„De-a
lungul zidului/
smulgeam pletele iederei/ s-o ascult cum scânceşte./ Rupeam bucăţi din scoarţa
copacilor/ să-i văd pe dinăuntru” (Nona Tatiana Ciofu ). Spunerile duioase ale
Nonei Tatiana Ciofu - aşa a descris Stela Iorga poemele - s-au întâlnit,
vinerea trecută, cu proza poetico-biblică a lui Radu Vartolomei. „Ceva îi zicea
că a mai fost aici, că pământul îl ştie şi templul ruinat ce i se aşterne în
faţă este templul strămoşilor lui”(Radu Vartolomei). Dacă poezia Nonei se
învârte în jurul copilăriei şi
întoarcerii la sentimentul copilăriei, la joc, proza poetică al lui Radu
Vartolomei este un fel de reîntoarcere la un tărâm al făgăduinţei, de
reîntoarcere acasă după ce un întreg popor a fost izgonit din spaţiul în care
s-a format. O reîntoarce şi reînsemânţare după ce „pământul” a fost lăsat să se
refacă. Tangenţial, poate, Radu Vartolomei, a surprins într-o pagină, fără şi
să vrea, legătura, despre care vorbea Blaga, dintre spaţiu şi om. Omul care
gândeşte numai în limitele spaţiului în care trăieşte, predispus să gândească
potrivit spaţiului geografic care i s-a imprimat pe spirit. Evocă bine lumea
biblică şi reuşeşte să o insereze bine în contextul românesc, dar textul nu are
finalitate şi nici tensiune (Stela Iorga), este mai mult un exerciţiu, un
exerciţiu pe temă biblică, care i se potriveşte (Victor Cilincă). Textul nu are
structură epică, rămânând, până la urmă, un poem în proză (Cristina Dobreanu).
Poemele Nonei, sensibile şi sincere, vorbesc şi ele despre un fel de curăţare
şi despre un soi de „reînsămânţare”: „şi lasă-mă să-mi boronesc pământul/ să-mi
curăţ fântânile/ să-mi curâţ fântânile”. Chiar dacă mai mult accidentală
lectura celor doi, puncte în comun se găsesc. La amândoi poate fi vorba de o
aşteptare, dar şi de speranţa unui nou început, de o refertilizare. Chiar dacă
mai detensionate decât la lecturile trecute şi un pic mai preţioase (Stela),
poemele Nonei reuşesc să transmită şi căutarea unei comuniuni (Cristina
Dobreanu) şi să întrevadă profunzimea (Ana Maria Panagatos). Totuşi, Anca
Şerban Gaiu nu i-a putut ierta zonele lungi, inutile şi patetismul
nejustificat.
Nicoleta Onofrei
Azi, de la 18.00, la sediul filialei Sud-Est a Uniunii
Scriitorilor, citeşte Ioana Andrada Tudorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu