Nr.5![]()
“Pe locuri- sînt gata- start”
Cred că e foarte greu și delicat să poți ieși iată, brusc din intimitate. Ce pot să spun? Am aproape 27 de ani, sînt inginer căsătorit (am o soție admirabilă) și în general, obișnuiesc să dialoghez cu mine însumi scriind. Activitatea mea literară, dacă mi-e permisă ireverența, a fost în timp confirmată de publicații periodice de specialitate, de concursuri, de confrați întru cuvîntul artistic. Aș încheia rîndurile acestea cu un scurt poem : “ de-aici încolo/ puține cuvinte despre iarbă./ doar ieslea fierbinte sub guri/ doar cîmpul gras, de-acasă./ Și eu, zbenguitul, încolțit gata/ de drum ’’.
Cristian Pavel
Cer roșu noaptea asta
oțelarii dorm cu pricepere în paturile lor
la repezeală fac copii cu părul roșu
respiră greu. au o dungă roșie
trasă-n plămîni.
soțiile clătesc salopete și înfundă
chiuvetele cu zgură roșie.
oțelarii se bucură de vinul roșu
de culoarea tramvaielor
de noaptea roșie
numai soarele e roșu
în răsărit.
abia așteaptă să-l vadă.
Decapitat, la masa de scris
și prietenii călcînd pe cheaguri
ca pe niște carpete grena
în vîrful picioarelor.
cei mai mulți zicîndu-și:
el doarme așa
el trăncăne-n hîrtii
el poposește.
și eu, decapitat
la masa de scris, întrebîndu-mă
ce mai faci.
Turnirul zilei
îmi trag coiful și zic:
vin zorii-n cap de infantă.
migrație de păsări strălucitoare.
sînt gata iar
tu te ridici
cală albă adîncă fîntînă cu
lapte dulce.
(în tine vor cădea azi
capetele, regește)
armură mi-e sîmburele trandafiriu
al plămînului, respirația
cearcănul uscat. mama singură.
orele sapă calm în coarne. un burghiu
cîntă voios. nevralgic.
(prietenii mei despletesc femei-
aloia pubisului le unge rănile:
trec lăncierii, auzi?)
dincolo de amiază galerele
trag spre țărm gura mea de spuză
acasă bubuie petarde.
emoția mea din lemn traforat atîrnă
de perete și marmură:
bine te-am găsit sînt ciuruit iată-mă
fluieră-vînt fluieră ploaie
cad seara înfrînt îngenunchind pe
sarafanul tău. scriind despre
cai dragoste voievozi despre
viteza sunetului în abur.
Pentru mama zilele sînt mici
pentru mama zilele sînt mici
seara întoarce ceasul stinge
aragazul și tremură
de grija mea
dinspre copilărie calendarul
se strîmbă și miroase
a toamnă grăbită
eu singur culeg
calc în picioare
și beau și beau și beau
lacrima vînătă de trecere
Mie însumi îmi spun
și mai ales nu uita
robinetele deschise.
ai putea să îneci la mezanin
florile canarul pianina
nici cu ce să plîngi
n-ai mai ști.
Nr.6
Despre mine și poezie: nevoia ireversibilă de a comunica. “A ieși din capcana limbii altora”.
Am 25 de ani și sînt în al șaptelea an al eternei mele studenții.
Cu toate că nu s-a înființat încă Facultatea de Poezie.
Onorăm Nodurile și Semnele marelui îndrăgostit, alchimistului lunatic, omului fantă călare pe-o mătură blondă.
Aș vrea să dedic versurile de mai jos lui Nichita Stănescu.
Iulian Grigoriu
Ochiul de sus
în juru-mi se ridică neterminat ceva
un lanț, pe afară ușa-mi vopsește cineva
un zid, o cărămidă, un ochi în sus mă doare
un demon mă pîndește ascuns în chip de soare
de spini șirag și roșu-n bătătură
ascult șoptind a vinului măsură
pe unde s-au deschis celeste burți
m-adapă zîne bune pe sub porți
pășesc încet aproape fără teamă
pe locurile gata să adoară
cu șerpii prea tăcuții încet suind pe corp
plecat-am la plimbare să trec puțin prin foc
desprinse ii pe sîni am împletit cunună
venin tăcut în clocot pe sub lună
și înlăuntru-I alte lumi trăiesc
și-n tine se petrece o poveste
la fel cu-acele care te uimesc
în juru-mi se ridică neterminat ceva
un lanț, pe afară ușa-mi vopsește cineva.
Pîine și moarte
Amenințat sîngele tău a fost Dumnezeule
Urechile tale să nu fi auzit nimic
Nimic n-au auzit nici urechile oamenilor
oho, urechile lor n-au auzit nimic
Încercări doar în care te arunci izbăvit
Mîncare a ordinii mîncare a ordinii carte desfăcută carte de bucate
Precum și locuri nevegheate- și morții au urechi desigur
Ce înveliș și ce blană maestre- te-ntrebi uneori de unde mai cresc
din creștetul tău înțelept
Oameni numindu-te drept
Rugăciuni pe care nu le știu am auzit bătînd cuiele într-un sicriu
Mulțumire și sațietate cerem și soare în mădulare
Orice soldat o clipă e învingător
Știu oasele scrisul cel vechi ce întreține panica
precum strigătul de moarte sub ape
Apoi vin peștii la mirosul tău doamne să se adape
Să-ți adune și să-ți lingă sîngele crestat și bine mirositor
de-atîtea ori ne-ai greșit alcătuirea încît iată
ne hrănim unii cu alții
Credința cîinilor se vede că nu ți-a fost deajuns.
@Texte culese și selectate de Simona Toma.
Se pare ca foarte multi din flora si fauna literaturii galatene contemporane au radacini in cenaclul noduri si semne. Sapaturile Simonei vor lasa pe multi cu talpile goale. Ii vom astepta la sedintele de vineri de cu sera iar daca e nevoie o pereche de ciorapi impletiti din cuvinte vor gasi si pe la noi. Multumesc Simona Toma.
RăspundețiȘtergere