poeme Aleksandar Stoicovici

Aleksandar Stoicovici

s-a născut pe 26 mai 1988 la Timișoara. A debutat în revista Symposion din Iaşi în anul 2003. Colaborări cu revistele: Cronica, Poezia, Orizont, Tiuk!, Versus/m, Banat, Vatra, Argeș, Paradigma, Reflex, Sinapsa, Oglinda Literară ș.a.

Membru fondator al cenaclului Virtualia din Iaşi şi membru al cenaclului Pavel Dan din Timişoara.

Volumul său de debut “vineri” a apărut, în primăvara-vara acestui an, la Editura Herg Benet din București.

  

cam ăsta sunt eu la 5 ani

cam ăsta sunt eu la 5 ani cu fularul galben lămâie înfășurat la gât

mult mai lucid cu mișcări exacte. habar n-am ce știam atunci

și nu știu acum

toată copilăria am înjurat gândacii de Colorado

fără să am habar de ce. acum că nu mai am nimic cu ei

blestemele par să se dezlege

câte un nufăr apare pe ici pe colo

în cerul gurii în palme

(și cel mai frumos) în orbite

cam ăsta sunt eu la 5 ani cu o pasiune reală

pentru tot ce stă prins în cârligul undiței. cu un creier neted

setat pe o singură frecvență

muzica joasă a căpriorului pășind prin noroaie

cum aveam să ghicesc pe atunci degetele cleioase ale morții

care-ți intră pe sub haine când te aștepți mai puțin

mâinile acelea bizare

ca două insectare prăfuite pline de bolduri

de unde aveam să știu că există o lege precisă

după care iubești și mori

așa cum există o lege după care poți să dobori cerbii

și să le atârni coarnele în saloane

asta e predestinare curată

doi ochi și un lan nesfârșit de maci

într-o policlinică ordinară la marginea unui parc

suflu într-un viespar.

ddorm la umbra unei inimi subțiri ca un arac

sângele îmi curge din nas și se încheagă în gangurile tăcute

unde-și nenorocesc fetele viitorul la zaruri.

îmi înghit dinții. colțurile buzelor se lasă

sub banii de alamă cresc doi ochi

și un lan nesfârșit de maci

Moldova Nouă în mijlocul Andaluziei

sângele e o culoare a strigat maurul

calul meu e numai piele și oase – el știe mai multe

de departe vin cuțitarii cu manualele sub braț

când se tace zile la rând lucrurile încep să se lege

sângele e o culoare a strigat maurul

să-l punem pe soclu. în nările umede ale hienelor

în tusea convulsivă sau în paturile văduvelor.

orașul meu e numai sânge –

Moldova  Nouă în mijlocul Andaluziei

cele mai frumoase plantații de tutun

cele mai frumoase trestii pe care nu le poți bănui de nimic

o limbă aspră de pământ cu zeci de felinare

bărbați cu sexul iască

femei cu cicatrice uscate în care strălucește soarele

Moldova Nouă în mijlocul Andaluziei

primul port pe Dunăre. orașul cu frumoasele clavecine

ce știu atât de multe – ele izbăvitele

cu sânii lor emailați

cu limbile prinse-n chihlimbar

pentru ele sângele e o culoare

sângele e o culoare

și orașul ăsta blestemat e un cheag de sânge

canarul în crinolina reginei

am văzut împerecherea fluturilor

deasupra drumului noroios care duce spre poligonul de tragere

am urmărit mișcarea lor haotică până departe. Până foarte departe

printre giruetele ruginite

fratele meu stătea ascuns în armurier

ca un canar în crinolina reginei. aștepta să-i vorbesc.

din când în când scrâșnea din dinți și era suficient

voiam doar să știu că e acolo în raiul său îngust mirosind a catran

iepurii sălbatici alergau prin poligon și se ascundeau în iarba înaltă

o femeie întindea la uscat pe spaliere

un giulgiu pe care erau imprimate zeci de chipuri.

alergau fetele în jurul ei și își treceau mâinile albe

prin lanul de maci

fratele meu aștepta să intru. voia să știe că sunt acolo

îmi sprijinisem capul de armurier și încercam să-i vorbesc

animalul creștea în el ca un magnet

toate speranțele mele erau acolo

orice gest haotic trecut prin creierul lui căpăta însemnătate

inima lui nichelată era inima mea nichelată

caninii lui de păcură erau caninii mei de păcură

dar când animalul încerca să iasă

începea să scrâșneasă din dinți. se zbătea în armurier

ca o inimă plină de noroi închisă într-o etuvă

ca un port la marginea unei mări de sânge

în care peștii sunt niște răni deja vindecate

apoi s-a făcut dintr-o dată liniște

loveam cu pumnii tabla armurierului și nu se mai auzea

decât ecoul unei  voci strangulate.

animalul creștea în mine ca un organ care mă istovea

m-am trezit întins în iarbă

mâini albe îmi acopereau fruntea

printre spalierele roșii am văzut ochii femeii

din orice luptă care se dă în tine

rămane doar mirosul puternic de catran mi-a șoptit

iar giulgiul atârnat deasupra capului meu

se făcuse oglindă

chihlimbar

stăm în aceeași barcă întinși pe spate

și eu sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar

zeci de râuri trec prin mine. 

fiecare cu secretele lui

stăm în aceeași barcă întinși pe spate

nimeni n-are habar că suntem acolo

poate doar viermii de mătase cu intuiția lor divină

cu trupurile lor zvelte de ieniceri proaspăt întorși din luptă

hămesiți și lipsiți de orice speranță

sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar

văd prin ochii tăi respir prin gura ta

iedera care-ți acoperă urechile îmi acoperă și mie urechile

sângele tău își face drum din când în când și prin inima mea

doar atât cât să rămân în viață. în rest

zeci de râuri trec prin mine

sunt o deltă în care se întâlnesc îndrăgostiții.

cât de multe li se îngăduie lor și ce frumos vorbesc

fiecare cu secretele lui

stând întinși pe spate în bărcile de lemn

ca niște bucăți proaspăt întărite de chihlimbar