marți, 27 decembrie 2011

Colind de Crăciun

„ei i se va da/ numai ei i se va da/ osul îngerului/ să cânte cu el/ să o înţeleagă numai/ dumnezeu copilul/ şi să râdă când îi cresc dinţii” spunea Stela Iorga, vineri, în unul din poemele ei – fluierul - când în preajma Crăciunului Stela Iorga s-a simţit şi ea un pic aleasă să – i cânte lui Dumnezeu cum ştie ea mai bine, prin poeme adică. Stela Iorga are putere de ipostaziere când şi-l imaginează pe Dumnezeu copil „uitându-se la zmeie/ şi râzând cu poftă/ cu o bucată de plăcintă în mână”, un copil simplu ca orice copil, aşa cum a fost şi autoarea textelor cândva, când şi ea mânca plăcintă şi se uita la pomul de Crăciun. Stela Iorga surprinde nu un lucru original prin idee, dar original prin simţire şi anume apropierea copilului faţă de natura paradisiacă, apropiere care este ruptă, cel puţin în cazul eului liric de către punctul central – iubitul care schimbă tot Universul şi care „mi-a pus o zgardă la gât/ câinele meu stela/ care mă va lătra şi mă va păzi pe mine amin.” Stela Iorga cade puţin în dulcegării de data aceasta după Alexandru Maria, puţin cam prea patetic sună „o roată de bâlci e viaţa”, aşa cum Andrei Velea i-ar recomanda să renunţe la panta metafizică/ meditaţia pseudoreligioasă pentru că o prinde mai bine lupta cu realitatea concretă şi atitudinea belicoasă. Simona Toma a surprins o Stela Iorga care se joacă şi care aduce ipostaze ale copilăriei într-un ton nostalgic (dacă am înţeles bine) iar a.g. secară chinuit de faptul că i-aş putea distruge ideatica pornită de texte prin semnările mele haotice mi-a scris pe foaie în felul următor (redau o mică parte): textele păstrează un sâmbure al divinităţii dintotdeauna a Stelei Iorga, chiar dacă spiritualitatea religioasă îndulceşte cinismul oricărei nostalgii care nu se suportă pe sine. Cronicarul a fost deranjat un pic de arogarea din „numai ei i se va da” care denotă drept asupra cântării, asupra durerii şi puţină autocompătimire.

Nicoleta Onofrei

Vineri, pe la 18.00., la sediul cotidianului Viaţa Liberă citeşte Anca Şerban Gaiu, iar după şedinţa de cenaclu vă aşteptăm la Score.

Un comentariu: