*
„Eşti un nenorocit!”, ai strigat în telefon, aruncându-l nervos în iarbă. Dino s-a îndreptat către locul în care a căzut aparatul, amuşinându-l. „N-ai voie, vino încoace!”, l-ai pus la punct, iar câinele s-a conformat, strângându-şi coada între picioare, rezonând într-un fel cu starea ta interioară. Ţi-ai aprins o ţigară şi ai încercat să te calmezi. Atâţia ani pierduţi cu un nenorocit... Cuvântul îţi intra pe nas o dată cu fumul, deschidea tentacule pline de dinţi, ca nişte şiraguri ascuţite şi se înfigea cu voluptate în creierul tău ca într-o carne fragedă de pui fiartă ore în şir. „Nenorocitul...”, îngăimai printre dinţi în timp ce trăgeai cu sete din ţigară. Dino abandonase gândurile de joacă alături de ceilalţi câini şi stătea cu botul pe labe, cuminte. Ai aprins o a doua, apoi o a treia ţigară. Ai fi vrut ca în acel moment fumul să-ţi circule direct prin artere, să-ţi împânzească organismul cu o amorţeală lentă, dulce. Ai fi vrut să cazi beat sub masă, fără să trebuiască să te prezinţi seara în faţa soţiei şi a copilului, fără să te doară a doua zi creierul de parcă te-ar fi lovit cineva cu o bâtă de baseball în moalele capului.
Erai într-un fel de stare de levitaţie, după vreo zece ţigări fumate la rând (un pachet de ţigări îi ajungea câteva zile), când Ionuţ, care s-a întâmplat ca tocmai la acea oră să alerge pe faleza Dunării, te-a bătut uşor pe umărul stâng. Te-a salutat, apoi s-a oprit preţ de câteva secunde pentru a-şi trage sufletul: „Nu ne-am mai întâlnit demult, ce mai zici?”. Ai mototolit pachetul şi i-ai răspuns: „M-ai prins într-un moment prost...” „Adică?” „Tocmai am terminat-o cu nenorocitul ăla. Să nu-l mai văd în viaţa mea!” Ionuţ te-a privit lung, neînţelegând... Ştia de faptul că ai un iubit şi că sunteţi de aproape zece ani împreună. Însă îşi amintea că vă înţelegeţi bine... S-a sprijinit şi el de băncuţa de beton, a scos un şerveţel pentru a-şi şterge broboanele de transpiraţie, apoi a cerut lămuriri: „Nu înţeleg... De unde şi până unde nenorocit? Parcă totul mergea bine între voi...” „Nu, nu mai era aşa de vreo doi ani. Nu ţi-am povestit pentru că nu voiam să stric imaginea pe care ţi-o creasem despre relaţia noastră. A devenit mult prea posesiv şi gelos. S-a îngrăşat şi nu mai arăta ca atunci când l-am cunoscut; eu m-am menţinut bine, iar el avea tot timpul impresia că mă tentează să-l înşel... Oricâte asigurări i-aş fi dat, o ţinea una şi bună pe a lui... Dar gata, nu vreau să mă mai gândesc, am terminat-o cu nenorocitul.” „Mă uimeşti, Dan! Nu te ştiam aşa. Ştiu că avea tot felul de toane, că îi iertai multe pe motiv că nu s-a maturizat încă, că e mai mic ca tine, că se va lovi el de probleme... Îmi amintesc că, la un moment dat, l-ai angajat chiar şi la firma la care erai director, doar pentru a-l proteja...” „Mare greşeală! Un caracter infect! Numai probleme mi-a făcut pe la muncă, nu îşi dădea deloc interesul. În plus făcea tot felul de gesturi de afecţiune în public şi riscam să se afle că e iubitul meu... Mare greşeală! Dar gata, s-a terminat!” „Şi ce a pus capăt definitiv? Presupun că nu doar gelozia...”
Aici ai fi aprins o ţigară, dar nu mai aveai. Te-ai deplasat pentru a arunca la un coş de gunoi din apropiere pachetul de ţigări şi, o dată cu el, toate amintirile despre nenorocit. Ai ridicat telefonul din iarbă şi ai revenit pe băncuţa de beton alături de Ionuţ. Vă cunoşteaţi demult. Era singurul bărbat care ştia lucrurile astea delicate despre tine. Faptul că te puteai deschide în faţa lui te ajuta enorm în acel moment atât de dificil.
„După o săptămână complicată, de certuri zilnice, mi-a făcut-o: a profitat că eram plecat în delegaţie de muncă şi a sunat-o pe nevastă-mea. I-a spus că vrea să-i povestească ceva extrem de important în legătură cu mine. Ea, curioasă, i-a acceptat vizita şi nenorocitul a adus toate materialele pe care le avea pentru a-i demonstra că, de zece ani, am avut o relaţie în paralel cu el. Fotografii, mici filmări cu telefonul mobil, mesaje de dragoste, orice. Nevastă-mea aflase totul despre mine şi nu mi-a spus nimic. Au pus împreună la cale un plan să mă prindă cu mâţa în sac. Am venit acasă din delegaţie şi nu am ştiut nimic. El îi trimitea mesaje tot timpul: vezi că în seara asta o să se întâlnească cu mine, o să mergem acolo şi chestii similare. Nevastă-mea ne-a surprins în oraş împreună şi, din ce mi-a zis el mai devreme la telefon, a înţeles perfect că nenorocitul nu minte şi că eu am avut timp de zece ani, în paralel, o relaţie cu un bărbat mai tânăr ca mine...” „Poate că totuşi nu e adevărat şi o face doar aşa, să-ţi facă rău. Chiar într-atât de lipsit de scrupule să fie? V-aţi iubit totuşi...” „Nu minte... Mirosisem mai demult ceva şi realizez clar că nu minte. Mi-a făcut-o! O dată cu relaţia cu el se termină şi căsnicia mea... Nenorocitul...” Ai lăsat privirea în jos. Sângele tot îţi era amestecat cu gudroanele din ţigări. Te simţeai întinat. Lui Ionuţ i-a fost peste mână să-ţi mai ceară detalii, aşa că s-a îndepărtat după un alt schimb de replici, continuându-şi alergarea pe faleză. A promis să te sune mai des, ceea ce te-a făcut să nu te mai simţi singur în toată nebunia care s-a ţesut deodată împrejurul tău.
*
Trecuseră aproape două luni de la evenimentele de mai sus. Relaţia cu soţia era pe muchie de cuţit. Nu că nu ar mai fi fost certuri între voi, însă acest subiect era, de departe, cel mai delicat. Aparent era mai puternică decât credeai, te uimea luciditatea ei. Ai fi vrut să urle, să spargă lucruri prin casă... Ţi-a spus în acea seară cum că ştie totul de la nenorocit şi atât. Rece. Ai înghiţit în sec şi nu ai făcut nicio scenă gratuită de dragoste. Nu mai aveai ce replica. Ai făcut un duş şi te-ai trântit, înfrânt, în aşternuturi. Creierul îţi frigea. Ea s-a aşezat tacticoasă şi s-a culcat cu spatele la tine. Nu aţi discutat nimic nici zilele următoare. Ţi-a spus doar atât, când ai încercat să aduci discuţia: „Orice până la familie. Şi nu ai respectat asta!” Nu a pomenit nimic despre divorţ. La început ai bănuit că discută în paralel cu un avocat, însă nu s-a concretizat nimic. Lucrurile păreau că revin, de-a buşilea, artificiale, crispate, pe făgaşul lor... O pseudo-normalitate strecurată cu lama bisturiului între voi, bazată doar pe respect şi din ce în ce mai puţină iubire.
Într-una din dimineţi l-ai sunat pe Ionuţ. „Ieşi diseară să alergi pe faleză?” „Da”, ţi-a răspuns el. „Atunci treci pe la locul de joacă al câinilor… Vreau să-ţi spun ceva.” „Despre ce e vorba, că m-ai făcut curios?” „Despre nenorocit...” „L-ai sunat? Parcă ziceai că aţi terminat-o definitiv...” „Nu... Ştiu de la altcineva o chestie tare despre el!”
Seara v-aţi întâlnit pe aceeaşi băncuţă. Păreai mai limpede, cel puţin Ionuţ a remarcat de cum te-a văzut: „Arăţi cu mult mai bine! Ai din nou ochii albaştri!” I-ai mulţumit pentru compliment şi ai aruncat „perla”: „Nenorocitul are un nou iubit...” „Deja?” „Da... Un tip cam tot de vârsta mea, cu familie şi doi copii...” „Se mişcă repede, nu glumă!” „Da. Dar nu asta e chestia tare...” „Hai că deja m-ai făcut curios!” „L-a ameninţat şi pe el că îl dă în vileag în faţa familiei…” „Ce nenorocit!” „Da... Tipul a aflat numărul meu de telefon şi m-a contactat. I-am povestit ce mi-a făcut. Era speriat, nu ştia cum să reacţioneze. După ce am mai discutat cu el a spus că va plăti pe cineva să-l cuminţească. Tipul e băgat la o afacere cu o firmă de pază şi protecţie, probabil că nu ştie de glumă...” „De-ar fi fost doar glumă...” „Sper totuşi să n-o facă...”
Aţi discutat până târziu. Dino era într-un continuu du-te-vino în Dunăre după un băţ pe care îl tot aruncai. Fusese o zi foarte călduroasă şi întregul oraş ieşise la plimbare pe răcoare. Briza Dunării ridica luna din spatele munţilor Dobrogei folosind un sistem complicat de scripeţi.
*
Băbuţa de la parter a fost prima care să iasă pe scara blocului; a început să ţipe ca din gaură de şarpe. Faptul că a ieşit atunci fusese doar o coincidenţă – o făcuse pentru a se asigura, înainte de culcare, că uşa scării e bine închisă – aşa a declarat mai târziu poliţiei. Treziţi din amorţeală (unii chiar din somn) de către ţipetele băbuţei, mai mulţi vecini au apărut să vadă ce se întâmplase. Sânge pe toată scara blocului, sânge pe faţă, gemete înfundate, horcăieli. Salvarea a ajuns destul de repede. Au săltat targa în dubiţă şi au pornit în trombă spre spitalul judeţean. Poliţia a rămas la faţa locului până târziu, dar fără prea mare succes – nimeni nu văzuse şi auzise nimic. Doar victima şi-a amintit, atunci când şi-a revenit pe patul de spital, de trei indivizi cu figuri de bătăuşi care l-au luat pe sus când dădea să intre în bloc, i-au pus mâna la gură, i-au şoptit „Dacă nu o să-ţi tacă fleanca, o să ţi-o coasem!” şi l-au bumbăcit bine în scara blocului.
*
Pe holul spitalului trei câini rodeau o canapea. Ai căutat salonul unde era internat şi te-ai oprit pentru câteva secunde înainte de a intra, întrebându-te dacă e bine ceea ce faci. În urmă cu mai puţin de jumătate de oră, primiseşi un telefon de la noua victimă a nenorocitului. Aşa ai aflat că a fost „atenţionat”, unde e internat şi că nu e nimic grav. Ai lăsat baltă munca şi te-ai aruncat imediat în maşină.
Ai intrat în salon. Nenorocitul era doar cu asistenta, care îi schimba un bandaj la picior. I-ai strecurat fetei o bancnotă generoasă în buzunar, rugând-o să vă lase singuri şi să se asigure că nu intră nimeni peste voi. Fata, observând despre ce bancnotă e vorba, zâmbi lung, apoi replică: „Desigur, domnule!”
Nenorocitul te privea înlemnit, cu faţa tumefiată. Nu înţelegea o iotă din gesturile tale, ba chiar îl cuprinse un sentiment de teamă, cel puţin aşa s-ar fi zis după ochii aproape ieşiţi din orbite. Nu reuşea să îngaime niciun cuvânt. Se uita lung când asistenta a părăsit salonul. Te-ai apropiat de el, nescoţând niciun cuvânt, lăsându-l să-şi imagineze orice ar fi putut mintea lui nenorocită. Aşezat pe marginea patului de metal, l-ai apucat de umeri, dând să-l întorci. S-a supus moale. I-ai tras ferm pantalonul de la pijama în vine, lăsându-i gol fundul gras şi plin de vânătăi. Te-ai descheiat la prohab şi, în timp ce treceai deasupra lui, i-ai şoptit doar atât: „Să nu mai faci asta!” El bâigui timid: „Jur!”
Andrei Velea – august/septembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu