Marius Grama, un autodenunţ de origine controlată

Poezia lui Marius Grama, prezentată vinerea trecută, „este o diatribă îndreptată către sinele autorului, cu un ton sarcastic, vehement, plin de tristeţe şi de amărăciune, demonizând realităţile societăţii într-un mod inedit, societatea fiind osândită la o penitenţă într-un registru ironic de o atmosferă aparent salvatoare”. (Stela Iorga).

Prin Autodenunţul său, Marius „se ridică împotriva propriului ego, se înveşunează asupra a ceea ce ne obligă viaţa să trecem, ca apoi, asemeni «Baladei vesele despre crâşmari» a lui Froançois Villon, să dezvăluie o dorinţă de mântuire, de înviere”. (Ion Avram).

Simona Toma observă o dedublare abordată dintr-o perspectivă ambiguă, care intrigă. Autorul se studiază pe sine din interior spre exterior şi invers.

Dintr-un alt punct de vedere, poezia „este alcătuită din cuvinte de sticlă prin intermediul cărora Marius Grama devine transparent, incendiind în acelaşi timp toate lucrurile care-i displac”. (Carmen Neacşu)

Eugenia Tănase priveşte Autodenunţul drept o confesiune către sine, iar Nicoletei Onofrei îi aminteşte de „Însemări din subterană” a lui Dostoievski.

„În acest text, Marius abordează problematica neputinţei de a se mântui şi, ca o ironie supremă, cere mântuirea unei instituţii de stat. Sfârşitul e teatral, iar autorul se salvează prin propria raţiune asemeni societăţii, dar nu e de natură metafizică” (Leonard Matei).

„Cu un lirism bine conturat, unde nu ai loc să arunci un ac, autorul dezvăluie o dorinţă de libertate, de a nu fi încorsetat de tipare” (Anca Şerban Gaiu).

În concluzie, Marius Grama, prin poezia Autodenunţ, nu face decât să-şi contureze un stil aparte şi să-şi cristalizeze propriul său mod de expresie, propriile note lirice asemeni – vorba Stelei Iorga –  unui clavecin bine temperat.

Şi nu în ultimul rând, vocea autorului: pentru toate acestea / să îi legaţi funia străzilor de braţe / şi să tragă după el palatul poporului / cu tot cu sufletele care îi consumă istoria.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a-l asculta pe Victor Cilincă.

Octavian Miclescu

Cronica de cenaclu- Paul Budeanu

Săptămâna trecută Paul Budeanu ne-a prezentat o nouă lucrare în proză.

„Proza din şedinţa de astăzi are mai multe plusuri faţă de lecturile trecute, surprinzând mai mult în registrul comic. In ciuda acestul fapt, descrierile sunt lineare, explicative şi obositoare uneori iar momentele cu potenţial pentru crearea tensiunii nu sunt exploatate judicios, fiind tratate fără emoţie” (Victor Cilincă).

„Un text cinstit prin autenticitatea sa, care nu slujeşte povestea frumoasă cu tente ironico-persiflante la adresa vieţii brigăzilor artistice de altădată şi care devine monoton, nesusţinut de atmosferă, emoţie sau de dramatism”. (Ion Avram)

„Peronajele sunt stângaci conturate, acţiunea este previzibilă iar limbajul de «partid» nu este propriu doar parsonajelor, ci şi naratorului” (Maarius Grama).

„Autorul empatizează foarte mult cu personajele prin limbajul şi prin umorul clişeic pe care le foloseşte” (Simona Toma).

„Felul în care şi-a ales povestea şi felul în care a ales s-o redea trebuie judecate separat. Deşi dovedeşte că are, pe alocuri, sevă literară, limbajul lemnos şi unele nepotriviri în registrul logicii demonstraeză faptul că avem în faţă o poveste care merită o scriitură mai reuşită” (Tudor Neacşu).

„Sunt pasaje în care surprin un limbaj natural, dar povestea pare a fi nerealistă” (Nicoleta Onofrei).

„Textul suferă din punctul de vedere al unor explicaţii ale contextului istoric, care nici nu transpare din povestea redată. Este o scriere plată, cu situaţii diluat explicitate, căreia îi lipseşte tensiunea cu desăvârşire” (Stela Iorga)

„Poate fi asemanat cu un film alb-negru, în care sunt relatate într-un mod artificial mai mult fapte decât trăiri” (Carmen Neacşu).

„Limbajul simplu se corelează cu evenimentele din proză” (Eugenia Tănase).

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poezii marca Marius Grama.

Octavian Miclescu

LUPTĂTOARE DE STRADĂ

câteodată totul/ de pe mine/ valorează mai puţin/ decât cei 30 de arginţi/ viaţa mă vinde/ viaţa mă are/ ea de crengile unui copac va atârna moartă/ pe cât timp/ eu voi supravieţui/ aşa zdrenţuită/ cum mă aflu/ şi voi spune/ iubiţi-i pe cei goi/ cu haine din gunoi.     

 (Stela Iorga – sh extrem)

„Texte foarte amare, despre o lume duplicitară, care te doboară cu greutatea stării lor dar, totodată, te fac să apreciezi, cu atât mai mult, nobleţea firescului – pe cale de dispariţie – din oameni şi din societatea contemporană.” (Diana Balmuş)

„Comunică foarte telegrafic; nu demonstrează, ci creează stare; sinceritatea copleşitoare dă o forţă specială textului; este o luptătoare, o luptătoare de stradă – care se luptă cu impostorii, aruncă în ei cu borduri, cu felinare, cu pantofi, cu ea însăşi; deşi este foarte prozaică, nu înseamnă că nu are poezie; exprimările – în limbajul familiar al oraşului – sunt bine găsite; o brutalitate care-i vine bine; un fel de eseu jurnal – pe de o parte, şi poezie – pe de altă parte.” (Victor Cilincă)      

„O francheţe pişcătoare; consider că scriitorul trebuie să aibă o menire: menirea Stelei Iorga este – în acest grupaj de poeme şi nu numai – să ne arate adevărul crud al lumii; dar nu ne arată şi o energie pozitivă, o soluţie, o cale spre lumină, spre speranţă.” (Simona Toma)

„Texte intense, abil schiţate, cu elemente de poezie plasate exact în angrenajul dorit; violenţe greu de suportat; are ritm, imagine şi calitate poetică.” (Tudor Neacşu)

„Multă furie – până la carne vie; probabil, eliberatoare – un fel de catharsis.” (Carmen Neacşu) 

„Poeme scrise cu frustraţie, pline de fiere, greu de prizat.” (Anca Şerban Gaiu)

„Texte tranşante; prezintă o lume ca un abator; disecă unele tablouri din cotidian.” (Fănica Dumitrache)

„Eroina acestor poezii confesive dispreţuieşte pe nedrept semenii din alte clase sociale; i-aş sugera să se împace cu lumea.” (Paul Budeanu)

„Limbaj colocvial; redă realităţi ale societăţii în care trăim; personajele sunt creionate succint.” (Eugenia Tănase)

„Nu m-au marcat psiho-emoţional; nişte momente scurte cu ea însăşi – flash-uri interioare unde îţi poţi permite orice ca libertate de exprimare.” (Ana Maria Panagatos)   

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Paul Budeanu.        

Primăvara după Toma

Cei care nu au ajuns la şedinţa trecută de cenaclu au pierdut lectura Simonei Toma care, asemeni lui Alberto Moravia, preia fragmente din lumea înconjurătoare şi o închide într-un sanatoriu cu scopul evident de a exorciza aşa-zisele probleme mărunte, dar de mare intensitate ale individului.

           Cu un limbaj minimalist, contemporan construieşte dialoguri cinematografice, schiţând cu repeziciune imagini emoţionale pline de culori dramatice, iar pentru a crea senzaţia unei texturi sociale palpabile şi a unui plan mai adânc, împrăştie câţiva stropi de umor, de o uşoară vulgaritate, fără a-i asigura însă prin asta forţe motrice şi fără a zgâria foarte mult hârtia.

Deşi Simona descinde din poezie, în majoritatea textelor de vinerea trecută nu face apel la metafore pentru a le încărca, ci le lasă să curgă liber redând astfel într-un mod coerent diverse tipologii umane. Iar în această construcţie pare că se foloseşte doar de o singură unealtă, dialogurile propriilor personaje, ferindu-se cu o oarecare înţelepciune de a interveni asemeni unei voci din off, vocea moralizatoare a naratorului, lectorului dându-i-se iluzia faptului că ar fi unica entitate căruia i se rezervă dreptul de a trage concluziile.

Cu mână sigură, personajele se descriu pe ele însele, schematic, sacadat, într-o succesiune rapidă, fără a apela la măşti, la farduri sau la operaţii estetice, vorbind continuu şi consumându-şi fiecare propria-i monodramă che move il sole e l’altre stelle.

Ultimul text însă, Sarabanda, face notă discordantă cu celelalte. Aici autoarea nu mai încearcă să creeze lucruri surprinzătoare folosindu-se de persoane comune şi de fundaluri banale, ci jonglează cu ficţiunea şi cu non-ficţiunea în fraze succinte, emoţionante iar tu, ca lector, simţi cum apelează la cruzimea poetică a sentimentelor.

Asemeni poeziilor Simonei Toma şi proza ei conţine filonul singurătăţii ca ax principal de raportare asupra vieţii, potrivit unei voci interioare care îţi vorbeşte mereu de ale sale, de tezaurul său sufletesc, dar îndepărtat.

Textele de vinerea trecută demonstrează faptul că autoarea se descurcă foarte bine pe spaţii restrânse, are imaginaţie dublată totodată de ustensilele necesare prozei, ceea ce ne îndeamnă pe noi, lectorii, să-i dăm un like acestui prim pas hotărât spre proză, iar pe autoare o angajează pe viitor în a ne demonstra mai mult, de a încerca să-şi extindă spaţiile de expresie, de a-şi definitiva această tehnică de obţinere a unor efecte inedite.

Au consemnat pentru dumneavoastră: Stela Iorga, Victor Cilincă, Carmen Neacşu, Nicoleta Onofrei, Marius Grama, Tudor Neacşu, A.G. Secară, Ana Maria Panagatos, Anca Şerban Gaiu, Leonard Matei, Marius Chiru şi Octavian Miclescu.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la orele 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poeziile Stelei Iorga, dar nu fără a împărtăşi impresiile de la lansarea volumului de poezii, „Jpg-uri” al Ancăi Şerban-Gaiu.

Octavian Miclescu