***
copilul îşi
şterge ochii
şi-şi măsoară
oasele
parcă le numără
aşa de atent le
priveşte
în timp ce tata
vorbeşte singur
la capătul
scărilor
îşi măsoară
gândurile
atât de atent şi
le-ar rătăci
***
Oasele mele au
început să crească oase
Le aud cum se
întind
Cum ies din
pământul osului
Cu fiecare
milimentru
Ca şi cum ar
crăpa o crustă
S-ar sparge
gheaţa şi de acolo ar înflori un copac
Corpul meu
hârşcâie
***
cerul alunecă
o capcană cu
ghimpi
apasă crengile
arde frunzele
soarbe sângele
înroşeşte
şoselele
usucă pământul
îi intră în vene
un dumnezeu
fumează
***
Păsările aleargă
în cer
Lovindu-se de
crengi, de stânci, de blocuri
Interminabile
Sparg geamurile,
plasele
Vrabia – jos pe
podea
Nemişcată
***
cioara cu ochi verzi
îşi ascute
unghiile de parcă
ar fi cuţite
îşi cocoloşeşte
vorbele ca
pe mici cristale
înmuiate în otravă
cu dinţii de
miere
adună oamenii cum
adună câinii oasele
coboară în beci
croncăne şi
acoperă
rămăşiţele cadavrelor cu pudră şi parfum de iasomie
Cu spatele gol
O groapă cu şerpi
şi vulpi, oamenii
Lipitori se
dădeau dame bine şi îngeri
Bine dispuşi,
arătând colţii crezând că-s perle
Perle aruncate ca
pietrele, ca nisipiul scăpat printre degete
Şi totuşi
aruncate ca nişte raze
Raze bine ţesute,
în cercuri
Prea
strălucitoare în întuneric
Un punct a rămas
în afară
Omida-fluture
Zburând numai
când şi cât vrea să zboare
Ochii-i mii
forfoteau în jurul razelor
Se închideau şi
se deschideau
Miopi
Omida-fluture
pufăia
Pe rotocoale de
fum
Pe şiruri,
rotocoale de perle - mărgele
Cu spatele
gol omida-fluture s-a retras
Ochii îi
străluceau ca lumânările
Şi nu avea nevoie
de altă lumină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu