“Mă lăsase
aiurită în patul dezgolit: cu un cearceaf care acoperea mai mult podeaua, iar
perna era pe jumătate adormită; cealaltă jumătate se
prelingea şi ea încet pe podea..”
Claudia
Samoilă nu duce lipsă în prozele ei nici de
senzualitate, nici de imagini. Filonul epic şi structura pe care s-ar baza
acestea, în schimb, lipsesc sau sunt prea fragile. Textul are carismă şi te
incită, ori mai degrabă ideea e incitantă. Am fi vrut cu toţii să auzim la
şedinţa de cenaclu nişte „snoave despre crucea morţilor” sau ceva care să
susţină planul familial, planul psihologic fără de care subtitlul şi cheia „la mine acasă nu se vorbeşte cu nicio ocazie
despre sex sau moarte” este doar o un
anunţ, o vorbă aruncată, fără a face o anamneză, fără a avea o bază. “Este un
exerciţiu. Textul nu rezolvă nimic, chiar dacă tema este curajoasă. Personajele
nu se conturează – nu au spaţiu pentru asta. Începutul dă verdictul prozei”, a
spus Octavian Miclescu. Tot el îi recomandă Claudiei să-i studieze pe Woody
Allen şi Pedro Almodovar. Ion Avram
subliniază îndrăzneala, sinceritatea debordantă, dar şi pasajele reuşite descriptiv. “Ştie să descrie chipuri, interioare,
acţiuni, dar şi trăiri caracteristice vârstei ei, în care nesiguranţa, mirarea,
fac front comun în faţa unor întâmplări ale vieţii. Nu este o proză profundă”,
a spus Ion Avram. Stela Iorga îi recomandă Claudiei Samoilă să fie mai
pigmentată şi ceva mai plastică, nu fără a coborî mai mult în sine pentru a-şi
“pipăi sufletul”, pentru că în momentul de faţă scrie cu îndrăzneală despre o
realitate pe care nu o filtrează prea bine, ci doar prin prisma unor
prejudecăţi faţă de actul creaţiei. În loc de concluzie, s-ar fi dorit de la
Claudia Samoilă un mai bun control asupra personajelor în plan psihologic,
chiar dacă textul “hai să vorbim despre” este, aşa cum remarcă Gelu Ghemiş,
uşor captivant. Nica Vasile, care ne
va citi în seara asta, la 18.00, la sediul Cotidianului Viaţa Liberă, a spus
sigur şi scurt: “mi-a plăcut”.
Nicoleta
Onofrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu