Stela Iorga este un scriitor care şi atunci când este
direct ştie să nu fie direct, reuşeşte să învăluie mereu starea în poezie, în
ironie fină, în atmosferă. Obişnuiţi cu poeta Stela Iorga, autoarea ne-a făcut
o surpriză vineri şi ne-a dezvăluit pentru prima oară, celor mai noi din
cenaclu, ori pentru a doua, a treia oară, maxim, celor vechi, faţa ei de
scriitor de proză. Stela Iorga s-a dovedit a fi un prozator care continuă în
felul tăios caracteristic din poezie (Elena Donea), care realizează “multă
poezie într-o proză foarte proză” (Victor Cilincă). Am lecturat cu toţii vineri
6 proze scurte care l-au făcut pe Victor Cilincă să zică jos pălăria, o proză care l-a făcut să facă poezie comparând-o cu o
colonie de polipi aparţinând unei uriaşe mări de corali şi care l-a dus cu
gândul la Alice în Ţara Minunilor
pentru o clipă. “Pasteluri de viaţă urmate de uşoare pilde, o proză proaspătă,
a secolului XXI, actuală şi sinceră, fotografiind nişte paradoxuri ale
dragostei, vorbind despre imposibilitatea comunicării”, a mai spus Victor şi
cred că ar mai fi zis multe, dacă nu ar mai fi fost şi alţii de vorbit. Ion
Avram a remarcat că “lasă în urmă tentaţia de a vulgariza povestea şi ne obligă
să primim partea textului care presupune viaţă, trăire, nostalgie, deznădejde,
prinse de autoare cu sarcasm, ironie şi autoironie, umor distilat. Directeţea
vine, la o primă vedere, din nota de sinceritate, dar şi mai mult din logica imediată,
la obiect, ancorată în viaţă”. “Din câteva schiţe, ca o caricatură, prinde
trăsături de caracter. Trece subtil de la sentimentul naratorului la
sentimentele personajelor, pe care nu le judecă”, a spus Simona Vartolomei.
Anca Şerban Gaiu observă că scriitura ironică este dublată de o tristeţe gravă
şi de o melancolie a la Anna Karenina, iar viaţa o creionează realist, dur,
aproape caragialesc. Pe de altă parte, Alexandru Maria, dincolo de aerisirea
binevenită a textelor, a băgat de seamă că la un moment dat acestea devin
previzibile şi că “intervine o oarecare monotonie, după două – trei texte, ar
fi trebuit o ruptură la un moment dat, în care să fie pusă o parte mai
meditativă, un fel de voce a autorului”.
Nicoleta Onofrei
Vineri, după 18.00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă,
citeşte Elena Donea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu