Poeme, Dafina David

"scriu
poezii
şi
desenez
cu
plăcere”.
















Untitled

Ochii ăştia n-au cunoscut ploaia,
bătaia grea şi inegală-n geam sau fluidă
ca petalele de praf abia întâlnindu-şi
umbra palidă-n sticlă – se duc în cer,
iertare să-i ceară că numai de el îşi mai
veghează ei înfăţişarea.
Tot de-a lungul lor, leagănul meu prins
în nuc se sparge de crengi cu sunet ţipător
de povară,

unchiul meu dă cu putere frânghia-n
avânt şi leagănul meu cel roz de lemn
zvâcneşte ca un bulgăr de pământ
ţintit în aer.
Ochii ăştia pe ploaie au risipit neclaritatea,

pe ploaie au scos spinul afară din ei,
o limbă ce nu-şi potriveşte dinţii sub ea
- legate clopotele-n biserică,
două degete care nu vor să ţină leagănul.
Ştiu că nu-s dintre păsări şi iarba, rece,
mi-ar întinde mâna de-ar fi să cad,
pentru ochii ăştia ai ei că n-au cunoscut
lumea.



[...jurnal în versuri]

Nu, nu-i durere-n mine. Un vers, atât, ştiu cine pierde sau câştigă dintre noi şi un vers: buza mea, piatră roşie-nfiptă-n tine, mâinile tale, mosor despletit în mijlocul meu – cine pierde sau câştigă spaţiul scurs cu sudoarea? I-adevărat, am pus pe masă privirea cu bolul alb de cereale, floarea de castană într-un pahar şi foamea abia stinsă cu albul suc de maci. Nu, în mine nicio durere să sufle furtuna, cu deget negru, bătut ciocan în zid când ceasu-i mutat mult în spate, fereastra-i deschisă şi ziua toarce sub geam. Acum cred că înapoi mă duc păşind înainte, un vers ştiu că pierde când e vorba de noi să ne iubim, mai-mult-în-joacă – uşă-pentru-el, uşă pentru noi.


[...jurnal în versuri]

Căldura mea, tu nu te duce în deşert, Tropicul Meu, creşti doar la pulsul iernii, în sărmanul meu genunchi staţi topiţi, în ce-mi daţi voi e sângele alor mei şi sfinţii ce au vegheat acel mijloc. Căldura mea, păzeşte-te de Sahara, Tropicul meu, varsă-te în nord, orătănii de gumă dezlipeşte din Cercul Polar, pe cer unghiile tale încă stau înfipte-n porţi. Tu părăseşte lupta asta, strecoară-mi-te-n hainele, ia trupul meu în cizma ta, mergi în deşert de-a dunelor albe călite pietricele; c-ai văzut cu ce se aseamănă, de la pus-pâna la cules, Sahara Mea şi Tropicul Meu, toate astea, cât ţine lumina teşită pe un copac de crengi.


[...jurnal în versuri]

Partea rea-i că micuţă fiind căldura se spală de aluniţele mele cele mai mari. Dimensiune fără răgaz, plită sporită la soare, dilataţie cu găuri, năstruşnic ochi în călcâiul acestui pământ. Rău că, mică fiind, pe pieptul apei, voi desluşi printre cele mai mari mistere. Un val alb unu negru unu alb unu coamă de zebră: emu prins în capcană, furnicile strânse de jur şi aluniţele mele toate sub dinţii lor. Partea rea-i partea bună, căldura nu ştie că-n loc frigu poate-ncălzi, ţine de pana cu cea mai deasă grăsime, călcâiu-acestei mări de gheaţă.


[...jurnal în versuri]

..mă roagă, ştiu că nu-i păcat să nu-mi iasă-n cale cu dulcea gură căscată spre mine, roagă-l pe el de mână să nu mă prindă, pe fese să nu-mi lase sila de adevăr. De aş fi din pământ, fire de praf s-ar smulge, prieteni cu vântul şi ploaia, roagă-mă să te uit căci n-o să-mi pese, înapoi, să privesc înainte, să mă tem să fiu la braţ cu răul.


UnVers

Se ştie, sufletul mi-e-n lupă aţâţat să zărească micuţele cuvinte spre-nţeles. Se ştie, de mi-ar fi ajuns fructul de coajă, bomboana de băţ sau dragostea de un sărut, de mi-ar fi ajuns să ştiu ce sunt albastrele cuvinte de sub sticlă, cu degetul pe buze aş dormi când e târziu. Dar se ştie, sufletul mi-e cu toate astea şlefuit, şi de stau într-un picior lumea să n-o zgâlţâi şi de n-am decât milă-n fruntea ei să n-o supăr, cuvintele alea scrise în cărţi o vor face-o-n locul meu.



Sunt fetiţa

Pentru întâia oară îmi lipsea miezul
curgând dulce aproape fără gust în
pumnii lui – căutasem să văd prin ţeava
pe care atunci când au crescut au
sfărâmat-o: sunt o fetiţă sunt un copăcel
sunt o buruiană pusă la colţul
casei – băieţii care se urcă pe mine cu
ghete stricate de fotbal şi şort albastru,
cu mâinile-ncleştate de această bilă neagră
a jocului - pentru întâia oară, fructul să-mi
ia de la ei autograful, smulsul, începutul,
floarea sălbatică de soare.
Băieţii care luau în pumnii lor frunze
din tulpinile mele aspre şi rănite
- pentru că nimic n-o să poată plăti
timpul vărsat în cele ce-mi aştern
casa: sunt o fetiţă, sunt o mână de jucării
îngropate sub copac.