Leonard Matei şi zeii subpământeni

Vinerea trecută, de Ziua Internaţională a Poeziei, Leonard Matei ne-a prezentat câteva poezii în cunoscutul său stil.

„O poezie unitară, bine închegată, cu metafore disparate, care seamănă puţin cu stilul lui Jim Morrison, o poezie care se adună din sugestii dintr-o gamă largă de imagini .” (Andrei Velea)

A.G. Secară e de părere că poeziile lui Leonard au o „sfericitate de expresie cu fior metafizic”, autorul câştigând astfel „în maturitatea creativă”.

„Echilibrate şi intense din punct de vedere poetic, versurile pot fi folosite ca într-un puzzle. Deşi sunt poezii de forţă, consistente, cu imagine foarte puternice, se pot observa şi unele versuri, cuvinte balastante.” (Tudor Neacşu)

„Poeziile sunt cursive, deosebite, şi formează un tot unitar.” (Ana Maria Panagatos)

„Trebuie să fii foarte atent, deoarece creaţiile lui Leonard sunt foarte expresive şi îţi transmit o stare gravă, stare care se perpetuează. În unele poezii, sugestiile sunt atât de aglomerate, încât este riscul să te încurci în prea multe înţelesuri.” (Nicoleta Onofrei)

„Texte unitare, vii, cu imagini şi stări autentice, bine exprimate în text” (Ion Avram), cu puterea de a „furniza emoţii deosebite” (Carmen Neacşu), „imagini frumoase, trăiri puternice” (Alexandru Maria) şi care „te pot vindeca de depresie deoarece autorul te conduce ca printr-un labirint până uiţi de tine” (Eugenia Tănase).

„Umbra care nu te mai recunoaşte/şi numele meu cel care nu poate fi numit/ ceaţa cuvintelor şi aurul primit în dar/ zeii tolăniţi pe neputinţele noastre/ cu aripile în marş până dincolo de orizont/ de ploaie să ne ascuţim crucea” (Leonard Matei)

La sfârşitul şedinţei de cenaclu am fost foarte încântaţi să primim câte un exemplar din proaspăta carte a lui Costel Crângan, Ultimul albastru, cu autograf.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 19:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poezia Eugeniei Tănase.

Octavian Miclescu

Exterior, toamnă, Luna, Iliuţă

În şedinţa de cenaclu de săptămâna trecută am avut parte de „un text plăcut, închegat, bine condus, cu o atmosferă destul de bine creată dar cu un  final neinspirat” (Andrei Velea). „Deşi textul este coerent, cu poante reuşite, autorul dovedeşte lipsa unor ambiţii serioase, foloseşte prea multe clişee şi necesită mai mult lucru pe text pentru a-l stiliza” (A. G. Secară).

„Mi-a plăcut să găsesc unele scene à la Moromeţii, cu personaje destul de bine conturate, dar aş fi preferat să ducă mai departe aceste scene şi să nu semene cu o compunere de şcoală, scrisă de un părinte, cu dialoguri lipsite de veridicitate” (Marius Grama). „Cu exagerări care aduc a basm, fără a urma psihologia personajelor, vocea naratorului nu face corp comun cu povestea, părând a fi dintr-un alt registru, în ciuda faptului că, la pol opus, găseşti şi pasaje cu o atmosferă frumoasă” (Simona Toma). „Uneori, dialogul nu face priză cu personajele slab conturate, creionate cu o mână nesigură, ceea ce conduce la detensionări premature ale poveştii. Spre exemplu, tensiunea erotică nu este destul de puternică pentru a justifica tragedia din final. În ciuda acestor insuficienţe, textul este o surpriză plăcută, cu descrieri aproape cinematografice” (Stela Iorga). „Legat de cinematografie, se pare că autorul a tăiat prea mult la montaj, demonstrând că nu are experienţa scrisului, ci mai mult instinct. Textul conţine un umor frumos, nu este agresiv, pregăteşte bine atmosfera, dar se grăbeşte în punctul culminant, finalul venind brusc, grăbit” (Victor Cilincă).

„E o poveste cu pasaje autentice, deoarece realitatea însăşi se poate dovedi uneori neverosimilă, care creează imagini puternice, însă autorul fragmentează tensiunea, pierzând astfel atenţia cititorului” (Tudor Neacşu), deşi autorul pare că „decupează [textul] din perioada lui şi îl aduce în prezent” (Carmen Neacşu).

„Textul îţi creează o impresie generală bună, dar este valorificat prea mult prin prisma imaginaţiei fiecărui cititor” (Laurenţiu Pascal).

Poate vă întrebaţi ce text s-a dezbătut într-atât. Hei, bine, este vorba de proza lui Paul Budeanu, Pentru nişte versuri în plus.

Octavian Miclescu

Cronica întârziată

            Pentru că al nostru cronicar de serviciu, din motive bine întemeiate, s-a pierdut probabil în neantul inspiraţiei, voi încerca o reconstituire a şedinţei de săptămâna trecută.

          Anca Şerban-Gaiu a citit texte proaspete şi special scrise pentru următorul volum din colecţia de poezie cArtESENŢE. Cei prezenţi, Ion Avram, Octavian Miclescu, Andrei Velea, a.g. secară, Tudor şi Carmen Neacşu, Ana Maria Panagatos, Marius Grama şi mulţi alţii, şi-au exprimat părerile într-un mod încurajator recunoscând amprenta deja cunoscută şi consacrată a fanteziei bogate, a „creatorului de imagini”, cum spunea Nicoleta Onofrei la o altă lectură a autorului. S-a discutat pe marginea unui posibil titlu al acestei cărţi-simbol; discuţii care au continuat şi în a doua parte a şedinţei, pentru că se ştie că titlul trebuie îndelung căutat. Deconspir, cumva, în avanpremieră eventualul titlu în forma de „j-peguri”.

          Acestea fiind scrise, închei cronica întârziată precum întârziatul Ancăi la şedinţe (probabil că şi situaţia de faţă face parte din poezia ei), semnez şi redau mai jos un text dictat prin telefon.

                                                                             Simona Toma

„Să-ţi desenezi/ În fiecare zi conturul/ Un exerciţiu binevenit/ Printre rufele înşirate la uscat/ Mormanele de vase murdare din bucătărie/ Să baţi aerul repede/ Alungând cu degetul/ Norii/ Din cafea” (Anca Şerban- Gaiu)

P.S. Astăzi, la orele 18,00, la sediul Cotidianului Viaţa Liberă, va citi Paul Budeanu.

Marius Chiru, Lenin în RDG

sau De dragul de a nu se întâmpla nimic

     Săptămâna trecută am fost martorii debutului în dramaturgie al lui Marius Chiru cu textul dramatic „Lenin în RDG”. Înarmat doar cu graba de a debuta şi cu dorinţa de a compune ceva măreţ, Marius s-a trezit fără prea multe unelte de expresie dramatică în faţa a trei personaje principale feminine puse pe şotii de neînţeles, al căror dialog pare a fi desprins din delirul frigurilor galbene, fapt ce o face pe Stela Iorga să evalueze scurt textul: „abracadabrant, aiuritor, fără coerenţă”.

     “Poem dramatic cu nuanţe expresioniste şi absurde care, deşi cursiv şi «teatral», este greu de înţeles din cauza lipsei de coerenţă şi a unei finalităţi” apreciază Victor Cilincă, în timp ce Simona Toma este de părere că proaspătul dramaturg „şi-a propus prea mult, umplând timpul personajelor cu vorbe de dragul de a fi rostite”.

     „Scena pierde din cauza faptului că replicile nu sunt spectaculoase, nu şocheză, nu au poantă. Textul are alternanţe între pasaje teatrale, susţinute din punct de vedere al dialogului şi pasaje încărcate cu monologuri prea pretenţioase, patetice, superficiale” (Ion Avram)

     Alexandru Maria consideră piesa „Lenin în RDG” lipsită de naturaleţe, Lucian Oancea remarcă faptul că autorul foloseşte multe simboluri pe care nu le exploatează corect iar Marius Grama apreciază efortul tizului său, însă e de părere că textul prezentat nu poate fi încadrat drept text dramatic.

     În timp ce Carmen Neacşu aprinde flacăra speranţei, simţind în textul prezentat o atmosferă dramatică, o trecere de la conştient la subconştient, Tudor Neacşu vine poate cu cea mai plastică descriere a serii caracterizându-l pe autor drept „un antreprenor pungaş care se înscrie la o licitaţie pentru o minune a lumii, însă nu are la îndemână decât un cancioc”.

     Acestea fiind spuse, ne aşteptăm ca Marius Chiru să dovedească pe viitor mai multă seriozitate, coerenţă şi luciditate – căci chemare şi determinare există – iar pe DVoastră vă aşteptăm astăzi, la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a ne delecta împreună cu poeziile Ancăi Şerban Gaiu.

                             

                                                                                                                   Octavian Miclescu

Fantasticul convențional la Stela Iorga

„Prințesa de cleștar” apucă piatra de mâini și o ridică cu toată puterea inimii ei, în aerul plin de gâze fericite și de efemeride, care-și trăiesc fericirea de-o clipită, și suflă peste piatra morocănoasă, și, deodată, piatra se crăpă, și din ea se ivi „Johann cel credincios”… (Stela Iorga, Johann)

          Săptămâna trecută, Stela Iorga ne-a propus o lectură interesantă a unor „Povești mici, pentru oameni mari”; dintre textele prezentate, fiind trei la număr, au fost două (re)interpretări/ (re)aranjări ale basmelor literaturii universale. Ion Avram a spus că sunt „trei parabole dulci-amărui cu o plinătate de înțelesuri, cu multă sugestie și închipuire, au trimiteri la real și la nostalgiile omului, un fel de elogiu adus neîmplinirilor”. Victor Cilincă a văzut în poveștile Stelei Iorga „niște eseuri care se joacă în povești cunoscute;  mă fascinează acest joc, e o idee interesantă, originală; tonul, în general, e de poezie, dar uneori se lovește de duritățile cunoscute ale autorului, acest contrast mă neliniștește, sunt povești spuse poetic, eseuri și poezie”. Marius Grama a urmărit greu unele fraze lungi, a mai găsit niște epitete la îndemână și „multă poezie care nu transformă aceste texte într-o proză bună”. Lui Tudor Neacșu i s-au părut „prea condensate, prea multe simboluri, sunt niște pedepse, niște recuperări cu o încărcătură literară prea mare; aici nu se mimează nimic și nu există niciun sentiment simulat”. Ancăi Șerban i s-a părut că ștacheta a fost prea sus ridicată. a. g. secară a văzut o „reconstrucție a magiei, niște esențe prea tari (…), lipsește puțin ca să fie perfect, pentru că toți știm marca Stela Iorga”. Andrei Velea a avut o problemă cu logica unui text, dar autorul a pus-o pe seama necunoașterii poveștii de la care s-a pornit interpretarea. Octavian Miclescu așteaptă să vadă cum se desfășoară noul tonus al autorului și cum evoluează viitoarele texte, și autoarea, în această paradigmă. Cronicarul ar mai adăuga că fantezia reinterpretării poveștilor zboară prea mult în lumea celor mari și, poate, dacă frâul scrisului Stelei Iorga n-ar fi atât de strâns, ar lăsa mai mult loc visului într-un spațiu în care poți crede că totul este posibil.

                                                                             Simona Toma

  P.S. Vineri a venit cu dramaturgie, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului Viața Liberă, Marius Chiru.