cântec de iubire multă
ah Doamne
cum s-a uitat
în apele mele
cu ce ochi rău
plin de sine
şi de ură pe oameni
apele mele reflectă şi azi
atâta înjosire
până la cel fără nume.
oboseală
mănânc sufăr exist
am aparenţe înşelătoare de om
în rest uneori lumea dă să mă clădească
anapoda
în rest
e bine
de o viaţă
nu ştiu cine sunt.
fără
ca un peşte fără de coadă
aşa stau eu pe malul Tău
şi nu înţeleg
nimic
din tot ceea ce mi se întâmplă
simt doar
în răstimpuri
când mă zbat
că mă sufoc
că vine apa
că îmi creşte coada
care îmi dă direcţia
spre marea moarte.
umilă
priviţi-o
cum scrie
se va spune
despre ea
bateţi-o cu pietre
să moară
aşa om
dă Doamne
în mine.
întrebarea
ce privire vinovată ai Doamne
de parcă nu Tu m-ai fi creat
ce zi a lumii să fie aceasta
în care eu scriu despre vină?
ochiul
ochiul melcului vede
dindărătul peretelui de tină
ah Doamne dă-mi ochiul acela
din adâncul cerului
de unde mă vezi Tu pe mine
jucându-mă de-a scrisul.
absenţe
încă mai sunt
mă întreb cu ochii cui
mai văd eu lumea
aşa cum este
ea
din ce în ce mai des
fără de mine.
mască mortuară
mi se zbat ochii
doi fluturi într-o lumină
două cearcăne moarte
de-a lungul obrazului
ce portret
de om
fără lumină
sunt
şi eu.
ochii mortului
fluturi de taină
aripile sufletului
se închid peste tine
te acoperă
te îngroapă
cu o altfel de ţărână
fină
ca o pulbere
prin care te văd
ca printr-o ceaţă
veşnic mort.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu