(...) Plimbându-se pe faleza Dunării, făcând planuri de viitor, eroul nostru se gândi că fusese singur chiar şi când iubea şi, probabil, era iubit. Da, citatul acela era patetic şi, crede el, nedemn... Iubirea este sau nu este... Nu are nevoie de cuvinte, de gesturi, de imagini. De cărţi... Şi, spunându-şi că deseori a fost un prost, îşi luă avânt şi aruncă departe, departe, în mijlocul unui anafor, cartea pe care o ţinea sub braţ... Dunărea, ca un critic literar politicos, primi cartea, cu un clipocit cât un zâmbet (...)
(a.g. secară – Regretul de a nu fi eschimos)
„Un text bine scris, extrem de cursiv (greu de scris când fraza este lungă, cu multe subsoluri à la Marquez); partea aforistică este bine scrisă şi inedită; este pedant în expresie, caută un cititor cult care să accepte nişte dialoguri normale; un umor de bună calitate, care trimite la situaţii cunoscute; ca modalitate de expresie - este, totuşi, un clasic; are gustul aforistic al filozofiei, al meditaţiei; atenţie la aglomerarea textului; cuvintele au şi ele nevoie de un tempo de respirare; tema textului caută adevărul iar subiectul îl demolează; are o profunzime care obligă.” (Victor Cilincă)
„Proză de introspecţie; interesant tertipul literar al redării posibilităţii posibilului; pasaje lirice reuşite; modalitatea de a jongla cu posibilităţile dă valoare textului.” (Anca Şerban Gaiu)
„Cred că are un plan structural bine gândit; este un capitol de început – poate, de aici, nota de sufocant a unor pasaje; firul narativ este, încă, firav – îl cred în stare să se dezvolte asemeni unor literaturi sud-americane; nu este nici o proză de efect din lipsă de fir narativ – pentru început – dar cred că firul narativ se va întări pe parcurs; şi, încă ceva: prea multă literatură despre litaratură poate strica.” (Andrei Velea)
„Text intelectualizat, supraîncărcat în trimiteri cu caracter social, personal etc. Are pendulări între confesiunea lirică ce dă tensiune textului şi pasaje de introspecţie prea elaborate; detaşarea autorului devine insuportabilă, trenează în mici observaţii cu caracter de aforism ori zicere înţeleaptă; un text care ar fi fost mai reuşit şi mai emoţional dacă s-ar fi tăiat din explicitările referitoare la starea autorială, ori socială, ori de observaţie socială, de meditaţie. Tonul emfatic-detaşat oboseşte la lectura textului.” (Stela Iorga)
„Prea multe puncte de suspans. Mi se pare reuşită legătura dintre autor şi personaj redată cu sinceritate.” (Elena Donea)
„Ideea – cam complicată; are un exces de divagaţii ce par cam gratuite şi multe paranteze la care poate renunţa.” (Cristina Dobreanu)
„Legăturile cu realitatea au rolul de relaxare dar nu şi de a se concentra pe mesajul textului. Trimite la un fel de neexistenţă a existenţei care poate exista.” (Iulia Roman)
„Cred că se cere crearea unui cadru care să orienteze cititorul. Mi-a amintit de Camil Petrescu prin eşecul intelectualului în iubire.” (Nicoleta Onofrei)
„Un amalgam de idei filozofice, iubire, ghid turistic – care atrage.” (Claudia Samoilă)
„Un personaj în continuă căutare a identităţii; se poate face o paralelă cu societatea noastră dezorientată; pare traversat de un mister continuu.” (Adelina Pricope)
Ion Avram
Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Iulia Roman.
(a.g. secară – Regretul de a nu fi eschimos)
„Un text bine scris, extrem de cursiv (greu de scris când fraza este lungă, cu multe subsoluri à la Marquez); partea aforistică este bine scrisă şi inedită; este pedant în expresie, caută un cititor cult care să accepte nişte dialoguri normale; un umor de bună calitate, care trimite la situaţii cunoscute; ca modalitate de expresie - este, totuşi, un clasic; are gustul aforistic al filozofiei, al meditaţiei; atenţie la aglomerarea textului; cuvintele au şi ele nevoie de un tempo de respirare; tema textului caută adevărul iar subiectul îl demolează; are o profunzime care obligă.” (Victor Cilincă)
„Proză de introspecţie; interesant tertipul literar al redării posibilităţii posibilului; pasaje lirice reuşite; modalitatea de a jongla cu posibilităţile dă valoare textului.” (Anca Şerban Gaiu)
„Cred că are un plan structural bine gândit; este un capitol de început – poate, de aici, nota de sufocant a unor pasaje; firul narativ este, încă, firav – îl cred în stare să se dezvolte asemeni unor literaturi sud-americane; nu este nici o proză de efect din lipsă de fir narativ – pentru început – dar cred că firul narativ se va întări pe parcurs; şi, încă ceva: prea multă literatură despre litaratură poate strica.” (Andrei Velea)
„Text intelectualizat, supraîncărcat în trimiteri cu caracter social, personal etc. Are pendulări între confesiunea lirică ce dă tensiune textului şi pasaje de introspecţie prea elaborate; detaşarea autorului devine insuportabilă, trenează în mici observaţii cu caracter de aforism ori zicere înţeleaptă; un text care ar fi fost mai reuşit şi mai emoţional dacă s-ar fi tăiat din explicitările referitoare la starea autorială, ori socială, ori de observaţie socială, de meditaţie. Tonul emfatic-detaşat oboseşte la lectura textului.” (Stela Iorga)
„Prea multe puncte de suspans. Mi se pare reuşită legătura dintre autor şi personaj redată cu sinceritate.” (Elena Donea)
„Ideea – cam complicată; are un exces de divagaţii ce par cam gratuite şi multe paranteze la care poate renunţa.” (Cristina Dobreanu)
„Legăturile cu realitatea au rolul de relaxare dar nu şi de a se concentra pe mesajul textului. Trimite la un fel de neexistenţă a existenţei care poate exista.” (Iulia Roman)
„Cred că se cere crearea unui cadru care să orienteze cititorul. Mi-a amintit de Camil Petrescu prin eşecul intelectualului în iubire.” (Nicoleta Onofrei)
„Un amalgam de idei filozofice, iubire, ghid turistic – care atrage.” (Claudia Samoilă)
„Un personaj în continuă căutare a identităţii; se poate face o paralelă cu societatea noastră dezorientată; pare traversat de un mister continuu.” (Adelina Pricope)
Ion Avram
Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Iulia Roman.
Câteva impresii la prima lectură:
RăspundețiȘtergereUn text ca "Regretul de a nu fi eschimos" deschide dialogul în primul rând spre inserțiile naratorului în propria narațiune și spre autoficțiune, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu e un punct de pornire "plăcut" nici pentru autor, nici pentru cititor. Totuși, e clar că ne împărțim în două tabere distincte, una care își găsește ideile bine exrpimate în "Retorica romanului" lui Booth, iar alta în teoria (la noi) optzeciștilor.
Prin jocurile narative, a.g. secară se apropie de jocurile - de foarte puține ori reușite - ficționale care le plac atât de mult profesorilor atunci când scriu literatură (ma gândesc la Simona Popescu, Ion Manolescu, Caius Dobrescu), jocuri pe care chiar studenții acestora nu le agreează.
Totuși, în începutul "Regretului de a nu fi eschimos", a.g. secară se distanțează destul de bine de tehnică prin umorul aproape fin, care face textul plăcut în ciuda despicării firului narativ. Câteva citate în acest sens: "Martor mi-e tatăl care a murit şi n-a binevoit să creadă în fantome"; ”Nu-i plăcea cuvântul ea, fiindcă atunci când se gândea la ea, în mintea sa se înşiruiau, ca la o coadă la plătit nu ştiu ce facturi, toate femeile de care, credea el, se îndrăgostise”; ”Cred că, parafrazându-l pe Kundera, un bărbat scriitor este de câteva ori mai rău decât un bărbat simplu, doar cititor sau… simplu. Desigur, Kundera se referea la femei…”.
Interesant de văzut dacă autorul va continua în același stil digresiv sau se va concentra mai mult asupra firului narativ.