să tot fie de pe vremea când eram mergători și înnoptam pe spate/ cu arcul întins înfășurați în stuf ca niște coconi/ respiram din aripi cu pene de pelican/ sau de pe vremea când buddha atingea cu pălăria șarpele cu ochelari/ iar cerul adormea cu obrazul în curcubeie/ la zornăitul inelelor din degete de pirat/ să tot fie de atunci acest gângurit cu gât de lebădă/ când încă lăcustele se lovesc prin zăbrele cu fruntea de noi/ liliecii din peșterile cu capul în jos (cântec de colivie, Simona Toma)
Textele citite de Simona Toma la ultima şedinţă de cenaclu stau sub semnul jocului, fie că e vorba de jocul copiilor - ori mai degrabă al maturilor de-a copiii în redescoperirea sentimentului de linişte şi de „nongravitaţie” sufletească – fie că e cel al cuvintelor în încercarea de a prinde universul zborului şi al purităţii care deseori îmbracă hainele copilăriei. „Poveste în bucăţi de sticlă”, aşa cum se numeşte ciclul lecturat, cuprinde, cum a remarcat Stela Iorga, „multe imagini care ascund zisul liric în spatele unei butaforii, multe măşti ce crează impresia de teatru No, de dans al unor actori care joacă frumos, dar în care lipseşte ceva”. Ludicul, care a survolat vinerea trecută la cenaclu, şi-ar fi luat tonul, după Ion Avram, din cel al basmelor şi textelor populare, de exemplu: “să tot fie de pe vremea când…”, “a mers şi-a mers, şi-a tot mers”. Diana Balmuş consideră că tonul jucăuş relevă un suflet de copil într-o poezie matură ca formă de expresie, că are o voioşie aparte atâta timp cât poate transforma şi un cântec de colivie într-un joc, poemele sunt lipsite de dramatism. Dacă Diana a vorbit despre existenţa unui suflet de copil în texte, Victor Cilincă a zis că autorul îşi caută sentimentul copilăriei - ceea ce nu e totuna (observaţia cronicarului). “Când le citeşti (poemele) par un raft foarte încărcat cu obiecte strălucitoare. Au şi zone preţioase, puţin căutate, dar nu neapărat nesincere” a mai spus Victor Cilincă. Plecând de la supraaglomerarea cu obiecte strălucitoare, Cristina Dobreanu a ţinut să remarce că, nu fără a fi bune, poemele sunt ca nişte baloane de săpun, există cuvinte frumoase, dar nu există tensiune, ele ating doar vag un sentiment. Când sunt prea multe cuvinte preţioase taie din discreţie. Dacă Gelu Ghemiş a simţit o linişte plăcută la citirea textelor Simonei, Erica Diaconu a întrevăzut că poemele, scrise în spirit postmodernist, ar ascunde şi un strat erotic subînţeles. În concluzie ciclul citit de Simona Toma poartă bine titlul de “Poveste în bucăţi de sticlă colorată”, poate prea colorată, cum ar spune unii. Ludicul transpare ca un parfum, dar “stilistic, par prea aglomerate de imagini ce ar fi putut fi sintetizate” (Stela Iorga). Poate şi din cauza poemului “Carusel”, ori poate a celui cu “mers în zig zag” am avut senzaţia de beţie a simţurilor, ce nu ar avea legătură neaparat cu copiii, ci mai degrabă cu nevoia de descătuşare a omului.
Nicoleta Onofrei
Vineri, la ora 18.00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Nona Tatiana Ciofu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu