Prozator în căutarea formei

„Toamna aproape venise, frunzele erau ca şi căzute pentru el./ - Eu ies. Sunt pe uscat./ - Stai uşor, mă! Te usuc eu bine, hai că sunt în formă azi şi vreau să te disper. Te-nprumut şi-mi dai săptămâna viitoare./ - Te-ai dilit, bă Gică./ Sunt fer plei, mă! Te duci aşa rupt la tac’tu şi jap, te ia la cafteală. Aşa, eu sunt daina baró şi-ţi dau posibilitatea să-ţi iei înapoi paralele. Hai că jucăm pe credit ca la păcănele. Te bagi sau eşti târşar?” (Radu Vartolomei, Cabirul)

Radu Vartolomei ne-a luat puţin prin surprindere, vinerea trecută, la cenaclu în măsura în care pentru lectură a adus un fragment de roman şi nu o proză scurtă, aşa cum ne obişnuise el de ceva vreme. Şi poate din acest motiv a fost greu pentru unii din noi să îl aprecieze ca prozator de bătaie lungă, mai ales după un prim fragment. Proza scurtă este, prin însăşi firea ei, oarecum esenţializată – fiind scurtă - şi poate fi privită ca ansamblu, ca întreg, ochiul o poate cuprinde, pe cât timp un fragment dintr-o construcţie mai amplă, aşa cum e şi cazul şedinţei trecute, poate lăsa auditoriul puţin nedumerit, mai ales dacă nu poate extrapola. În acest sens Cristina Dobreanu observă că nu mai există acea concentrare a poveştilor scurte semnate Radu Vartolomei, ci este o proză diluată, iar din cauza folosirii contrapunctului, într-un fragment aşa scurt, nu este vizibilă legătura. Cam în acelaşi ton au fost şi remarcele Stelei Iorga cum că planul de lucru este neprecizat şi nu s-a înţeles dacă există paralelism între planurile din diferitele module sau este vorba de alternanţă. Tot ea spune că textul este obositor, lung şi ar trebui sintetizat – observaţie susţinută şi de Ion Avram -, că există o imixtiune poematică în vulgar care vine puţin forţat, dar în schimb prinde sub raport argotic, iar autorul are condei sprinten şi scriitură bună (surprinsă şi de Cristina Dobreanu). Ca paranteză, prozatorii au avut mai multă priză la textul lui Radu, cred că au surprins mai bine spiritul textului, şi aşa era şi normal. De exemplu, Victor Cilincă l-a simţit pe autor mai sigur pe el: „stăpâneşte contrapunctul. Stârneşte interesul. Este foarte bine că lucrează pe multe planuri – o face bine. Ţi se pare că lipsesc fragmente, dar nu. Poetizează fără exagerare. Găsim şi comparaţii neaşteptate (ex: balerine fără ureche internă). Dialog sacadat, realist. Are grijă pentru amănunte şi are foarte multe imagini”. Ion Avram remarcă o bună oralitate, ton firesc, expresie cursivă, plauzibilă, în timp ce limbajul este diferenţiat în funcţie de episodul/ pasajul prozei. Structural, Ion Avram ar situa proza de vinerea trecută aproape de „Groapa” lui Eugen Barbu sau „Ursul” şi „Cătunul” lui Faulkner. Proza lui Radu Vartolomei l-au atras pe Radu Dragomir în atmosfera de mahala şi cartier, iar naraţiunea uşor de urmărit, cât şi imaginile puternice l-au convins să aştepte cu nerăbdare publicarea romanului ce va să vină. Titi Căpăţînă, cel puţin la început, nu a părut prea convins de fragmentul citit vinerea trecută, sesizând un amestec între limbajul lui Voiculescu şi Miron Paraschivescu, apoi o modernizare a limbajului lui Paraschivescu, dar a părut convins că Radu Vartolomei nu ştie să joace barbut şi îi recomandă acestuia să nu scrie despre lucruri pe care nu le ştie. Tudose Tatu a comparat stilul prozei lui Radu cu cel al lui Ion Avram prin linia tăiată şi sacadată a dialogului. Iar cât priveşte mahalaua sau cartierul, de fapt aici „s-a trasat trama omului de la limbajul de mahala la cel de cartier”, spune Tudose Tatu. Gelu Ghemiş încheie prin a spune că prozatorul din şedinţa de cenaclu trecută, atent la construcţie, prezintă o lume sordidă într-un text ce pare mai aerisit decât cele cu care ne-a obişnuit.

Nicoleta Onofrei

Vineri, 21 octombrie, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Paul Budeanu.

Şi după lectură, ca de obicei, ne adunăm la Score. Cine nu ajunge la şedinţa de cenaclu, poate recupera la bar :D.