Poeme tăiate până în suflet

ca un anotimp/ cu ploi pictate pe ziduri albe/ decupez o fereastră/ spre mine/ ca să te regăsesc (Sabina Daniela Penciu, I)

          Sabina Daniela Penciu, una dintre tinerele poete ale cenaclului nostru, ne-a citit vinerea trecută zece poeme pline de frămîntare și însingurare. Dacă pînă acum, așa cum am mai spus și într-o altă cronică, scria prea aproape de suprafața hârtiei nereușind să se desprindă de nevoia de a clarifica stările precum niște zorzoane, de această dată a venit cu un suflu nou, de parcă Sabina Penciu a găsit o unealtă de tăiere adâncă până în miezul sufletului.

Ion Avram : „Poeme întregi, grele, sensibile, care sunt de cele mai multe ori în vecinătatea morții. În ciuda unei întunecimi, infabilul salvează încărcătura de tragism. E o poezie adevărată”.

Victor Cilincă: „O întunecare, autorul e un adult cu suflet de copil, găsește modalitatea de a spune și altfel. Există și lucruri banale care sunt salvate de celelalte reușite. Știe să construiască un balans între epic și liric”.

pe zăpadă/ am scris/ atâția pași/ care n-au ajuns/ vreodată/ la tine

Stela Iorga: „M-a bulversat profunzimea textelor, sunt aproape de o mică maturitate artistică. Lirică de dragoste cu glisări între cer și pământ, e o pseudomistică, extazul mistic se realizează când în afara, când în înăuntrul lui Dumnezeu. Este vorba despre o prospețime a unui dicteu liric. Chiar dacă există truisme, autorul le redirecționează spre inedit”.

încep să nu mai exist/ căci nu mai am loc în mine/ de atâta singurătate

Cezar Amariei: „Îmi place că are voce, are pasaje întregi perfecte. Contează că are o direcție personală”.

Marius Grama : „Reușește să se exprime așa cum nu a reușit până acum. Este cea mai bună poezie pe care a citit-o în cenaclu”.

Cristina Dobreanu: „Nu fuge de expresii comune, nu caută să impresioneze, are o exprimare frustă care merge la țintă”.

Anca Șerban-Gaiu: „Lirismul punctează foarte bine stările eu-lui liric. Prin simplitate face din moarte un lucru firesc, la îndemână. Autorul e împlinit, liniștit și exorcizat”.

timid acum/ stau cu fața în palme/ să-mi ascund chipul/ de haita de himere/ ce are să vină.

                                                                                             Simona Toma

P.S. Astăzi, pe la orele 18,00 trecute fix, la sediul Cotidianului „Viața Liberă”, citesc eu.

Cilbury şi imaginaţionalismul

foto: Cornel Gingarasu

Prin textele fragile şi candide (Andrada Tudorie) pe care le propune, Tudor Neacşu încearcă să se reinventeze ca poet (Ion Avram), cu tablouri uşor suprarealiste aşezate într-un spaţiu rural ce te duce cu gândul la versurile lui Ion Zimbru (Marius Grama).

În locurile acelea/ soarele miroase des a ciocârlii/ şi umbra taţilor a sapă

Anca Şerban Gaiu este de părere că autorului îi lipseşte rigoarea pe care trebuie s-o aibă un scriitor, Cezar Amariei îl consideră pe Tudor un vânător de metafore nu foarte inspirat în timp ce AG Secară şi Simona Toma observă lipsa de hotărâre şi o fragilitate şi o sobrietate excesivă.

Omoplaţii roz s-au deschis ca o caisă/ şi au dezvăluit sâmburele de spinare,/ stropul acela de rouă,/ hrană pentru bici/ pentru frânghia udă pândind

Existenţa unei pudori în a vorbi despre orice este remarcată şi de către Viorel Ilişoi, care, luând text cu text, încearcă să demonstreze cum autorul se lasă furat de cuvinte. Cristinei Dobreanu îi transpare din versuri o „analogie între sentimentul de iubire şi fiorul mistic”.

În încheierea cronicii de astăzi, nu ne putem abţine să nu vă invităm la teatru. Este vorba de prima distopie pusă în scenă pe scena teatrului gălăţean, un spectacul cu o regie apropiată de un François Truffaut şi chiar de un Afrim, o scenografie demnă de mari scene ale lumii, care nu poate să nu-ţi ducă gândul la „Mad Max” şi la „Alice în ţara minunilor”. Cât priveşte textul, este o amplă metaforă a regimurilor totalitare, a societăţilor îndepărtate de uman. Da, este vorba de spectacolul „Viaţă de schimb”, în regia lui Cristian Gheorghe, pe textul lui Victor Cilincă, un Ray Bradbury gălăţean.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", pentru a asculta poezie semnată de Sabina Penciu.

Octavian Miclescu

Orfeu nu-i "up to date"

foto: Mihăiță Caranicola

Vineri a citit iar Viorel Ilișoi, dar a și reușit, pentru că nu s-a întîmplat nimic neprevăzut, n-a leșinat nimeni ca la proza sa reportaj. De această dată a ales să ne citească serios, adică poezie. Unii dintre cei prezenți au fost luați prin surprindere de schimbarea tonului, se așteptau să asiste la o altă rundă de chicoteli la poalele bradului împodobit. Iată părerile împărțite! 

Ion Avram, referindu-se la poemul (pe care l-am ales să-l expun fragmentat și în neîntregime) Scrisori către Orfeu, a spus că i-a adus aminte de poezia lui Whitman, poate prin curgerea sa, poate prin transpunerea ideilor autorului într-un univers vegetal.

(...)Să nu uiți ziua aceea de la început,/ asemeni aceleia de pe urmă,/ când moartea umbla prin noi/ împrăștiind ploi binecuvântate(...)

Anca Șerban-Gaiu a considerat că există expresii prea banale, prea multe pronume, mult prea arhaic și că nu sunt texte „up to date”.

(…)Alunecam pe sub pielea de lumină/ a străzilor somnambule, târzii…/ce bine era că eram singur în/ mirosul de iarbă și de rafinării!//Cerul era tapițat pe parbrizuri,/ expus în vitrine ca o marfă de rând(...)

Carmen Neacșu a simțit un crescendo emoțional și a concluzionat că trebuie să poți urca acolo unde vrea autorul să te ducă.

(...)Trupul meu/ va pleca de la mine,/ mă va părăsi hoțește/ și nici măcar nu se va face iarbă,/ iarba care scrie toate cărțile lumii(...)

Cristina Dobreanu a remarcat, per ansamblu, o aplecare spre versificație, că nu lipsește profunzimea în texte, doar că ar fi neexploatată în adâncime, că există talent, că ar mai fi nevoie de ceva contrast, de mai multă tensiune.

(...)Părul tău despletit adună, ca un năvod,/ peștii morți din orașul lichid./ Dama cu camelii înroșește tot cerul,/ sângele ei gâlgâie în fântâni părăsite,/ nimic, nimic nu mai este firesc,/ dar poemul își întinde hotărât ploile peste nisipuri/ ca și cum obrazul tău s-ar lăsa prima oară/ mângâiat de cuvinte.

Tudor Neacșu a calificat textele drept  „o poezie de nivel înalt, de cea mai bună calitate, cursivă, neforțată”.

Și dacă tot s-a încheiat cronica așa, astăzi ne va citi Tudor Neacșu tot la “Viața Liberă”, pe la orele 18 trecute fix.

                                                                             Simona Toma

 

Foto: Mihăiță Caranicola

                  

Ioana nu-și dă ochii peste cap în poezie

“Acum e duminică-n fiecare zi/ obișnuia să fie o zi sfântă/ îl citesc pe ginsberg ca pe doamne-ajută/ tot felul de cuvinte cu litere stâlcite/ se lovesc de toți pereții/ de peste tot/ și ginsberg nu mai poate (…)”

(Ioana-Andrada Tudorie, Exil în ginsberg)

Ion Avram: “Am găsit plusuri, e o poezie bună, dar trebuie să mai renunțe la câteva cuvinte scăpate de sub condei. Consider că este o poezie de tranziție a autorului în comparație cu textele citite anterior ”.

Stela Iorga: “Îmi place temperanța tragicului unei confesiuni. Spre deosebire de celelalte lecturi, în poemele prezente apare un soi de discursivitate, o explicitare, parcă dă seamă existenței sale în lume. Toate textele sunt emoționante, e o dramă prinsă în versuri, pare o diluare a stilului său, nu și-a găsit cadența, ritmul ei interior. Totuși e bine că a rămas ea și nu-și dă ochii peste cap în texte ”.

Victor Cilincă: “Foarte puțin prozaism, sunt texte de poftă, nu sunt de saț, o abundență prea mare în comparații, e o cruzime care ar merita să o înțeleg astfel, e o cursivitate care-mi pare mai mult proză, dar fiind declarativă poate rămâne așa. Reușește să construiască o întreagă poveste în două versuri”.

Tudor Neacșu: “Sunt texte destul de încărcate de emoții, de întâmplare, de imagini, de trăiri. Mi-au plăcut mai mult reușitele și mă declar mulțumit”.

Anca Șerban-Gaiu: “Este poezia unui autoexil impus, încearcă să se redefinească ignorând interferențele din mediul înconjurător, are momente tensionante îmbinate cu cele detensionate, este mai așezată în ceea ce privește forma și conținutul”.

Cristina Dobreanu: “Nu-s poezii rele, nu foarte profunde, unele mi se par facile, la îndemână, discursivă pe alocuri, titluri ce nu mi se par prea bine alese. Se vede că are talent, simț artistic, dar lipsește profunzimea”.

Leonard Matei: “Am remarcat o prolemă la nivelul sensului, are loc o psihanaliză într-o luptă, niște liane care nu-s prea bine ancorate”.

Cronicarul concluzionează că Ioana-Andrada Tudorie încă se mai caută în poezie ceea ce nu poate să fie decât bine. Vocea ei din lecturile anterioare încă transpare prin expresii și alăturări inedite de cuvinte închise într-o atmosferă nostalgică, gingașă, aproape domoală și aceasta e doar o aparență.

                                                                                      Simona Toma

P.S. Astăzi, pe la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului “Viața liberă”, ne va citi Viorel Ilișoi.