joi, 26 august 2010

CLICK SPRE REALITATE

(...) Stăteau liniştiţi acum, găsiseră o bancă numai a lor şi stăteau aşa cum au stat de nenumărate ori în aparent nesfârşita lor căsnicie. Ce noapte lungă au putut să aibă!... El fuma încet dintr-o ţigară cu marcă străină, de care nu se mai bucurase din timpul războiului, şi zâmbea pierdut.
„A fost bine, omule?” „Bine a fost, fă, Anghelino! Bine rău!”, răspunse gânditor. „Ce mai face ăla micu? Zi şi tu ceva, că tare secretos te-ai mai întors de la vizită.” „Ce să-ţi zic, fă? Că e băiatu’ bine? Că s-a însurat şi el cu fata aia atuncea nd tu nu erai? Că le va veni şi lor, acuma, pe lume unu’ mic şi nu ştiu încă dacă va fi băieţel ori fetiţă, că atunci când s-au dus la doctor, gâgâlicea stătea cu poponeţu’ la ei? Că au emigrat şi ei într-o ţară mai bună?” (...)
(Radu Vartolomei - Ţigarea)
„Se vede că este dăruit cu ştiinţa de a scrie; oralitatea mi se pare cam exagerată şi cam îngroşată; are o ironie subtilă, transferul dintr-o dimensiune/lume în alta este bine realizat; cadenţa interioară dă echilibrul textelor; are un click bun spre realitate; cred că merge pe o linie bună dar, ca şi conştiinţă, nu-l regăsesc pe Radu Vartolomei din alte texte pe care ni le-a mai prezentat.” (Stela Iorga)
„Izul de postmodernism nu i se potriveşte; textele sunt închegate şi cu finalitate bună, dar are şi chestiuni expediate prea rapid.” (Cristina Dobreanu)
„Prea scurte – şi, deci, cam needificatoare; abordarea ideilor mi se pare bună; dialogurile ţin cititorul în priză.” (Ionuţ Vasile)
„Ideile mi se par realiste şi dialogurile captivante.” (Claudia Samoilă)
„Introduce bine imaginile prin intermediul dialogului, ceea ce este bine; cred că are o anume empatie care-l ajută/determină să scrie aşa cum scrie.” (Nicoleta Onofrei)
„Dialogurile mi se par exagerate.” (Florin Chitic)
„Are un stil concentrat şi natural şi mania detaliilor.” (Gelu Ghemiş)
„Povestirea este cam naivă prin modul cum introduce magicul.” (Gabriel Ghimpu)
Ion Avram

Vineri, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Stela Iorga.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu