Cronică de cenaclu: Tangou stins - despre sfârşitul iubirii şi începutul deznădejdii

Stela Iorga, prin textele Vânzătorului de petale, propune o nouă interpretare a temei iubirii şi anume una gotică, aşa cum ne şi aşteptam, căci „autoarea are un stil inconfundabil de a-şi dezvălui sentimentele” (Ana Maria Panagatos).
Ceea ce ne-a înflăcărat discuţiile de după lectură, este faptul că preferă o abordare prea responsabilă şi prea pragmatică, instituind parcă un set de reguli prin care versurile să nu scape de sub controlul autorităţii autoarei, fapt ce duce la impresia că deşi „textele sunt pline de neiertare care ţintuieşte propriul univers, par însă a fi prea fixate în universul pământesc” (Simona Toma).
„Un stil consacrat, o atmosferă dură şi foarte precisă care îi închide textele. Ar trebuie să depăşească acest cadru şi să fie mai discursivă” (Andrei Velea).

„Autoarea este mai implacabilă în derularea sentimentelor prin duritatea atmosferei şi prin francheţea la care nu vrea să renunţe” (Anca Şerban Gaiu)

„La o primă citire textele sunt o repetiţie a temei principale, a iubirii ratate, în care suprema pedeapsă este iertarea”. (Alexandru Maria)

„Continuă seria textelor tari cu imagini puternice în direcţia deznădejdii. Astfel faci cunoştinţă cu ura omului părăsit, care te face să uiţi de Dumnezeu”. (Nicoleta Onofrei)

Versurile din toată acea minunată / alcătuire de femeie / nu au rămas decât ochii / în care încă mai locuieşti i-au inspirat lui Florin Buzdugan „caracterul psalmic”.

În stilul său, prin această perspectivă asupra iubirii – considerând iubirea o piaţă unde ai vândut deznădejdea/ domnului/ preaînaltului/ până dincolo de cerul lui – Stela Iorga aduce în prim plan sentimentul gol-goluţ, frust.

Spre încheiere, Violeta Bobe şi Gelu Ghemiş fiind de părere că „nu sunt la îndemâna oricui să le înţeleagă”, îi dăm cuvântul încă o dată autoarei:

două morminte care nu se vor putea vreodată atinge

aceştia suntem noi

doar crengile copacului care îmi va creşte de sub stern

vor îmbrăţişa cu drag scheletul tău

şi pulberea oaselor mele va merge pe acelaşi drum cu tine.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poeziile lui Florin Buzdugan.

A consemnat Octavian Miclescu

Cronică de cenaclu: Plăcintă de mistreţ, delicatesă pentru şerpi

„S-a dus muierea în bucătărie şi a gătit plăcintă de mistreţ lepros. Nu aluat orice mistreţ, ci pe cel mai greţos dintre toţi. L-a îmbibat în smoală, în otravă, l-a fermecat, iar pe urmă l-a adus pe Duhul-cel-Asupritor să-şi reverse răul pe plăcintă moşului. „

Vineri seara Violeta Bobe ne-a surprins ca la fiecare lectură cu o temă total diferită faţă de ce ne-a mai prezentat în cenaclu.” Povestea lui’ Moş Zgârâie-Brânză” şi cea fetei Împăratului Şerpilor, „Şerpoaica’, se vor două basme ”puţin impuse, cu multe inadvertenţe şi exagerări de limbaj, poate de dragul lumii de basm, din care putem remarca o bună intenţie şi fantezie a autoarei”, după cum precizează Ion Avram.

Stela Iorga primeşte textul cu extrem de puţin entuziasm din cauza nerespectării structurii basmului, atrăgând atenţia asupra faptului că textul nu este scris după simţurile proprii autorului, ci după indicaţii sau condiţionări asemeni temelor de casă. Aspectele pozitive care servesc textul ar fi imaginile terifiante, apocaliptice, care par caracteristice textelor prezentate de Violeta.

Simona Toma punctează că autoarea nu stăpâneşte graiul moldovenesc, în texte regăsindu-se regionalisme care nu fac parte din acest dialect şi că un lucru benefic pentru viitoarele scrieri ar fi ca acestea să se aştearnă pe pagină din impulsul personal, conturând mai bine stilul scriitoarei noastre.

„Un experiment interesant, surprinzător, care necesită mai multă muncă pentru a avea succes la cititori” este de părere A.G. Secară. Alături de el, Octavian Miclescu, Anca Şerban, şi Laurenţiu Pascal observă imaginaţia debordantă a Violetei în crearea unei lumi din altă lume.

Autor:   Ana Maria Panagatos

Astăzi, de la 18.00, la sediul cotidianului „Viaţă liberă”, citeşte Stela Iorga.

Cronică de cenaclu: La galop prin istorie

Foto: Gabriel Ghimpu

Radu Vartolomei a continuat, vinerea trecută, povestea aromânului Epaminonda şi a familiei sale din romanul intitulat, provizoriu, „Farşerotul”. Cu o zonă de inspiraţie interesantă (disoluţia valorilor aromânilor de după ’90), totuşi, fragmentul adus către lectură pare să abunde de un limbaj gratuit vulgar, de un dialog obositor, potrivit lui Marius Grama.
„Pare să fie un film ieftin. Limbajul de cartier din dialog nu îşi are rostul în poveste. Are o scriitură greoaie. Este scris superficial, ba este chiar neverosimil în multe locuri”, a spus Marius. Carenţele dialogului sunt observate şi de Andrei Velea, care a subliniat că, dincolo de frazele memorabile, de metaforele care îmblânzesc textul, proza lui Radu nu reuşeşte să redea o discuţie reală dintre bătrân şi tânăr, respectiv între bunicul Yory şi nepotul Alexandru, ea fiind puţin deplasată. Anca Şerban Gaiu aproape îi recomandă cu căldură să revină la povestirea scurtă. „Proza scurtă o ţinea foarte bine sub control, era savuroasă. Ca să scrii un roman, trebuie să ai suflu”, a zis Anca. Chiar dacă problematica aromânilor l-a interesat şi pe Octavian Miclescu, acesta nu a putut trece peste faptul că în text personalitatea nepotului se confundă cu cea a bătrânului, ba, mai mult, şi naratorul are acelaşi comportament cu personajele. „Frazarea trebuie să fie diferită. Trebuie să fie o deosebire de limbaj între cei doi. Bătrânului i-aş îmbogăţi puţin vocabularul aromân”, a explicat Miclescu.
Prozatorul şi dramaturgul Victor Cilincă a observat atât cursivitatea textului, cât mai ales jocul scenic al personajelor din începutul fragmentului, când Yory îşi toacă fin fiul, pe Epaminonda, nelăsându-l să vorbească. Însă, potrivit acestuia, textul trenează un pic în momentul când intervin scenele tragice, cu referire la moarte, unde ar fi trebuit mai multă emoţie. Una peste alta, Gelu Ghemiş spune că textele lui Radu abundă într-un realism dur, sunt scrise cu naturaleţe, obligând cititorul să galopeze prin ele.
Astăzi, la 18.00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Violeta Bobe.

Autor:   Nicoleta Onofrei

Cronică de cenaclu: Pe banda lui Miclescu

Se aude un motor de maşină apropiindu-se ca apoi să intre cu spatele în scenă, pe jumătate. Motorul se opreşte. Se face auzit radioul. Zgomotul a două portiere trântite. MOEBIUS 1 şi MOEBIUS 2 apar în scenă » (Octavian Miclescu, Banda lui Möbius, piesă într-un act jumate)
Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Radu Vartolomei, dar vinerea trecută ne-a citit Octavian Miclescu în geometria misterioasă a benzii lui Möbius. Victor Cilincă a spus că cele două personaje în aşteptare creează o tensiune a dialogului şi a amintit de Vladimir şi Estragon din piesa lui Samuel Beckett, "Aşteptându-l pe Godot " sau, pe undeva, cumva, de Tarantino. A mai spus că dacă ar privi textul ca un text "de citit", n-ar fi nimic de adăugat, dar dacă l-ar privi ca un text "de jucat", ar avea pretenţii ca autorul să aibe controlul poeziei piesei. L-a mai amintit, prin absurd, şi pe Eugen Ionesco, apoi că textul este cursiv, amuzant, are dialoguri bune. Ion Avram, în primele trei pagini, a văzut un dialog firesc între două personaje care nu anunţă situaţia absurdă ce va urma şi l-a sfătuit pe Octavian să mizeze încă din start pe ideea de absurd şi că "are un umor consecvent realizat prin expresii şi situaţii, tot textul are trimiteri la situaţii reale, încercări de a filosofa". Alexandra Popa, între două unduiri de evantai, a spus că personajele se aseamănă cu Stan şi Bran şi că textul este reuşit. Stela Iorga a perceput textul ca pe nişte secvenţe care s-au legat şi nu s-au legat, s-ar fi aşteptat la o trimitere clară spre Banda lui Möbius, "i-a ieşit acolo unde este umorul pişcător care vine la capătul unor momente trenante, i-aş spune pseudotext, rămânând la ansamblu şi la o finalitate, mi-aş fi dorit nu numai un joc, nu i-am dat de capăt din punct de vedere estetic". Simona Vartolomei a fost de părere că e "un pretext pe care-l poţi interpreta cum vrei, nu-i neapărat pentru cei avizaţi, e reuşit". Radu Vartolomei a văzut piesa la fel de verosimilă ca serialul "Băieţi buni", adică "are ritm, are de toate, dar nu are nicio legătură cu realitatea". Andrei Leonte crede că autorul poate mai mult şi că ar fi fost mai bine dacă ar fi mers spre comedie. Marius Grama a lăsat scris: "O piesă scrisă dintr-un foc, dintr-o suflare, care poate fi pusă în scenă şi care-i oferă regizorului suficient de multă libertate încât să-şi satisfacă actul propriu de creaţie. Stângăcii (care pot fi corectate în urma lecturii din cenaclu) în privinţa coerenţei dialogului. Plin de haz, inspirat, dinamic."

A consemnat: Simona Toma

Păpuşarul din matrioşcă

“ca soarele într-o dimineaţă de vară,/ soarele încerca să răsară din spatele munţilor/ şi nu reuşea// şi-aşa că acum este mereu întuneric,/ iar vorbele se pierd în noapte, / ca şi cum ai vărsa cerneala/ în cerneală” (Alexandru Maria)

Textele lui Alexandru Maria se ţes ca într-un joc (nefericit) al vieţii, al omului în interiorul minţii sale. Poemele se constituie ca o matrioşcă, având surpriza adâncimilor neexplorate, unde orice sentiment se concentrează într-un nucleu în care colcăie neliniştea, indecizia. Omul prin şi printre cuvinte: rătăcit, regăsit, înecând amăgirea, ajuns parcă la capătul răbdarii, dar nu şi al devenirii sale ca “jongleur” profesionist, supravieţuitor al tuturor accidentelor de muncă “în cuvinte”.

Ion Avram remarcă raportul interior-exterior din texte, subliniind ritmul interior bine strunit de autor, care recurge la expresii construite original pentru a atinge o problematică ce vizează existenţa umană, dar şi modul de analiză al acesteia. Stela Iorga vede un univers liric articulat, organizat în opoziţie, oscilând între seriozitate şi ludic, având o sinceritate crudă. Perspectivă ludică este percepută şi de Elena Donea, care compară textele cu Motanul Chesire din „Alice în Ţara Minunilor”.

Ana Maria Panagatos spune despre texte că sunt contemplative, însă greoaie şi uşor pesimiste, iar Radu Dragomir semnalează prezenţa unui eu demiurgic, „conştient de imperfecţiunile sale, care se retrage în sine, însă acolo nu mai e nimic”. Marius Grama este de părere că avem de-a face cu: „o poezie a nimicului, în care autorul încearcă să dea verdicte, şi, parcă, să utilizeze cuvinte mari, imagini puternice”. Octav Miclescu atrage atenţia asupra dorinţei exersării unei simplităţi ce are tendinţa de a nu spune nimic. Gelu Ghemiş conchide: „textele lui Alexandru Maria au o tentă masculină şi deşi pe alocuri pierd puterea de expresie, au un suflu caracteristic”.

Nu putem omite să amintim performanţa unui membru al cenaclului „Noduri şi semne”, Victor Cilincă, care a obţinut Premiul I pentru piesa „Bun de legat”, în cadrul Festivalului Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, Râmnicu Vâlcea, ediţia a VI-a, prezidat de Alex Ştefănescu.

Astăzi, de la 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, citeşte Octavian Miclescu.

Andrada Tudorie