De partea bună a literaturii…

 

Cronica şedinţei de cenaclu N & S din 15 iunie 2012, când a citit Octavian Miclescu.

Din ameţeală de postagiu s-a omis postarea cronicii lui Octavian Miclescu. O postăm acum.

Ion Avram a considerat că textul prezentat de către Octavian Miclescu ( Oraşul de teracotă ), scris în anul 2001, este unul de atmosferă, una specială prin stranietatea ei, amintind de Cartea ursitei de Strezovski ori de Deşertul tătarilor. Într-adevăr, proza este de un modernism clasic, oferind o senzaţie de deja vu, deja citit, şi alţi membri ai cenaclului făcând trimiteri şi la Juan Rulfo, G.G. Marquez, Kenzaburo Oe, Gellu Naum (cu Zenobia lui), Panait Istrati, St.Lem. În egală măsură s-a subliniat însă şi autenticitatea stilului, neaoş balcanic (V.Cilincă), capacitatea autorului (cunoscut mai ales pentru poezie, cu care a şi debutat în volum, dar şi bun dramaturg) de a ne uimi, de a ne atrage, de a ne nedumeri.

Finalul schimbă iscusit registrul de receptare, I.Avram considerând şi el că ultimele două rânduri (nu neapărat foarte reuşite stilistic) par a fi cheia unui text care poate fi şi greu, dar şi uşor de descifrat, fiind ceva între somn şi nesomn, între linişte şi nelinişte: Krasna era o bună gospodină, iar după ce mâncară de seară, făcură dragoste până spre dimineaţă, când teama ca ea să moară îl va încerca din nou, aceasta după ce aflăm realist-magic că eroina Krasna a murit într-un loc aproape fantastic, unde nu se prea murea, un sat tainic aflat deasupra acelui şi mai misterios oraş de teracotă.

S-a sesizat şi existenţa filonului liric (Cilincă: suprarealist!), Stela Iorga apreciind performanţa lingvistică (aproape de crearea unui limbaj specific, în maniera unui Ştefan Bănulescu) şi faptul că Octavian a ieşit din faza pur lirică a creaţiei sale, care nu-l mai cuprindea, personajele părând a fi prea pasive, totuşi... Nicoleta Onofrei şi Cilincă au remarcat că poate fi şi sursa unui poem cinematografic, à la Tarkovski (Solaris, evident!), Gabriel Ghimpu nefiind de acord cu unele forţări ale limbajului, întregul putând fi îmbunătăţit. Anca Şerban: text scris bine, mult lirism, este bine să inovăm limbajul! Ionuţ Vasile: Ar sta cu succes la baza unui roman, ideea oraşului de teracotă fiind extraordinară (Iulia Roman a observat şi ea, destul de complicat şi de abstract, importanţa cuvântului teracotă).

Cert este că avem de-a face cu un scriitor mai viu (deşi molcom, vorba Ancăi Ş.) decât orice soldat sau general din legendara armată chinezească, care îşi cam neglijează talentul, un autor care ştie să scrie, care are mână bună de prozator, care este cursiv, echilibrat, nu are greşeli de construcţie, atent la proporţii (în acest caz dialog-text); bref, este de partea bună a literaturii...

a.g.secară