Poezie instant

 Nu, vinerea trecută n-am avut parte de o lectură sound poetry. Vinerea trecută, ne-a citit Andrei Florea patru texte dintr-un grupaj titluit  Demiurg de împrumut. Spun poezie instant pentru că, după mărturisirea autorului, jumătate din grupaj a fost scris sub presiunea timpului, cu doar două ore înaintea ședinței de cenaclu. Să fie oare o nouă orientare a mai tinerilor noștri colegi ? Țin minte că și Radu Dragomir, la prima sa lectură, ne-a citit un text scris "la cald", o proză instant.

"Din recente dialoguri,/ Am încropit idei./ Le-am sfârtecat ființa/ și-am amestecat bucăți aleatorii/ de carne și de spirit./ Le-am unit cu suflu/ și s-au prăbușit./.../ Și când le-am bătut în cuie carnea lor,/ atunci au stat./ Și m-am uitat și-am zis:/ Acestea nu au fost idei." (Fărâmă- Andrei Florea)

S-a spus că…textele " suferă de prea mult gândirism, au o curgere forțată, nu transmit emoția inspirației"(I. Avram),…"e un joc al ideilor, sunt prea complicate gramatical, n-au logică deși sunt raționale"(A. Velea),…"sunt  construite de dragul ideii, e vorba de o încercare de a face ceva, autorul a vrut să scrie poezie pe o temă" (C.Dobreanu),…"un vers nu este susținut de celelalte, n-au putința de a transmite, ca un om care ajunge într-un punct și nu știe pe unde s-o ia" (N.Onofrei).

În antiteză cu majoritatea, V. Cilincă a înțeles mai multe și s-a declarat surprins de poezia matură și de "siguranța jocului în umor fin […] este o autopersiflare, mă simt bine în poezia lui, ajunge unde trebuie evitând adjectivele".

Astăzi, pe la orele 18 trecute fix, ne citește proză Andrei Velea.

                                                                                                            Simona Toma

Ceasul trilobit

                          Andrei Florea 

Am o cochilie de numărat sori.

Îi scurg seva sfărâmicioasă

și număr picăturile chinuite

prin care au trecut razele.

Nu ies niciodată la număr

deși am o singură cochilie și un singur soare.

Și pentru asta,

cochilia îmi

amintește

de fiecare dată

că un singur "eu" e de vină

pentru că

există o singură cochilie

și un singur soare.

Și pentru asta,

soarele îmi

dovedește

de fiecare dată

că nu mai există nici o cochilie

dar a rămas un singur soare.

Acum cârpesc

picăturile din cochilie

cu alte raze pe care

nu mai pot să le numr,

fiindcă aveam

o cochilie de numărat sori,

pe care voiam să o sfarâm veșnic.

La ce-mi trebuie

o cochilie,

dacă soarele e tot timpul unul,

iar ceasul nu mai este ?