The winner takes nothing 2

- interviu cu Mihail Gălăţanu

- de Nicoleta Onofrei

foto Nicoleta Onofrei

1.Aveţi o poezie care se numeşte Nu voi muri din cauza morţii mele, este liricul pentru dumneavoastră un strigăt al vieţii, o expresie a senzaţiei morţii din cauza vieţii?

Nu e un strigăt, e urlet. E poemul meu emblematic. Sigur, mai sunt şi altele, din diferite vîrste: LUNATECII, NICULINĂ, CASA DE NEBUNI AI AMORULUI, DESPRE CUM VOI FI MÂNTUIT, SPITALUL INIMII DE MAMĂ, PĂRUL MIRESEI, MIREASA TUTUROR, COLIER DE DEGETE etc. Pînă la urmă, viaţa ne omoară, nu moartea. Moartea nu are nici o putere asupra noastră. Asupra mea, nici atât: mă apăr, în faţa ei, cu Dumnezeul meu cel veşnic viu. Care a învins moartea şi pe diavol a surpat – şi a dat viaţă lumii Sale.

2.Care este condiţia sine qua non a scrierii artistice, continuând palierul primei întrebări?

Scrisul nu e altceva decât o secreţie. O sudoare. O spermă. Un sânge. O lacrimă. Scrisul nu e scris, e o defecare. O urină fierbinte, lângă care şezum şi plânsem. O rugăciune disperată. O tăiere a venelor. O sinucidere. O ruină a Paradisului.

3.Aţi avut, aveţi un mentor?

Da. Mentorul meu a fost Alex. Ştefănescu. Dacă, însă, vrei să mă întrebi de maestrul meu, căruia eu îi spun „îndrumător pe cale”, apoi acela este Dimitrie Lupu, pe care îl şi cunoşti.

4.Cât de mult contează existenţa unui mentor în formarea unui scriitor?

Uriaş. Şi nu doar în devenirea unui scriitor. În viaţă. El are (aproape) drept de viaţă şi de moarte asupra ta. Nu este maestru acela în mâinile căruia nu eşti gata/de acord să îţi pui viaţa în mâinile lui. În toate înţelesurile. Tu eşti produsul lui. El e copacul, în sens yoghin, iar tu fructele.
Tu, Nicoleta, ai un maestru? Asta ar trebui să fie întrebarea ta de fiecare zi.
Maestrul relativ este pe pămînt.
Maestrul Absolut, numai în cer. Iisus Christos. Maestrul de pe pământ este numai reflectarea celui ceresc. El e important pentru că îţi arată HIC ET NUNC, în carne şi oase, condiţia omenească şi cea supraumană, ÎN ACELAŞI TIMP.
Îţi arată cum trece zeul prin carne.
Eu sunt soarele tuturor celor care mă iubesc.
Nu vrei să mă laşi să fiu ucenicul tău?
Nu ai putea tu să fii maestrul meu? Asta e întrebarea care pluteşte pe buzele mele.

5.Aţi frecventat cenaclul, sau cenacluri, de ce aţi simţit nevoia asta, dacă a fost vorba de nevoie?

Da. E esenţial cenaclul. Eu îl înţeleg în sensul primar. Iau lucrurile proprii. Cenaclul este cenaclum. Adunarea fundamentală. CINA CEA DE TAINĂ. Un lucru sacru. Obiectivarea. Supunerea la judecată. Comunitatea şi comuniunea.

6.Credeţi că poate fi vorba în literatură de sintagma: „victoria aparţine celor cu mentalitate de învingător”?

Într-un fel, e valabilă. Cel puţin pe jumătate. Actul de a scrie este actul învingătorului. Şi trăirea. În trăire, poate, să zicem, că s-ar întâmpla să ieşi învins. Din scris nu poţi ieşi decît învingător. E singurul triumf cu putinţă. Singura victorie. Pentru că este biruinţă asupra ta însuţi.
Mai este şi un altfel de victorie. Cea prin intermediari. Nu poţi fi victorios de unul singur. Singur, omul este un învins garantat. Eu, Mihail Gălăţanu, sunt nu un învingător, ci însuşi Învingătorul. Cel Absolut. Singurul. Unic. Fiindcă nu înving prin mine. Eu înving prin Iisus Christos. Eu înving prin Dumnezeul meu, numai prin Dumnezeul meu- şi aceasta este mărturisirea mea - pe veci – de credinţă, crezul, încredinţarea, spovedania şi confesiunea mea, în acelaşi timp. „Dumnezeu este Domnul – şi el ni s-a arătat nouă”: aceasta este sentinţa mea, cu care voi merge în mînă şi după moarte, o voi arăta lumii întregi şi dumnezeului meu, deopotrivă. Cu aceasta mă voi apăra în faţa judecăţii de apoi. Şi mai am un instrument: cartea mea, pe care am scris – şi aşa am semnat-o, cu litere de foc înroşit („Burta înstelată”): „robul lui Dumnezeu, Mihail”. Am să spun: - Doamne, adu-Ţi aminte că am mărturisit întregii lumi despre Tine.
Prin mine, sunt cel mai lamentabil învins. Cel din urmă. Cel din turmă.
Vai de bieţii nătângi care vor să învingă prin ei înşişi. Mi-e o mare milă de Alicsandru Machedon.
O mare milă mă leagă de Preşedintele Sattelor Unite.

7.Ce părere aveţi despre literatura care se face azi?

Literatura nu se face azi. Nici ieri. Nici mâine. Literatura este eternă. Indestructibilă. Inestricabilă. Nemuritoare. Este parte a Artei, care, la rândul ei, este parte a lui Dumnezeu, fără îndoială. Care se lasă, astfel, cunoaşterii noastre.

8.Care este cea mai mare temere a dumneavoastră ca scriitor?

Că nu voi fi Khayyam, care e citit şi acum, la o mie de ani după. Tu vei mai fi citită peste o mie de ani? Dar peste zece mii?

9.Care ar fi motivul pentru care un scriitor ar renunţa la scris?

Nici unul.