trei poeme

Privire

Te gâdilă pe spate în linişte. Atunci când şi guguştiucul tace. Şi îşi plimbă capul curios. Sau poate îşi curăţă penajul împingând cu ciocul carnea.
Ochii nu ştiu dacă să-şi mărească pupilele şi atunci se lasă pleoapele. Se lasă ele.
Taci. Un copac, un guguştiuc, o statuie, mii de fire de iarbă, grăunte de pământ se uită la tine. Şi toate tac.




Eppur si muove

Când bocancul drept atinse pământul, piciorul lăsă un grăunte de nisip.
Bocancul stâng scutură şi el niscaiva fire.
În curând conglomeratul va face implozie şi se va pleoşti.
Ca o pungă de apă spartă în asfalt. Ca un copil botos, ofticat de atâta mers. Gigantul îşi va trânti dosul imens de pământ.
În curând. În curând.
În curând va fi 2012. În curând va fi 11…În curând plăcile tectonice se vor rupe ca napolitanele.
Şi bocancii încă se mai aud.



Rătăcire

Buze roşii şi gene lungite. Întinse ca siliconul, lipicioase ca mucii.
Dive roze ale lumii albastre, veniţi!
Veniţi de vă împărtăşiţi din lumina cerului victorian. Un cer puturos ca fardul lăsat în perna somnului vostru.
Ochii fazi vi i-aţi pus la borcan. Luciul buzelor voastre vor atrage ţânţarii şi muştele mai ceva ca un plici. Victoriţa îşi va dansa rochia îmbălsămată cu ţuică printre ruinile ochilor voştri ca măicuţa printre păcătoşi. Fluturi şi molii vor elibera, atunci, cutele rochiei ei.
Pieile voastre vor cădea ca atinse de lepră.
Vă veţi cutremura şi veţi plânge.
Vă veţi muşca buzele roşii.
Vă veţi înfige unghiile în cap.
Dar i se va face ruşine, şi-şi va chema gângăniile, şi voi vă veţi da cu ruj.



Nicoleta Onofrei