Amintiri (III)

© 2011 Adrian Haidu. Această operă este pusă la dispoziție sub Licența Atribuire -
Distribuire-în-condiții-identice 3.0 Neadaptată Creative Commons.






- Uite-o pe Monica.
- Cine?
- Monica. Aia cu țâțele mari.
Andrei ocoli cu privirea întregul părculeț – parterul unde femeia blondă și sexy așeza
mereu hainele la uscat, etajele de unde bătrânii priveau apatici, coborî cu privirea pe
crengile copacilor și ajunse în fața altor blocuri, stărui puțin asupra barelor de care uneori
se atârnau covoare prăfuite – pentru o clipă se întrebă dacă avea chef să se ducă acolo, să
se apuce de bare (erau două, suprapuse) și să le escaladeze puțin – abia apoi privirea îi
poposi asupra Monicăi:
- Cine mă, aia?!
Adi se uită cu reproș la el, ceea ce nu ar fi însemnat cine știe ce, dacă nu ar fi fost
totuși cu vreo trei ani mai mare, și, deci, mai înțelept.
- Hai să jucăm, spuse Adi și astfel închise subiectul.
Se duseră la masa de ping-pong și începură să joace liniștiți, dar peste puțin timp
Monica se apropie, salută cu voce joasă și se așeză pe banca din fața meselor ca și cum
acolo i-ar fi fost locul. Andrei nu prea o băgă în seamă, voia să câștige; nici Adi nu se
sinchisi de ea. O vreme trecu fără să spună nimeni nimic. Numai pocănitul mingii se
făcea auzit în seara caldă, apoasă, prietenoasă celor trei, iar privirea Monicăi se adăuga cu
un ușor delay sunetului. Se uita când la unul, când la celălalt, dar stăruia mai mult asupra
lui Andrei și uneori nici nu mai apuca să vadă mingea căzând în partea lui Adi, o aștepta
să revină la Andrei și abia apoi o urmărea.
Dar amândoi erau conștienți de prezența ei acolo și stingheriți. Ce voia? Andrei nu o
știa destul de bine ca să vorbească cu ea, Adi o știa dar nu părea interesat (diferența de
vârstă era deja destul de grăitoare). Oare voia să joace și ea? Își aștepta rândul, deși nu
știa să țină scorul și atunci se baza numai pe reacția lor ca să deducă sfârșitul meciului.
Sau poate voia doar să stea acolo, pe bancă, și, tot stând pe bancă, se hotărî că ar putea la
fel de bine să se uite la minge, să-i urmărească pocănitul și să caște.
Căsca discret, mâinile îi fremătau până ajungeau în dreptul gurii care se deschidea o
idee, buzele i se subțiau, la fel și ochii, își încleșta ușor maxilarele și dădea drumul unui
oftat apăsat, palma se răsfira astupând gura și prelungindu-se apoi pe bărbie, mai în jos pe
piept – fără să vrea să-l atingă, dar atingându-l totuși în dreptul sânilor – și adormind la
loc pe pulpa piciorului drept, așezată peste cel stâng. Toate acestea în timp ce chipul ei se
mișca scurt stânga-dreapta, uneori dreapta-dreapta-stânga-dreapta. Fără îndoială, prezența
Monicăi era de-a dreptul enervantă: nu numai că era cu doi ani mai mică decât Andrei,
dar nici nu știa să joace ping-pong și mai era și fată.
La un moment dat obosiră, lăsară paletele deoparte și se așezară pe masă, Andrei
scoase o țigară și o aprinse cu un chibrit, Adi se trase mai într-o parte deranjat de fum, îl
admonestă scurt și indiferent,
- ‘Mi-aș pula-n țigările voastre!, Andrei fumă totuși mai departe zâmbind.
Atunci Monica se ridică încet și se apropie de Andrei, uitându-se la țigară și apoi la el:
- Vreau și eu.
Amândoi se uitară cu uimire la ea, dar cu uimiri diferite. A lui Adi era amestecată cu
dispreț, în timp ce Andrei era mai degrabă impresionat.
- Știi să fumezi?
Monica ridică umerii cu indiferență:
- Da.
- Tragi ca lumea?
- Da.
Îi întinse țigara și Monica o luă ceremonios, o așeză pe buze, se uită la Andrei și trase.
Îi întinse țigara înapoi, dar el o refuză:
- Trage.
- Am tras!, răspunse, dar abia când vorbi fumul i se îngrămădi pe gât făcând-o să
tușească violent.
Andrei râse și o admonestă că n-a tras și a fumat degeaba și că în aceste condiții el nu
îi mai dă din țigările lui. După ce își reveni din tuse, îl rugă să o învețe. Se uită cu ochii
măriți la el și roșie la față. S-ar fi spus că voia într-adevăr să învețe. Andrei cântărea
situația, când dinspre blocuri se puteau vedea venind Ana și Loredana. Monica se uită
speriată la ele.
- Nu! Să nu le zici nimic! – se uită apoi și la Adi – Vă rog eu! și o zbughi spre cele
două prietene. Dispărură toate trei în scara unui bloc. Andrei se uită la Adi, aruncă
chiștocul și spuse:
- Mda. Mergem la Dragoș?
Porniră amândoi pe alei spre casa lui Dragoș, îl găsiră în curte, bătea o minge de
perete și le făcu semn să intre. O vreme vorbiră despre nimicuri pasându-și mingea unul
altuia. Dragoș era puțin mai grăsuț și alerga greoi după minge când primea o pasă
defectuoasă. Înjura scurt și sec dar supărarea îi trecea apoi repede.
- Bă, boule! Nu mai da pe sus!, țipă la un moment dat Dragoș, urmărind cu privirea
traiectoria mingiei, care trecu razant pe lângă un geam. Andrei râse scurt și Adi porni
după minge. Îi puse un stop elegant pe piept și apoi o coborî la picioare, șutând înspre
Dragoș, dar mingea trecu la câțiva metri de el și acesta o zbughi după ea gâfâind:
- Alt bou!
Adi se uită la Andrei și râseră amândoi. Dragoș ajunse la minge, făcu o întoarcere de
efect controlând-o cu călcâiul, o potrivi și șută cu un început de furie spre Adi, care însă o
opri cu latul piciorului și o împinse ușor cu vârful trimițându-i-o lui Andrei cu boltă.
Acesta atât așteptă: o lovi de la semi-înălțime peste grilajul înalt care împrejmuia grădina.
Mingea ateriză peste zarzavaturi, turtindu-le. Dragoș porni spre Andrei dar acesta pasă
imediat vina:
- El mi-a pus-o așa, n-aveam cum s-o lovesc!, așa că Dragoș se opri, se uită la Adi,
păru să calculeze ceva și, neputând să-l amenințe pe acesta cu niciun fel de violență,
hotărî că indiferent a cui era vina, tot Andrei trebuia să plătească. Andrei se uită la Adi,
care se mulțumea să zâmbească imparțial acum, își dădu seama că trebuia să se apere
singur, așa că începu să fugă de Dragoș.
Făcură astfel câteva ture de curte. Andrei era mai rapid și Dragoș părea deja foarte
obosit, dar încă și mai înfuriat de injuriile care-i erau adresate în fugă:
- Fugi, grasule! Fugi!
Realiză în scurt timp că nu avea să-l ajungă nicicând așa și renunță, resemnat. Se opri
și se așeză în fund în mijlocul curții, încercând să-și recapete respirația. Andrei se apropie
de el:
- Mori, grasule?
Câteva clipe privirile li se înfruntară – a lui Dragoș foarte dușmănoasă, a lui Andrei
doar amuzată. O idee păru să-i străbată mintea lui Dragoș. Obrajii i se umflară ca și cum
ar fi vrut să inspire cât mai mult aer, pregătindu-se pentru un nou efort fizic, Andrei îl
privi ciudat și aproape speriat, se pregăti și el să fugă dar deocamdată nu prea-i venea să
creadă că acest lucru chiar avea să se întâmple.
Totul încremeni astfel. Deodată, cu un zumzet puternic și scurt, Dragoș scuipă cu sete
o flegmă imensă, care porni ca un proiectil în direcția lui Andrei și se opri cu un pleosc
sec în urechea lui. Începu imediat să țipe și să sară într-un picior cu capul aplecat,
încercând să scoată flegma lipicioasă din ureche. Adi izbucni într-un râs isteric, Dragoș
se ridică și fugi, Andrei după el:
- Morții mă-ti de gras împuțit!, îl ajunse și îl trase de haine, ștergându-se pe mâini,
apoi îi dădu câteva capace peste ceafă, care nu părură să-l afecteze prea mult.
Se potoliră totuși destul de repede, cu toate că Andrei rămase bosumflat și mai înjura
din când în când pe sub mustață, ducându-și mâna la ureche cu dezgust. Își aprinse o
nouă țigară și Dragoș îl fixă cu privirea, dar fu total ignorat. Se resemnă cu ideea și căută
altceva de făcut. Se uită lung prin curte, găsi leagănul vechi și înalt, se sui pe el și începu
să se bălăngăne. Un scârțâit sinistru se proiectă în întreaga curte. Andrei scotea fumul în
cerculețe și le studia concentrat, abia stăpânindu-și nervii. Adi se duse spre centrul curții,
ca să-l audă amândoi cum spune dintr-odată:
- Pleosc!
Dragoș începu să râdă zgomotos și din această cauză se balansă mai mult în lateral,
Andrei trase adânc din țigară și se uită la Adi cu un oarecare dispreț, dar când îl văzu cum
stă calm și zâmbește senin, îi veni și lui să râdă și chiar o făcu, discret.
Dragoș însă râse și mai al dracului, ridicându-se în picioare pe leagăn și ținându-se
bine cu mâinile de cele două bare de fier. Se înroși la față de atâta râs, obrajii i se subțiară
și burta i se revărsa în valuri. Toată carnea îi tremura și nu părea să se mai poată opri.
Încercă, dar ca și cum ar fi frânat cu mașina pe un teren alunecos, râsul lui nu se termina
niciodată de tot, se subția pe un ton înalt cu sunete lichide, prelungite vocalic, moment în
care Dragoș încerca să respire pe nas, reușea parțial și scotea un horcăit inuman, apoi,
odată ce se echipa cu destul aer, continua să râdă încă mai sănătos ca înainte, ochii îi
deveniră două dungi conturate cu lacrimi. Trecuse de mult peste punctul în care râsul lui
era enervant, așa că cei doi prieteni îl priviră mai degrabă uimiți. Probabil că nu s-ar fi
oprit dacă din casă n-ar fi ieșit maică-sa. Nici nu deschise bine ușa, că îl și strigă:
-Draaa-goș!
Băiatul se opri instant, parcă-și înghiți limba și făcu ochii mari spre maică-sa, dar se
opri așa de repede, încât mușchii, până atunci contorsionați din cauza râsului, se
destinseră total, strânsoarea mâinilor slăbi exact în momentul în care Dragoș se legăna în
față. Mâinile i se desprinseră de leagăn și plonjă lent înainte, pe burtă. Ateriză bufnind și
se ridică imediat, fugind la maică-sa și abia când ajunse în fața ei izbucni în plâns. Dar
maică-sa nu se uită la el:
- Ce ți-am zis eu, nesimțitule? Ce-ai dat cu mingea-n grădină?! Ai distrus tot
zarzavatu’!
Băiatul se uită altfel la maică-sa, puțin speriat și înciudat, colțurile buzelor i se traseră
în jos de tot, obrajii i se zbârciră de riduri și gropițe, dinții i se întrevăzură puțin albi și
lunguieți, căscă gura ovală până când și limba și în spatele ei omulețul se putură vedea,
apoi scoase un urlet groaznic încleștându-și mâinile pline de tăieturi și praf amestecat în
sângele care-i curgea în firicele. Începu să ridice mâna continuând să urle, din palma lui
pufoasă se desprinse un deget borcănat, arătând spre Andrei, care ținea țigara palmată și
încă nu apucase să dea drumul fumului din plămâni. Maică-sa abia acum îl văzu, se
fâstâci puțin stingherită, apoi își zise că aia e, și spuse pe un ton mieros:
- Bună, Andrei.
Dar Andrei nu putu să-i răspundă, așa că se mulțumi să o privească cu ochii bulbucați
și speriați, în cele din urmă dădu într-un fel din cap dar realiză că nu era de ajuns, așa că
vru să fluture pur și simplu mâna zâmbind, dădu să facă acest lucru cu dreapta, se
răzgândi imediat când își aminti că acolo ascundea țigara, și îi făcu acel gest cu stânga.
Dar mama lui Dragoș deja nu se mai uita la el, era mai preocupată cu propriul copil, care
încă se mai smiorcăia acolo. Îi ordonă să înceteze, să ia mingea din grădină, să îndrepte
zarzavatul, să se spele apoi pe mâini și să cumpere sifon, apoi intră la loc în casă, cu
mersul ei legănat.
Adi ieși și el din spatele viței de vie, unde se ascunsese precaut până atunci, și îi spuse
lui Andrei că el pleca. Se salutară și Andrei, odată rămas singur, începu să se dea și el în
leagăn, uitându-se la Dragoș, care îi urma spășit ordinele maică-sii. Numai din când în
când schimbau priviri ciudate. Dispăru în casă și ieși destul de repede cu o plasă în mână,
se postă în fața prietenului său. Andrei se mai legănă de câteva ori, apoi sări de pe leagăn
și porni spre poartă.
- Un’ te duci?
- Nu mergi să iei sifon?
- Ba da, spuse Dragoș zâmbind și alergă după el.
Străbătură aceleași alei care duceau spre părculeț. Ajunseră în fața sifonăriei, Dragoș
scoase din plasă două sticle și banii, așteptară.
- Uite-o pe Monica.
- Unde?
- Acolo, și indică spre scara unui bloc, apoi luă o sticlă din mâna vânzătorului și o
strecură în plasă. Din scara blocului se auziră niște țipete. La scurt timp le văzură pe Ana
și Loredana fugind afară, apoi și pe Monica. Păreau mai degrabă indignate decât speriate,
din urma lor venea rânjind un lungan. Monica îl văzu pe Andrei, fugi spre el, celelalte
fete rămaseră să-l înjure pe lungan, care le asculta indiferent sau amuzat.
- Andrei!, strigă Monica luându-l de mână și apoi ascunzându-se în spatele lui. Băiatul
nu știu cum să răspundă.
- Ce-aveți mă?
Monica se chinui să-și tragă răsuflarea, Dragoș întinse mâna după a doua sticlă de
sifon, o puse grijuliu în plasă.
- Lunganu... Și-a... dat jos chiloții... în fața noastră!
Andrei și Dragoș o priviră acum cu interes, lui Dragoș nu prea-i venea să creadă:
- Ce?
- Da, și-a... arătat aia...
- Nu te cred, spuse Dragoș simplu și sincer, sau poate voia mai multe detalii.
- Ba da! Eu nu mă mai întorc acolo, Andrei, mi-e frică, pot să vin cu tine?
- Du-te la Ana și Loredana, n-are ce să-ți facă dacă stai cu ele.
Dar Monica scutură din cap în semn că nu:
- Nu vreau să mai văd...
Andrei se consultă din priviri cu Dragoș, apoi se întoarse spre fată:
- Bine, hai.
Porniră toți trei, Lunganu’ și cele două fete dispăruseră între timp din fața scării, dar îi
revăzură în părculeț. Monica scânci când dădu ochii cu el, deși se aflau la ceva depărtare.
Fetele țipară din nou, cei doi băieți se uitară imediat spre ei, așteptând cu interes să vadă
cum Lunganul își dădea într-adevăr chiloții jos.
Lunganul era un băiat puțin mai în vârstă ca ei, înalt și destul de subțire. Avea mereu o
privire tâmpă și nu-l credeai în stare de vreo intenție bună. Stătea în picioare în fața mesei
de ping-pong, lângă Ana și Loredana, care se uitau la el și țipau, își duceau mâinile la
ochi și apoi și le dădeau la o parte, se întorceau și îl înjurau, apoi se uitau iar. La fel se
comporta și Monica, își ascundea chipul în spatele lui Andrei, se ținea cu mâinile de
tricoul lui, apoi își întindea gâtul ca să se uite la Lungan, țipa scurt, închidea ochii, se
adăpostea iar, se ruga de Andrei să plece de acolo și când spunea acolo, se uita iar acolo.
Andrei și Dragoș în schimb se uitau fix la Lungan, cum stătea calm și impasibil în dreptul
mesei de ping-pong, și un lungan în mic se proiecta în fața lui, lipsit de membre, brodat
cu vinișoare și cârn, străbătut de spasme dar în rest la fel de indiferent și înalt. Proiecția
nu dispăru decât în momentul în care, deranjată de atâta gălăgie, o babă scoase capul pe
geam, privi așa cum putu și ea de la etajul trei, nu-și dădu exact seama ce privea dar urlă
oricum la copii:
- Chem poliția, golanilor!
Fugiră toți trei la Dragoș acasă și abia după ce închiseră poarta în urma lor începură să
râdă nervos. Imediat ce Dragoș plecă să-i ducă sifonul maică-sii, Monica se apropie de
Andrei, îl sărută pe obraz – îi simți respirația întretăiată de sperietură, efort și excitație –
se retrase elegant la un pas în spate și spuse rar:
- Mulțumesc, Andrei.
El nu înțelese de ce, dar se simți bine. Încă se gândea la Lungan și încerca să-i
înțeleagă gestul. Dragoș ieși zbârnâind din casă, ținea pumnii strânși și în pumni ceva
care-l făcea să zâmbească. Dar când dădu cu ochii de Monica exuberanța îl părăsi o
secundă. Uitase de ea și, cum nu o mai văzuse niciodată în curtea lui, nu știa cum să se
comporte. I se adresă prietenului său:
- Mi-a dat mama bani!
- Cât? răspunse ridicând sprâncenele.
- Cinșpe’ mii!
Își zâmbiră pentru că știau ce însemna asta, ceea ce o făcu pe fată să se simtă încă și
mai stingherită, dar fără să îi zdruncine cu nimic intenția. Cei doi băieți ieșiră pe poartă,
fata după ei. Traversară strada și așteptară în stația de autobuz. Urcară la scurt timp și se
așezară pe scaune, Dragoș lângă Andrei, Monica în fața lor. Cumva, Andrei înțelese că se
întâmpla ceva, ceva ce până la urmă își dorise și el, dar asta nu îl făcea să nu vrea să fie
singur cu prietenul său. Dragoș o privi pe fată și își aminti dintr-o dată de cele întâmplate
mai devreme.
- E tâmpit ăla! Mama spune că e un golan și că să nu stau cu el.
- Cine?
- Fratele lui Adi, răspunse Dragoș apăsând cu ciudă pe numele lui Adi.
- Cine mă?
- Lunganu, spuse și Monica.
- Lunganu e fratele lui Adi?
- Da, interveni iar Dragoș, părându-i-se că astfel Adi scădea în ochii lui Andrei. Dar
acesta nu înțelegea cum cei doi puteau fi frați. Doar îi văzuse părinții și locuiau în case
diferite. Nici nu umblau prea mult împreună, cel mult se salutau în parc.
- Destul de îndepărtat, totuși, a treia mamă și al nu știu câtelea tată, spuse Monica.
Dar Andrei tot nu înțelese, deși o jumătate de idee, pe care nu voia să o ducă până la
capăt, îi zgândărea mintea. Se hotărî să îl întrebe direct pe Adi când avea să-l mai vadă.
Nu putea fi adevărat. Apoi mai trebuia să îl întrebe și pe taică-su ceva, dar asta iarna.
Nedumerirea îl sâcâi tot drumul cu autobuzul. Îi mai auzise și pe alții numerotându-și
părinții, dar trecuse cu vederea, putea fi doar una din multele ciudățenii de care alte
familii dădeau dovadă.
Coborâră și mai merseră puțin pe faleză.
- Ce facem?, întrebă Monica.
Cei doi se înfruntară din priviri, nu se gândiseră ce să facă cu ea. Dragoș spuse
tranșant:
- Noi mergem peste Dunăre!
- Vin și eu!
- Ai bani?
- Nu...
- Atunci nu vii!
- Dar aveți cincisprezece mii...
- Sunt banii mei!
Cei doi se mai ciondăniră puțin, până când, mânat de nu se știe ce idee, Andrei
interveni:
- Ce ți-a dat mă-ta cinșpe’ mii dacă știa că-i cinci mii biletu’?
Dragoș părea pus în dificultate.
- I-am zis că vine și Adi, că e mai mare...
- ...Și vine?
Se uită în jurul lui.
- Nu...
- Atunci ia-i ei bilet!
- N-nu, sunt banii mei!
- Te zic lu’ mă-ta că n-a venit și Adi!
Obrajii lui Dragoș se umflară și căpătară o altă nuanță, în cele din urmă plecă spre casa
de bilete murmurând nemulțumit ceva. Se întoarse cu cele trei bilete și urcară pe bac. Se
repeziră spre vârful bacului și se uitară la valuri, la malul celălalt, la cer. Monica îl
înghesui pe Dragoș încercând să se apropie cât mai mult de Andrei, băiatul vru mai întâi
să o înjure, dar când văzu că Andrei îi făcea loc mai spre el, se duse ceva mai în spate și
privi îngândurat apa.
Bacul porni și imediat simțiră curentul plăcut. Aveau impresia că merg foarte repede.
Andrei se uită la fată și ea îi întoarse privirea zâmbind și încolăcindu-și mâinile în jurul
brațelor sale. Un moment, băiatul se simți mai matur. Mai ales deoarece avea impresia că
puținii oameni de pe bac se uitau cu toții la ei. Monica se apropie închizând ochii și
ridicându-și galeș un picior, îndoit de la genunchi. Se uită curios la ea, îi văzu părul
zburătăcind în spate și îi veni ideea. Se uită în sus, apoi în spate – la câțiva metri stătea
posac Dragoș, un bărbat ceva mai în fața lui. Monica deschise înciudată ochii, exact la
timp pentru a-l vedea pe Andrei scuipând cu forță în sus. Scuipatul țâșni violent, se potoli
la semi-înălțime, apoi se lăsă dus de vânt și trecu ca un glonte prin fața bărbatului,
plonjând în cele din urmă în apă. Bărbatul fu cumva trezit din reverie, își pipăi obrazul șiși
încreți fruntea, se întoarse spre soția lui și o anunță că începe o ploaie.
- Se uită încoace?, întrebă Andrei încercând să nu facă nicio mișcare. Monica își
întoarse capul:
- Nu, a plecat.
Râseră amândoi puțin, apoi băiatul se concentră și scuipă în sus, de data aceasta
arcuindu-și capul mai pe spate. Scuipatul plecă vâjâind înspre Dragoș, care tocmai se
întorcea spre ei, îl văzu, făcu ochii cât cepele și îi miji când explodă în nasul lui,
împrăștiindu-se apoi pe toată fața. Andrei izbucni într-un râs răzbunător, Dragoș se șterse
cu palmele și se grăbi să-și adune toată saliva ca pe un bulgăre în gură, își încordă fălcile
și scuipă spre Andrei.
Fața lui Andrei se contorsionă în așteptarea scuipatului, care țâșnise impresionant din
gura prietenului său, dădu să se eschiveze, dar flegma se opri la mijlocului drumului,
pluti o vreme agonizant și, răzgândindu-se dintr-o dată, țâșni înapoi spre Dragoș
spărgându-se de fața lui udă.
De data aceasta izbucni și Monica în râs, Dragoș începu să se șteargă pe față cu
palmele, apoi cu palmele de pantaloni și iar pe față. Chipul i se înroși cu totul. Făcându-ise
dintr-o dată frică, Andrei îi anticipă reacția și șuiera scâncit:
- Acuma suntem chit!
Dragoș s-a calmat treptat și restul călătoriei a decurs fără alte probleme. Soarele
începuse să încălzească bine atmosfera, tricoul alb cu imprimeuri colorate al Monicăi
păru prea călduros corpului ei fragil, cercetă acest aspect și mâinile ei, continuarea aceea
firavă a mâinilor ei, se răsfiră pe sub tricou și, de acolo, făcu niște mișcări de evantai.
Degetele i se potriviră în mijlocul sânilor și tricoul se depărtă, se apropie de acești sâni ca
și cum aceștia nu ar fi fost sâni, ci arcuri. Mișcării de apropiere și depărtare a tricoului i
se suprapuse ușoara mișcare de depărtare și apropiere a sânului drept de cel stâng, ca un
perpetuum mobile mai puțin perpetuu și mai degrabă mobil. Ochii lui Andrei însă erau
atenți la mișcările maxilarului lui Dragoș, de unde încă se mai aștepta să pornească o
nouă și nemiloasă torpilă. Dragoș mesteca o gumă.
Ținea guma cu dinții din față încleștați, își mișca dantura rumegând îngândurat, apoi
obrazul drept i se umfla prin locul pe unde limba se întindea după gumă, o prindea
strângându-se căuș în jurul ei și o trăgea mai în spatele gurii, de unde se ducea de la sine
spre măsele. Măselele atât așteptau: își începeau imediat munca de menghină, fixând și
strângând guma, care se mula pe suprafața denivelată, apoi se mișcau stânga-dreapta,
strângând guma într-o sferă aproximativă, pe care iar o întindeau ca pe-un aluat. Nu
trecea mult timp și limba iar șerpuia, strângea guma și o readucea între dinții din față.
Privirea lui Andrei se încorda atunci.
Bacul se opri la malul celălalt al Dunării odată cu mâna Monicăi între sâni. Când
muncitorii fixară puntea de legătură între bac și mal, mașinile porniră agale la fel cum
mâna Monicăi se lăsă să curgă în jos, mângâind astfel pentru o ultimă oară acei sâni
călduți, și strecurându-se apoi de cealaltă parte a tricoului cu un ușor suspin. Băieții
strigară de fericire și se năpustiră spre punte, fugiră pe lângă mașini și săriră pe mal
acompaniați de înjurăturile muncitorilor. Monica făcu același traseu dar pașii ei părură, în
comparație cu fuga celor doi băieți, să se îndrepte în direcția opusă. Toți trei se reuniră în
fața magazinelor de lângă ghișeul unde se vindeau biletele pentru bac, băieții energici și
neștiind ce să facă mai întâi, fata ușor curioasă și molatecă:
- E cald.
Lui Dragoș i se aprinse becul:
- Să ne scăldăm! strigă și o și zbughi de-a lungul malului spre locul de unde puteau să
sară în apă, urmat foarte aproape de Andrei și, mult mai nehotărât, de Monica. Băieții
rămaseră însă în fața apei. Se uitară la fată, începură să se dezbrace, își aruncară hainele
în frunzișurile de lângă ei până rămaseră în chiloți, Dragoș sări în apă făcând-o să
pleoscăie zgomotos și să împrăștie stropi grași împrejurul lui Andrei, care, nepăsător
acestora, se uită la fată:
- Nu intri?
- Nu, eu stau aici. Oricum trebuie să păzească cineva hainele.
Andrei dădu din umeri și plonjă la rândul său în apă.


Proză scurtă extrasă din volumul "Toate dansurile, dansul", apărut la Editura Cartea Liberă, format pdf.