“Şarpele intui că omul încleştat nu mai respira. Cu toate acestea îl consideră nebun şi nu slăbi strânsoarea. Acum era timpul să-şi încalce legământul. Deci, îi era frică să facă pasul de unul singur. Se aruncă spre ape. Cobora; cobora şi cu cât se apropia mai tare de pământ, fluviul deveni şipot, iar şipotul se aduna într-un bolovan în jurul căruia se strânseră triburile care aşteptau, răbdătoare, hrana zeilor.” (Radu Dragomir – Când şerpii s-au lăsat pradă”)
Radu Dragomir are o scriitură, aşa cum îi e şi vocea, puternică, viguroasă. Are imagini tari, dar parcă disipate. Concordanţa şi unitarul par să îi scape. Obişnuit cu experimentele, vinerea trecută ne-a adus tot o proză experiment. „E un experiment ambiţios, o încercare de conectare la canalele inconştientului colectiv arhetipal, dar e o scriitură neglijentă, autorul nu revine asupra textului” e de părere a.g.secară. Pentru că vorbeam la început de imagini disipate, iată ce spune Stela Iorga: „este foarte aglomerată de simboluri, confuză, cu mesaj voit criptat, care e greu de dibuit şi cu multe sensuri adiacente, care trebuiau să conveargă către un sens unitar. S-ar impune mai multă disciplină în temperarea textului şi a tumultului interior care dă pe afară”. Că se pierde în „nebunia scrisului” a spus şi Simona Toma, iar potrivit lui Radu Vartolomei fraza e prea lungă şi deranjează. Mesajul prozei e greu de receptat. Cel puţin Andrei Velea s-a arătat intrigat, la şedinţa de cenaclu, de text şi pentru că nu a înţeles nimic i-a cerut lui Radu să se explice. Victor Cilincă, puţin mai experimentat într-ale prozei decât restul membrilor cenaclului (mai ales că Ion Avram şi Dimitrie Lupu au lipsit), a observat o anumită eleganţă a scrisului care vine, culmea, din poezie, dar şi din proza britanică. De asemenea, tot Victoraşului i-a adus aminte de „Câinele andaluz” al lui Bunuel. Violeta Bobe a făcut o adevărată hermeneutică pe text, din care a reieşit pe scurt că „este o lectură captivantă, cu o tematică de inspiraţie mitologică”, iar Simona Vartolomei conchide cam aşa: „am avut o ciudată senzaţie de împletire inedită a unui autentic voiculescianism cu un supraeu borgesian”. Cu toate acestea, nu putem să negăm, aşa cum remarcă şi Gelu Ghemiş, o anumită naturaleţe a scrisului.
Nicoleta Onofrei
Vineri, 30 martie, după ora 18.00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, va citi Tucă Cimpoieru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu