„Atunci când nările tale/ adulmecau coapse prinse-n laț,/ zâmbeam ca un cimitir viu/ și-ți scriam «e ultima zăpadă,/ am devenit om de cenușă așteptând!»” (Tatiana Nona Ciofu, XXVII)
Seara de vinerea trecută este deschisă de Ion Avram care apreciază pomele ca fiind mult mai mature decât textele anterioare, acestea se evidențiază prin „stranietate care dă farmec”, „trimiteri subtile și răsturnări de faze temporale”, „pasaje delicate” și prin capacitatea de a crea atmosferă, deși una puțin cam afectată. Și Alexandru Maria observă tonul afectat din poeme prin inserția cu hărnicie a semnelor ortografice, dar în ciuda acestuia, poemele sunt plăcute, ambiguizarea subtilă reieșind uneori din modul de compunere, suportabile, simpatice, vizualizându-le prin corpul unei matrioșce, dar care nu le face mai interesante decât cele anterioare. Gelu Ghemiș găsește personajul liric bine conturat, îndrăgostit de stări și descrieri specifice. Înainte ca Anca Șerban Gaiu să-și susțină opinia, Gabriel Ghimpu observă o greșeală de formă, apariția aproape insesizabilă a unei ușoare cacofonii. Prin urmare, Anca aduce în discuție vechile poeme susținute de o duritate și un metal vădit, în cele de față găsind liniștea în lirica feminină: „Sunt poeme caline, dezmierdate, gingașe, de stare, dar inegal realizate, pentru că nu mai au un hău pronunțat, iar unele pasaje sunt explicative și au adăugiri care nu servesc poemului”. „Dincolo de afectarea plină de afecțiune constant susținută” (Ion Avram), Diana Balmuș găsește interiorul eului liric simbolizat de un zbor duplicitar: cel al fluturelui și cel al balerinei, iar Florin Buzdugan împarte poemele în patru secvențe acoperite de circularitate, fiecare dintre ele relevând fie o căutare a sinelui, printr-o curățenie interioară, fie o găsire și o regăsire urmate de stabilitatea universului liric și a unui ușor erotism. Totodată, Radu Dragomir constată transformarea cuvintelor în fotografii sincere și frumoase, garantând astfel talentul veritabil al autoarei. Seara este încheiată de Sterian Vicol, potrivit căruia textele Nonei se apropie de aforism și sunt mai degrabă niște stări de poezie.
Elena Donea
Vineri, 13 ianuarie, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viața Liberă, citește Radu Dragomir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu