 |
| a.g.secară |
Din anonimul gălățean
ca un cavaler templier înviat
din toate cuvintele
torturat
de toate cuvintele
de parcă ar fi uitat
un singur cuvânt
ierusalim
*
ca un cavaler templier înviat
din toate cuvintele
torturat
de toate cuvintele
de parcă ar fi uitat
un singur cuvânt
ierusalim
sunt locuri în care nu poți exista
poezia nu este despre mine
poezia nu este despre mine
poezia nu este despre mine
sunt poeme care nu te vor
sunt cuvinte care vor să se scrie
despre pielea întoarsă a
anonimului gălățean
mă-ntorc mă-ntorc mă-ntorc
dar nu la tine
nu la voi
ci la acele cuvinte (ca niște muște)
zburând mai repede decât
metaforele de aur ale cântecelor
din ceruri
acele locuri în care nu s-a inventat
confortul
în care ai tendința
să nu faci nimic
să nu vrei să scrii poezie
nu dintr-o oarecare lene ori lehamite
ci din motive mult mai nelumești
ceruri
unde nu se face parada poeziei
unde carnavalul cuvintelor e absurd
și dincolo de legi
la sfârșit va fi Cuvântul
**
anonimul gălățean așternea tăcerea
în fața cuvintelor
care se sfiau
să mai înainteze ori să se mai întoarcă
se scriau acolo pe ele
și cântau de zori de viță de vie
a rugină
și a slava Tăcerii
oglinzile toate atunci arătau
un singur zid
Ierusalim
și stelele mișunând pe pământ
precum furnicile
anonimul mai iubea
**
dar nu voia ca din iubire
să mai scrie cuvinte
nu voia să le mai citească
în cărțile lui
ca niște mori de vânt
în care se măcinau
femei din ceruri
da
femeile lui erau din ceruri
dulcinee
**
mai "scriu ca să nu mai scriu" "nu mai scriu ca să mai scriu"
Un fel de teamă mă oprește să mai scriu
De parcă în scris ar sta moartea mea
în cârjele literelor
cerșind poeme
pentru o biserică de cristal
Mănăstire-ntr-un picior
pentru poeți primul canon este să se lepede de metaforă
cititorii îl pedepseau drastic pe "păcătos" condamnându-l să
scrie fără oprire timp de trei zile și trei nopți gâdilându-l
de câte ori s-ar fi oprit
scriind astfel mai mult își descopereau golul sufletesc
care îi îndemnase la scris
cititorul meu (de fapt am trei) m-a întrebat ce înțeleg
prin "gol sufletesc"...Cu alte cuvinte, zâmbind,
fratele Ciprian (așa m-a rugat să-i spun) a vrut să știe
dacă sunt poet, prozator, dramaturg, eseist..de fapt, ce am fost
am vrut să fiu scriitor am îngăimat zâmbind prietenos
(el nu zâmbea prietenește ci absent) fără să știu prea bine
de ce...a fost ca și când m-aș fi îndrăgostit de o
femeie...așa m-am îndrăgostit de un fel de a fi al omului...
mi-a plăcut să citesc și...nu știu...mi-au plăcut notele
bio-bibliografice prin care se prezentau scriitorii în cărțile lor
și mi-a plăcut de scriitori. am vrut să fiu și eu unul de-al lor neștiind
prea bine ce presupune aceasta
în mănăstire fiecare are cel puțin trei cititori care
atunci când socotesc de cuviință raportează fratelui superior
ce a făcut sau nu a făcut bine novicele
suntem aici- spunea fratele cel mare, Cristofor- nu pentru
a deveni niște sfinți sau orice altceva. Doar pentru a ne liniști
spiritele
După calculele mele sunt aici de șapte zile...ieri mi s-a spus
că trebuie să încep să scriu...cu scrisul pre scris
să mă eliberez...să mă liniștesc...mi s-au prezentat cei trei
frați care mă vor citi...Ciprian, Christian și Cel care n-a mai vrut
nici un nume...mi s-a spus să scriu neapărat
fără niciun plan, scop, sens...să redau în scris tot ce îmi vine
în minte și în viață...fără vreo metaforă fără a respecta ortografia
semnele de punctuație limba mea caligrafic însă
cât mai caligrafic
tot ce îmi aduc aminte
TOT
TOT
fără fățărnicie fără mândrie fără umilință
fără să citesc ce scriu ceilalți manuscrisele sunt adunate
în câteva săli speciale pe niște birouri anume
e greu să nu știi cu ce să începi
când foile pe care le-ai scris ieri
îți sunt luate
oricum uiți multe din cele pe care ai vrut să le scrii
dar când mai uiți și ce ai scris deja
uit mereu că nu acesta este scopul
că nu există nici un scop
dar poate ar trebui să mărturisesc de la început
că m-am hotărât să mă retrag aici când mi s-a confirmat
presupunerea că mai tot ce putea fi tragic în scrierile mele
avea un caracter premonitoriu:
scriam de moartea unui personaj, modelul aproximativ
al acelui aproximativ chiar murea; scriam că o pereche
nu putea avea copii, în curând modele primeau confirmarea
ardea un colț al unei mănăstiri într-o povestire de-a mea
mănăstirea respectivă ardea până la temelii
când m-am gândit la o astfel de mănăstire a scriitorilor
am și aflat de existența ei; Ciprian, Christian, Cristofor
sunt personaje de-ale mele abandonate
în niște cărți neterminate
nu înțeleg însă de unde vine autoritatea Cititorilor
fraților Cititori
...
Da, întotdeauna sunt mai mulți care nu mai vor nici un nume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu