SUPRAREALISM DE SUPRAFAŢĂ

(...) A încercat să se ridice, lucru care a fost dureros, parcă magneţi giganţi îi atârnau de corp;asta, pe lângă nesiguranţa braţelor - de fapt, nici nu prea ştiai la ce să te uiţi mai întâi sau să nu te uiţi. Să vrei să nu-l ajuţi... cum să scapi de ruşine? Nu v-aţi simţit niciodată ruşinaţi când a trebuit să ajutaţi pe cineva - care, evident, depune un efort extraordinar să facă ceva şi nu poate - şi te întrebi: oare vrea ajutor, sau nu vrea? Asta mi-a adus aminte de un moment jenant din spital – am fost şi eu, odată, pe acolo – o colegă de cameră, cum obişnuiam să ne numim, m-a rugat să o ajut să-şi ia pansamentul din fund, voia să-şi facă nevoile şi, singură, evident, nu vedea să şi-l scoată, şi era o urgenţă, oarecum, iar asistentele erau cam departe, oricum jena e ca o bănuială care te încearcă pentru prea puţin timp, aşa că acţionezi... şi am acţionat.(...)
(Nicoleta Onofrei – Vizita)
„O voce distinctă, în felul ei. Uneori, mi-l evocă pe Daniil Harms – dar un Harms fără nebunia naturală. Proza schimbă pe nesimţite macazul (autoarea nu simte, cred, când). Are rădăcini bune, imagini puternice. Copilăroasă, gingaşă, dar vecină cu naivitatea.” (Victor Cilincă)
„Dintre textele din acestă seară, teribil (nu teribilist) mi se pare Vizita. Celelalte pot fi învinuite de un anume teribilism, asortat cu umorul absurd al lui Daniil Harms. Acest teribil - ca să vorbim de un soi de categorie estetică - reliefează alienarea, incapacitatea omului de a empatiza firesc, de a ajuta. Artistic, plastic vorbind, Nicoleta Onofrei ar fi undeva între Dali si El Greco etc.” (a.g. secară)
„Nicoleta Onofrei se refugiază de privirile poeziei în textele sale ca într-o debara; textele arată ca într-un film absurd în care se aruncă vopsea pentru jocul de culori; se vede înzestrarea întru ale literaturii; i se poate recunoaşte, de acum, condeiul.” (Mirel Floricică)
„Textele din această seară ţin de cinematografic – scurt metraje – în care cuvintele curg galeş, ca şi cum ar fi rulate cu încetinitorul.” (Simona Toma)
„Au forţă de exprimare, au idei originale, sunt complete şi atrăgătoare.” (Claudia Samoilă)
„Are un interior zgomotos, plin de pretexte şi de idei intersante; pare şi ceva mai poetică.” (Laurenţiu Pascal)
„Texte pretexte ale realităţii scrise cu mai mult lirism decât altă dată.” (Anca Şerban Gaiu)
„Suprarealism de supra/faţă într-o pendulare fără cusur (pe alocuri), stambă cu pretenţii şi stampă à la Gellu Naum. Nicoleta Onofrei – o pană din coadă de pasăre liră, un triplu salt dublu pe terenul minat al poeziei, o mala/divă în veşnica probă a luptei cu ochiul de Sfinx. Abia aştept să-mi treacă prin faţa porţii şi să-i spun că singurătatea/valoarea ei seamănă cu mama la naşterea ei.” (Ion Zimbru)

Ion Avram

Vineri, de la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Claudia Samoilă.