era vremea când toate se petreceau lângă o plajă pustie, când piatra îşi păstra luciditatea. doar uneori îşi ieşea din fire şi spunea vreau să, şi spunea ce-aş mai, şi apoi sărea într-o supă la fel de tristă.
-----------------------------------------------------------------------------------
azi noapte lucrurile prevesteau
ceva cumplit se întâmplă. fire de praf presau mobila – asta gemea îngrozitor, era şi o luminiţă verde – din când în când, la preschimbarea sunetului – era şi o luminiţă roşie, îmi apăsau pe ochi, dar te aşezai în faţa lor, şi prevesteai
ceva rău se întâmplă. venea o fetiţă pe spate, făcea podul şi mergea în mâini şi în picioare, aşa venea, nu e lucru curat, spuneai, nu e lucru curat, spuneam, era un păianjen schilod, voia să spună ceva. dar noi nu ascultam, fetiţa aia era
ceva crunt vrea să se întâmple. ne ridicam (ţineam, totuşi, pernele pe urechi, să nu auzim gura sau chelicerele), eram ca doi nebuni păşind pe becuri, cine ne-ar fi văzut ce ar fi spus nu ştiu. se apropie se apropie, poate se sperie, dar hai să ne aprindem o ţigară
ceva nasol se întâmplă. ne aflăm într-o cutie de margarină goală, plină cu scrum, fără nici o şansă de ieşire şi fără chibrituri la noi.
-------------------------------------------------------------------------------------
acum mă voi împrieteni cu unşpe lupi şi voi încerca să-mi fac o vizuină. până când voi găsi locul potrivit, voi sta sub cerul liber, voi împleti cadavre (din când în când, pe ascuns voi culege mure şi voi fura miere), mă voi încălzi cu pieile fraţilor mei (un stol de grauri îmi spune despre un şarpe dinăuntrul căruia câteva zeci de ochi mă urmăresc – nu înţeleg nimic, da-s sigur că le place frumoasa mea casă de piatră).
-------------------------------------------------------------------------------------
nu-mi vine să cred, chiar nu îţi pasă, eu sunt aici, în faţa ta, îţi spun că vreau să plec, iar tu
ştii, poate ar trebui să te calmezi, mai ia o gură de vin, să-ţi spun şi eu ceva
tu te porţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ce, nu-ţi mai
uite tablourile, uite oamenii, totul este atât de bine, dar câteodată mă gândesc că poate mai bine eram
ajungeam
două boabe de mei într-o guşă de
şi nici măcar acum, pe ultima linie dreaptă, tu nu poţi scăpa de cuvinte, tu nu poţi
papagal
am fi vorbit noi în seara aia, dar eu începusem să împing nişte tutun cu dinţii,
pereţii,
tablourile,
(cu alte cuvinte, i-am spus că nu pot mima emoţia primelor întâlniri, firescul acestora) (atâtea gesturi mărunte, atâtea cuvinte neterminate, toate ceasurile cu toate secundele şi toate neîntrerupte în jurul nostru, inclusiv ospătăriţa, cei doi copii nebuni care se făceau că se iubesc şi noi care ne făceam că nu-i vedem, toate, toate, toate) (un stol de cuvinte pigulea pământul, îşi găureau plămânii şi picau, în mare).
-----------------------------------------------------------------------------------
păşeam păşeam deasupra unei mări de lână, ţineam în mână mână un salcâm, din când în când muşcam din el, şuieram câte-o înjurătură înjurătură.
omul metodă zâmbea lângă mine, de sub o mare lână. nu înţelegea nimic, dar nu conta, îi era cald şi bine.
------------------------------------------------------------------------------------
cum ar fi tramvaiele zdrăngănind unul pe lângă altul şi îmbrăcându-ne cutiile în praf, cum ar fi cutiile astea galopând pe străzi şi oamenii din ele, oamenii ăştia, mărunţii ăştia care scrâşnesc şi scârţâie şi se fâlfâie naiba ştie pe unde, cum ar fi uzinile, fabricile, cum ar fi de fapt cocsul şi nopţile de vară,
de fapt, cum ar fi o lună râncedă din care să se desprindă bucăţi mici, bucăţi mari, să cadă pe pământ sau
şi soarele vâscos revărsându-se peste toate astea, peste blocuri, imense cazane încinse să fie.
oh, papagalilor din cuşcă, ce soartă tristă aveţi, ah, libărcilor de sub aragaz, ce soartă tristă aveţi, oh pluşuri şi icoane şi cărţi, patul meu de două persoane, în ce hal veţi arde voi,
voi, ochilor, în care munţii măcinului se vor răsturna, tu, piele, care vei sfârâi ca şoriciul pe plită, vai, inimă a mea,
oh, ah, oh, ah.
(de fapt, papagalii sunt bine, mulţumesc, acum dorm, din când în când mai chirăie, mereu mănâncă prea mult mei înainte de culcare, şi gândacii sunt bine, mulţumesc, poate toate ăstealalte – închisesem ochii, probabil că aţipisem, probabil că voiam un coşmar, pentru că dincolo de degetele astea, dincolo de oase, de murmurul neîncetat al atomilor va fi mereu aceeaşi linişte imobilă şi clară).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu