luni, 8 august 2011

poeme Aleksandar Stoicovici

Aleksandar Stoicovici
s-a născut pe 26 mai 1988 la Timișoara. A debutat în revista Symposion din Iaşi în anul 2003. Colaborări cu revistele: Cronica, Poezia, Orizont, Tiuk!, Versus/m, Banat, Vatra, Argeș, Paradigma, Reflex, Sinapsa, Oglinda Literară ș.a.
Membru fondator al cenaclului Virtualia din Iaşi şi membru al cenaclului Pavel Dan din Timişoara.
Volumul său de debut “vineri” a apărut, în primăvara-vara acestui an, la Editura Herg Benet din București.



  
cam ăsta sunt eu la 5 ani

cam ăsta sunt eu la 5 ani cu fularul galben lămâie înfășurat la gât
mult mai lucid cu mișcări exacte. habar n-am ce știam atunci
și nu știu acum

toată copilăria am înjurat gândacii de Colorado
fără să am habar de ce. acum că nu mai am nimic cu ei
blestemele par să se dezlege
câte un nufăr apare pe ici pe colo
în cerul gurii în palme
(și cel mai frumos) în orbite

cam ăsta sunt eu la 5 ani cu o pasiune reală
pentru tot ce stă prins în cârligul undiței. cu un creier neted
setat pe o singură frecvență
muzica joasă a căpriorului pășind prin noroaie

cum aveam să ghicesc pe atunci degetele cleioase ale morții
care-ți intră pe sub haine când te aștepți mai puțin
mâinile acelea bizare
ca două insectare prăfuite pline de bolduri
de unde aveam să știu că există o lege precisă
după care iubești și mori
așa cum există o lege după care poți să dobori cerbii
și să le atârni coarnele în saloane

asta e predestinare curată


doi ochi și un lan nesfârșit de maci
într-o policlinică ordinară la marginea unui parc
suflu într-un viespar.
ddorm la umbra unei inimi subțiri ca un arac

sângele îmi curge din nas și se încheagă în gangurile tăcute
unde-și nenorocesc fetele viitorul la zaruri.
îmi înghit dinții. colțurile buzelor se lasă
sub banii de alamă cresc doi ochi
și un lan nesfârșit de maci


Moldova Nouă în mijlocul Andaluziei
sângele e o culoare a strigat maurul
calul meu e numai piele și oase – el știe mai multe
de departe vin cuțitarii cu manualele sub braț
când se tace zile la rând lucrurile încep să se lege

sângele e o culoare a strigat maurul
să-l punem pe soclu. în nările umede ale hienelor
în tusea convulsivă sau în paturile văduvelor.
orașul meu e numai sânge –
Moldova  Nouă în mijlocul Andaluziei
cele mai frumoase plantații de tutun
cele mai frumoase trestii pe care nu le poți bănui de nimic
o limbă aspră de pământ cu zeci de felinare
bărbați cu sexul iască
femei cu cicatrice uscate în care strălucește soarele

Moldova Nouă în mijlocul Andaluziei
primul port pe Dunăre. orașul cu frumoasele clavecine
ce știu atât de multe – ele izbăvitele
cu sânii lor emailați
cu limbile prinse-n chihlimbar
pentru ele sângele e o culoare

sângele e o culoare
și orașul ăsta blestemat e un cheag de sânge


canarul în crinolina reginei
am văzut împerecherea fluturilor
deasupra drumului noroios care duce spre poligonul de tragere
am urmărit mișcarea lor haotică până departe. Până foarte departe
printre giruetele ruginite

fratele meu stătea ascuns în armurier
ca un canar în crinolina reginei. aștepta să-i vorbesc.
din când în când scrâșnea din dinți și era suficient
voiam doar să știu că e acolo în raiul său îngust mirosind a catran

iepurii sălbatici alergau prin poligon și se ascundeau în iarba înaltă
o femeie întindea la uscat pe spaliere
un giulgiu pe care erau imprimate zeci de chipuri.
alergau fetele în jurul ei și își treceau mâinile albe
prin lanul de maci

fratele meu aștepta să intru. voia să știe că sunt acolo
îmi sprijinisem capul de armurier și încercam să-i vorbesc
animalul creștea în el ca un magnet
toate speranțele mele erau acolo
orice gest haotic trecut prin creierul lui căpăta însemnătate
inima lui nichelată era inima mea nichelată
caninii lui de păcură erau caninii mei de păcură

dar când animalul încerca să iasă

începea să scrâșneasă din dinți. se zbătea în armurier
ca o inimă plină de noroi închisă într-o etuvă
ca un port la marginea unei mări de sânge
în care peștii sunt niște răni deja vindecate

apoi s-a făcut dintr-o dată liniște
loveam cu pumnii tabla armurierului și nu se mai auzea
decât ecoul unei  voci strangulate.
animalul creștea în mine ca un organ care mă istovea

m-am trezit întins în iarbă
mâini albe îmi acopereau fruntea
printre spalierele roșii am văzut ochii femeii
din orice luptă care se dă în tine
rămane doar mirosul puternic de catran mi-a șoptit

iar giulgiul atârnat deasupra capului meu
se făcuse oglindă


chihlimbar
stăm în aceeași barcă întinși pe spate
și eu sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar
zeci de râuri trec prin mine. 
fiecare cu secretele lui

stăm în aceeași barcă întinși pe spate
nimeni n-are habar că suntem acolo
poate doar viermii de mătase cu intuiția lor divină
cu trupurile lor zvelte de ieniceri proaspăt întorși din luptă
hămesiți și lipsiți de orice speranță

sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar
văd prin ochii tăi respir prin gura ta
iedera care-ți acoperă urechile îmi acoperă și mie urechile
sângele tău își face drum din când în când și prin inima mea
doar atât cât să rămân în viață. în rest

zeci de râuri trec prin mine
sunt o deltă în care se întâlnesc îndrăgostiții.
cât de multe li se îngăduie lor și ce frumos vorbesc

fiecare cu secretele lui
stând întinși pe spate în bărcile de lemn
ca niște bucăți proaspăt întărite de chihlimbar



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu