veşnicie puţin
nu eu am importanţă
în ordinea venirii mele pe pământ
ci cuvintele care mă preced
eu ca un fel de comandant suit pe dealuri verzi
să îşi vadă armata desfăşurată
dar călare pe un cal descărnat
topită şi eu de nefericire
dar murind drept cu găvanele aţintind
veşnica armie.
sculptorul
trag cu ochiul la numere
câte cruci am ridicat
scuip în palme gospodăreşte
cât mai trăiesc voi fi sculptorul de cruci
pe care urc cuvintele mele
şi le răstignesc binişor
în vederea unei veşnice poezii
în care călătorii să înfingă suliţa
şi necredincioşii să vâre degetul.
blestem
nu pot spune te iert
aşa cum mâna descărnată nu mai poate ajunge
la ulciorul cu apă
aşa cum calul mort de sete este bâzâit de muşte
săltăreţe în apropierea apei unde s-a stins de putere
nu pot să spun că te iert
cu toate zilele pe care le trăiesc fără tine
nu pot să spun că te iert
cu toată noaptea care s-a lăsat peste mine
şi cu toată moartea care m-a împăienjenit
înţepenindu-mă în timp
nu pot să te iert
că trăieşti şi îţi râzi de mine
până la a doua apocalipsă
mult mai plină de strălucire
şi fără bube cu puroi
în inimă.
mortul
unul stă drept
altul stă culcat
cu o lumânare în mâini
fumul ei iese pe nările celui care e în picioare
ca pe un horn
imaginea aceasta
o duc zilnic
cântând încet prohodul pentru mortul din mine.
mersul
învie dumnezeul meu
şi îmi arată nordul
veşnic spre el
aşa cum mările ar curge
toate
în sens invers
atât te iubesc eu pe tine
încât merg invers
cu dumnezeul tău din cerurile
mute şi ele de atâta oarbă neuitare
la un om
blestemat să fii şi tu
să mergi de-a-ndoaselea
cu lumea
până vei cădea
la mine
în mormânt.
oase
nu trebuie să ştiu nimic
din ceea ce va fi mâine
va fi bine
va fi soare
el nu va fi
dumnezeu nici el nu e
nimicul mă înconjoară
plămadă din care se închipuie
osul sufletului zdrobit.
marea moartă
atât a fost
atâta s-a putut
o fâşie neagră la orizont
despărţindu-l în două
şi noi doi
pe malul aceleiaşi ape
privind peştii morţi
cu ochi sticloşi
şi fiecare înţelegând
prin aceasta
viaţa.
sat de pescari
nu se plânge
nu se moare
nu se învie
totul este îngrozitor de simplu
se trăieşte
ca într-un sat de pescari săraci
fără mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu