„Sânii ei stăteau scurşi în faţa băiatului, în timp ce ea se întindea peste el cu pulovărul. Dzmitry simţea cum buzele lui atingeau lasciv sfârcurile ieşite-n exterior ca două tunuri de apărare pe o corabie a unor oarecare piraţi. Şi ele încă ar mai fi ieşit, dacă ar mai fi avut materie primă. Băiatul se simţea puternic, unde putea el să fie puternic. Iar în mintea lui îi cotrobăia prin sâni cu dinţii, cu limba, care-i făceau fel de fel de obrăznicii. Fata simţea euforia din el. Se apropie privindu-l în ochi. Probabil ştiau amândoi că ăsta e doar un vis.” (Claudia Samoilă, Nu mă zgâlţâi prea tare, fato!)
Claudia Samoilă ne-a citit vineri o proză semierotico-fantastică cu tente autopsihanalizante, sau invers. Curajul, lipsa de prejudecăţi, dar şi sensibilitatea şi cele câteva scăpări de poezie, n-au reuşit să convingă auditoriul că textul ar valora ceva în contextul literaturii de orice fel. Dacă de multe ori (la cenaclu) există un contrabalans, o anume dispută de idei, contre, în seara de 5 august n-a existat decât o uimire, a Stelei Iorga şi poate a multor altora, că de atâta amar de vreme de când vine Claudia la cenaclu nu se văd deloc progresele ei. „Sensibilităţi şi naivităţi în ceea ce priveşte gestica, ideatica dar şi dialogurile par sterile, naive, puerile. Aduce a Sandra Brown de Galaţi, dar acolo există acţiune. Cel puţin în prima parte, textul pare format din nişte flash-uri sudate parcă defectuos” remarcă prozatorul Ion Avram. De altfel, şi Stela Iorga a admis că se vede multă gingăşie şi sensibilitate în mai multe rânduri ale prozei, dar există prea multe platitudini ideatice, care trag textul mult în jos, „nu trece de încercările unei novice, nu are amprentă personală”. Buzdu, aka Florin Buzdugan, o îndeamnă pe Claudia să fie mai atentă atunci când foloseşte pronumele şi timpurile pentru că riscă să se încurce în persoane „eu” – „ea”. Motivul visului, adus în discuţie de Erica Diaconu, apare slab lucrat în text, chiar dacă ideea intersectării oniricului cu realitatea dă o notă fantastică frumoasă. Prea multe descrieri, este plictisitor, n-are acţiune şi nici finalitate - o spun Erica Diaconu şi Anca Şerban Gaiu, dar şi Gelu Ghemiş. Proza nu are context istoric, n-are susţinere, fir epic. Cititorul trebuie să vadă cum se mişcă personajele în lume, or în proza Claudiei cititorul e într-o nebuloasă totală, acestuia asigurându-i-se numai câteva descrieri ce crează atmosferă, el nu ştie de unde încep dialogurile sau de ce se spune ce se spune, sau cum se ajunge dintr-un moment al prozei la altul. Există o tendinţă către senzualism, dar care rareori este creionată firesc în text. Erotismul practicat de autoare balansează continuu între forţat - şi atunci iese aproape penibil sau naiv - şi momente când expresia senzuală este redată cu putere, la cota dorită.
Vineri, pe la 18, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Simona Toma.
Nicoleta Onofrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu