marți, 21 februarie 2012

Un nou val de cerneală!

23 de nume lansate pe Domnească

* Anthologie la Centrul Cultural

foto Centrul Cultural "Dunărea de Jos"

Desant literar 2012 – cei 23, alături de directorul Centrului şi de iniţiatorul proiectului, abia încap în cadru!



«Cuvinte noi pe Domnească» o nouă antologie de la Centrul Cultural «Dunărea de Jos», una a noului val gălăţean: poeţi, ceva prozatori, chiar şi un dramaturg, majoritatea tineri şi foarte tineri, publicaţi în reviste, premiaţi. Nu nu fac parte din vreo uniune de creaţie a scriitorilor profesionişti, au însă în spate mai multe cenacluri şi, ceea ce contează, două cenacluri… editoare. Bătrânul «Noduri şi Semne», apărut acum aproape trei decenii, şi Cubul Critic Oblio, cu trei ani de entuziasm. Între cele două cenacluri de pe aceeaşi stradă, Domnească, care se întâlnesc în zile diferite: osmoză! Mulţi membri participă la ambele întâlniri.

Volumul a apărut acum la Editura Centrului Cultural, în premieră, printr-un parteneriat al celor două cenacluri este dedicat celor frumos numiţi de criticul Adrian George Secară «generaţia domnească» . A fost ideea criticului Secară, care a şi muncit la alcătuire, alături de unul dintre cei din volum – poetul Andrei Velea, care are câteva volume deja publicate şi premii naţionale. În deschiderea volumului – «Argumentum» ; «UPLOAD/ Generaţia 2000 – 2010 la Galaţi» , întâmpinare semnată de Secară. În închidere, înainte de CV-urile celor publicaţi, postfaţa – «Repere pe drumul devenirii unei generaţii», semnată de Velea.

Scriem degeaba dacă nu pomenim aici toate numele celor tipăriţi acum, care au acordat luni, aproape toţi, primul autograf din viaţa lor, prietenilor şi colegilor de volum. Aşezaţi, prieteneşte, după iniţiala prenumelui, aceştia sunt şi, desigur, o să mai auzim frumos despre ei: Adrian Haidu, Alexandru Maria, Anca Şerban Gaiu, Andra Pelineagră, Andrei Velea, Claudia Samoilă, Cristina Bălan, Cristina Dobreanu, Elena Donea, Florin Buzdugan, Gabriel Ghimpu, Laurenţiu Pascal, Leonard Matei, Marian Stroe, Marius Grama, Mihaela Galu, Mitruţ Popoiu, Nicoleta Onofrei, Octavian Miclescu, Sabina Daniela Penciu, Simona Toma, Sorin Atanasiu, Tatiana Nona Ciofu. 23 cu toţii! Mai citiţi o dată şi de la cap la coadă şi ţineţi minte, chiar dacă nu vă ascultă nimeni la tablă! Pentru ei, pentru noi, contează!

Luni au citit versuri toţi antalogaţii prezenţi şi au vorbit: A. G. Secară – iniţiatorul proiectului, directorul Centrului Cultural – plasticianul Saergiu Dumitrescu, prof. Nicolae Colceriu (cu un istoric succint al literaturii gălăţene încă de dinainte de război), prozatorul Ion Avram, preşedinte la «Noduri şi Semne» şi secretar al filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România, criticul Viorel Ştefănescu, poetul Ion Zimbru, poeta Stela Iorga, poetul Iulian Grigoriu, părintele Eugen Drăgoi, cunoscut editor, care crede că, dacă şi generaţia sa ar fi putut debuta în volum, ar fi ajuns mult mai departe şi mai altfel...

Scurt despre cele două «fabrici» literare. «Noduri şi Semne», care se întruneşte de ani buni la «Viaţa liberă», după ce a pribegit în tot felul de spaţii gălăţene, înfiinţat la câteva zile de la trecerea la veşnicie a lui Nichita, adună chiar şi câţiva membri ai Uniunii Scriitorilor, dar aici vin şi mulţi tineri, întocmai ca şi la «Oblio». Vin la «Noduri» şi scriitori din ţară, în jurul prozatorului Dimitrie Lupu şi a lui Ion Avram. Botezat în 1983, chiar în bucătăria poetului Ion Zimbu, cenaclul aduna creatori care se întâlneau încă de un an înainte – după cum cita luni criticul Viorel Ştefănescu, dintr-o notă din «Tomis» a lui Eugen Neculiţă, cenaclist care şi-a sfârşit viaţa în mod misterios tocmai în India. Azi, fondatorii care au plecat din Galaţi sunt în capitală şi în străinătate. S-au pomenit luni, printre alţi scriitori îndrăgiţi, Mihail Gălăţanu, Alina Comşa Durbacă sau Adina Dabija. Al doilea cenaclu, «Oblio», constituit la Centrul Cultural, în jurul criticului Secară şi a profesorului Constantin Dimofte, vin din alte două ceacluri – «Anton Holban», de la Casa Corpului Didactic, precum şi «Gellu Naum» sau revista «Drumeţul incendiar», de la Casa de Cultură a Studenţilor.


Victor Cilincă pentru „Viaţa Liberă”.





4 comentarii:

  1. De cand este indragita durbaca? sau dabija? de catre cine? de cati? unde? cand? iar umblati cu tampenii... secara este critic? pe ce va bazati, domnilor? sau, doamnelor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Habar n-am cum e să dai anonime,... dacă ai ceva de comentat, reclamat, lăudat, înjurat, sau orice altceva ai avea de comunicat, prietene, asumă-ţi ideile, afirmaţiile, interogaţiile, bla, bla, bla,...
      Semnează, frate( sau soro), că nu dă nimeni cu bombardeaua!
      Cu prietenie, Gabriel Ghimpu(!)

      Ștergere
    2. Drag Anonim (nu Gabi Ghimpu),
      mai putem vorbi, de exemplu, despre premiul de debut acordat de USR Alinei Comșa- Durbacă. Această întâmplare se petrecea în 1995 și avea ca motiv volumul "Lenjerie Intimă". Autorul (Alina Comșa-Durbacă) face subiectul unui articol din Imparțial-ul cu numărul 221, pg 2, unde se și menționează că este membru al mișcării Noduri și Semne din 1986. Despre ce "tâmpenii" să mai vorbim?

      Ștergere