâna şi te distrează,
că viaţa e scurtă!
după care mi-a povestit ce chindii încingea în liceu

pe vali l-am sunat după ce m-am externat,
dar a răspuns soţia;
n-am mai revenit cu niciun telefon




salonul 44 (3)

*
prietenii mei din salonul patruzeci şi patru
auzeau, legaţi de pat, macarale uriaşe venind înspre ei;
mă rugau să mă dau la o parte
sau să le aduc o sacoşă cu pământ de pe lună

prietenii mei din salonul patruzeci şi patru
auzeau spermatozoizii urcând de-a lungul uretrei
şi femeile căzând gravide,
mai grele ca pietrele de moară

prietenii mei din salon se extaziau când creştea pâinea
şi găseau insuportabil zgomotul înfloririi ghioceilor;
verificau yalele cerului de o sută de ori
şi admirau cum rugina muşcă dintr-o monedă uitată în chiuvetă

dacă nu se întâmpla totul de paşti,
dacă doctoriţa nu era în vacanţă,
nu m-ar fi internat,
n-aş fi petrecut sărbătorile în salonul patruzeci şi patru
şi n-aş fi ştiut niciodată
cât de complexe pot fi actele noastre cotidiene,
pe care nu dăm, altminteri, nicio ceapă degerată




salonul 44 (4)

*
n-am crezut niciodată
că poţi încasa pumni în burtă de la o asistentă
fără să replici, cu toate că ai fost boxer profesionist

n-am crezut niciodată c-o poţi lăsa
să te-njure, să te sară peste anemica aia de masă de la prânz
pentru că i s-a năzărit ei nu ştiu ce

uite aşa păţea moş gigi,
boxeorul schizofrenic
(de la prea mulţi pumni în cap, pesemne)

l-am luat uşor de umeri, tremura tot;
pe sub halat, pe sub pielea lăsată ca o pelerină de ploaie,
încă i se simţeau muşchii tari, încordaţi

l-am târât mai mult în sala de mese, şoptindu-i:
ar merita articulate astea, nu?,

la care el mi-a replicat:
eu n-o să dau niciodată în de-alde astea, ascultă-mă,
niciodată!




salonul 44 (5)

*
într-o dimineaţă, cu-n soare palid, primăvăratec
(cel puţin aşa se vedea de la fereastra salonului),
m-am dus la asistenta de serviciu să-i cer o foaie de hârtie
şi un creion,
pe motiv că vreau să scriu o poezie.
ea s-a uitat lung la mine,
s-a-ncruntat de parcă i-aş fi cerut jumătate din viaţă
şi m-a înştiinţat acru că dacă nu zbor în următoarea secundă în salon,
îmi face o injecţie cu diazepam
de dorm pînă apune şi mama soarelui


Andrei Velea