luni, 15 octombrie 2012

Ioana Andrada Tudorie, puţin...

La o aruncătură de braţe distanţă
 
Vama mea
e la o bătaie de aripi distanţă
de vama de la Oancea
în vama mea se odihnesc în soare
corturi
din care răsună rock şi poeme
în dulcele stil clasic
în vama mea marea râde draconic
malurile se surpă
sub greutatea fiecărui răsărit
mahmur hoinar visător
în vama mea sufletele pierdute ale hippioţilor
se leagănă-n bărci de lemn negru
ca tricourile piraţilor
care beau black sabbath în pahare mari de bere
în vama mea iubiţii-şi ard săruturile
iar vama mea rămâne Veche.

Un el şi-o ea stăteau într-o valiză
 
Ea îşi ascunde privirile
în valize mari
pe care numai el
e în stare să le târâie
pe asfaltul murdar
de indiferenţă de gropi de neiubiri
Ea se ascunde toată
acolo unde ştie
că doar el
o va găsi.
 
 
Devreme, delirul…

Nevoia de tandreţe
s-a ghemuit astăzi
mai confortabil ca oricând
ţinându-se cu unghiile de ambii plămâni
şi plângând înfundat
ca viscolul iernii
scandalizând soba cu lemne
în zilele în care
gerul îmi ajunge până la dinţi
şi mă învaţă cum să-i ţin strânşi
până la prima vreme
dornică de îmbrăţişare.


Rujul de pe oglindă

La început
adoram
felul în care
tu şi căldura îmi apăsaţi
oasele
ropotul tuturor râurilor
şi vocea ta
mi se prelingeau pe obraji
purtai pe spatele gol
toate grijile mele
de femeie nemăritată
şi uite-aşa
n-am mai reuşit
de ore întregi  de ani întregi
de trupurile noastre întregite
să mă mai dezlipesc
dintre dezmierdările zilelor
agăţate cu cârlige albe pe sârmă
la uscat
în balconul cu tencuială scorojită
din care aştept încă
să pot vedea ochii lumii
şi nu ochii intenţiilor tale
de bărbat însurat


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu