(...) Copacii, iarba grea răsar din nimic. Se descoperă în faţa noastră şi cresc mână în mână cu timpul. Senzaţia de necunoscut ne separă corpurile. Verde crud şi din ce în ce mai închis. Trece din una în alta ca atingerea unor clape de pian. Flori noi se deschid înaintea noastră ca nişte ceasuri de perete îndreptate spre soare. Arborii cu trupuri groase trădează străzi nemerse, lungi şi goale.
El stă înaintea mea. Priveşte peste tot.
„Ce-i asta?” „Ce anume?” îl pufneşte râsul. „Ştii unde suntem?” „Nu.” Îşi întoarce capul să mă privească. (...)
(Claudia Samoilă – Străzi trădate)
„Are un aer romantic; dialogul simplu şi replicile spontane susţin textul; are şi termeni cam nepotrivit folosiţi în context (ex.: ibovnic, te ador etc.).” (Florin Chitic)
„Dialogurile, deşi scurte, spontane, par rupte de context şi lipsite de expresivitate; descrierile mi se par reuşite; ştie să creeze atmosferă.” (Ionuţ Vasile)
„Ca să mă refer tot la dialoguri, trebuie spus că nu sunt fireşti, par forţate, căutate şi prea teatrale; textul îmi dă, totuşi, speranţa că poate reuşi în proză, mai ales prin forţa descriptivă cu care reuşeşte să creeze atmosfera şi, implicit, să capteze cititorul. Atenţie şi la diminutive!” (Nicoleta Onofrei)
„Acolo unde descrie reuşeşte, ceea ce arată că are simţ artistic; atenţie la replici şi la dialoguri care sunt prea impersonale, prea mecanice, lipsite de viaţă; cred că reuşeşte mai bine în proză - unde se vede sensibilitatea şi fineţea, decât în poezie – unde pierde autenticul de dragul teatralităţii.” (Cristina Dobreanu)
„Să fie mai sugestivă; textul mi se pare eşuat prin lipsa unui fir epic, în primul rând – fragmentele par disparate şi dialogurile ireale, deşi semantic par corecte; un fel de romantism robotizat; povestea mi se pare interesantă şi dacă ar fi redată artistic – ar fi reuşită; lirismul nu este obositor pentru proză, dar lipseşte epicul şi finalul pare forţat.” (Simona Vartolomei)
Ion Avram
Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Radu Vartolomei.
El stă înaintea mea. Priveşte peste tot.
„Ce-i asta?” „Ce anume?” îl pufneşte râsul. „Ştii unde suntem?” „Nu.” Îşi întoarce capul să mă privească. (...)
(Claudia Samoilă – Străzi trădate)
„Are un aer romantic; dialogul simplu şi replicile spontane susţin textul; are şi termeni cam nepotrivit folosiţi în context (ex.: ibovnic, te ador etc.).” (Florin Chitic)
„Dialogurile, deşi scurte, spontane, par rupte de context şi lipsite de expresivitate; descrierile mi se par reuşite; ştie să creeze atmosferă.” (Ionuţ Vasile)
„Ca să mă refer tot la dialoguri, trebuie spus că nu sunt fireşti, par forţate, căutate şi prea teatrale; textul îmi dă, totuşi, speranţa că poate reuşi în proză, mai ales prin forţa descriptivă cu care reuşeşte să creeze atmosfera şi, implicit, să capteze cititorul. Atenţie şi la diminutive!” (Nicoleta Onofrei)
„Acolo unde descrie reuşeşte, ceea ce arată că are simţ artistic; atenţie la replici şi la dialoguri care sunt prea impersonale, prea mecanice, lipsite de viaţă; cred că reuşeşte mai bine în proză - unde se vede sensibilitatea şi fineţea, decât în poezie – unde pierde autenticul de dragul teatralităţii.” (Cristina Dobreanu)
„Să fie mai sugestivă; textul mi se pare eşuat prin lipsa unui fir epic, în primul rând – fragmentele par disparate şi dialogurile ireale, deşi semantic par corecte; un fel de romantism robotizat; povestea mi se pare interesantă şi dacă ar fi redată artistic – ar fi reuşită; lirismul nu este obositor pentru proză, dar lipseşte epicul şi finalul pare forţat.” (Simona Vartolomei)
Ion Avram
Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Radu Vartolomei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu