Astăzi vin cu un alt "semn" din anul în care s-a publicat prima cronică Noduri și Semne. Această întoarcere în timp aduce aminte încă o dată că nimic nu este nou sub soare și că poți scrie cronici de cenaclu chiar dacă nu ai despre ce scrie.(Simona Toma)
Din săptămânalul Imparțial, Nr.249, 8-15 decembrie 1995.
În urmă cu paișpe zile, prozatorul Ion Avram, poetul Alexandru Cvitenco, megapoetul Panait Căpățână și subsemnatul, ne-am întâlnit să-l ascultăm pe Florică Iov. Acesta, om cu probleme delicate în viața personală, prozator de talent și bătaie lungă, nu s-a înființat la momentul stabilit și nici după una oră de așteptare.
Din punct de vedere al valorii textelor prezentate în timp, cenaclul Noduri și Semne nu a menajat pe nimeni, niciodată, chiar dacă, uneori, s-a făcut uz de amabilitate plantată pe respect vis-a-vis de personalitățile literare care au onorat, prin cuvântul lor, această grupare drăcoasă și nonconformistă.
Cu părere de rău, sunt obligat să scriu că, în ultima vreme, scriitorii și erudiții urbei noastre, care multe ne-au învățat, nu mai vin lângă noi. Probabil, în sfera lor nemuritoare și rece, consideră că au dat destul, că următorii nu merită puțină lumină din lumânarea lor consacrată.
Cu aceeași tristețe, dar fără ură față de slujitorii limbii române, constat că tinerii, unii dintre ei fiind cei care au rugat renașterea mișcării Noduri și Semne, privesc evoluția cenaclului dintr-o poziție precară și, oarecum, indiferentă. Ca să-și motiveze absența, creatorii fără cărți, dar valoroși, aruncă vina pe ploaie, pe vânt, pe iarnă, pe frig, adică pe tot ce a dat Dumnezeu.
Mă trece râsu’-plânsu’, domnilor! Ca și cum Ștefan cel Mare ar fi trebuit să rezolve otomanii numai dacă 10 ianuarie 1475 cădea primăvara, la ora 17.
Nec plus ultra!
Ion Zimbru
@Texte culese și selectate de Simona Toma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu