La Moscova, când m-am dus cu delegația României, ca membru al delegației, ne-a dus, zic eu, la singurul muzeu antireligios din lume la un popor fost creștin. Sub stalin. Muzeu antireligios. Despre Inchiziția, ce-a făcut creștinismul, triburi primitive, cu moravuri, cu aspecte magice, inumane, toate prostiile făcute de om în istorie le punea în cârca religiei. Și la intrare, nu știu dacă pe dreapta sau pe stânga, era o maimuță și un Homo-primigenius, specie de Neanderthal. Așa. Când ieșim de acolo, nu știu cine era aia, că știa nemțește, știa franțuzește, cred că era o ovreică și zice: "vă rog să semnați", că eu fumam și am ieșit mai înainte. Și Gafencu și Nemoianu, subsecretar de stat în guvernul Antonescu, n-au semnat nici ei, că n-am semnat nici eu. Zic: "nu semnez, doamnă!" "De ce?" "În primul rând, tot ce am văzut aici îmi contrazice credința mea. Eu sunt băiat de popă. și e greu să cred în toată expoziția asta de-aici. Și doi: ne-ați ofensat!" "Cum?" "Păi, uite, personajele astea, maimuța și omul Primigenius, eu nu sunt neam cu ăștia. Îmi pare rău!"
-Biologic există o corespondență, adică omul poate fi privit ca generat sau degenerat din altceva?
-Nu, nu, păi de pildă, Maiorescu în "Beția de cuvinte" face o afirmație foarte originală: Darwin a fost un mult prea mare observator al naturii ca să spună că omul derivă din maimuță. Are o ascendență comună cu maimuța. Adică cine a creat omul, a creat și maimuța. Are o ascendență comună! Dar nu se trage din maimuță.
-Ce este răul și binele, cum se manifestă lupta dintre rău și bine?
-După Leibniz, ca și după Spinoza, care e determinist, răul este absența binelui din univers. Este lipsa binelui. Asta e! Așa cum eroarea, pentru că în determinismul lui, Spinoza, într-un determinism absolut nu putea să admită eroare, eroarea este absența adevărului. Și totuși, eroarea la nivel psihologic există! Ne gândim la personajele de azi ale Europei! Put de greșeli, nu? Ăia de sus. Nu mai vorbesc de ăia de jos care calcă legi gramaticale, legi morale, legi științifice, legi...știu eu? Eroarea e un fapt pozitiv psihologic, nu? Păi dovadă și în creștinism să-l consider dualist sau monist, lupta între bine și rău există.
-Chiar doream să vă întreb, este dualist creștinismul?
-Nu poate fi creștinismul dualist, pentru că nu seamănă cu manicheismul lui Zoroastru. Creștinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filozofic, monist, dualist sau pluralist. Creștinismul Este, pur și simplu.
-Cum vedeți creștinismul în comparație cu celelalte religii? De exemplu cu a indienilor, cu brahmanismul?
-Păi indienii nu au religie. Brahmanii nu sunt o religie. Brahma în limba sanscrită înseamnă rugăciune, care e personificată. Dar Brahma, zeul suprem indic, se naște pe sine din nimic, trăiește cicluri de milioane de ani, dispare și renaște din nou, e divinitate ăsta, te întreb eu?
-...
-E mit! Brahma e mit, nu Dumnezeu, Dumnezeul biblic nu are început și sfârșit, e etern. Am o concepție iudeocentrică a culturii Europei. Că fără Biblie dormeam în crăci. Nu știința și filozofia greacă, ele sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare și consolatoare pe continent, suverană, e Biblia. De altfel, despre creștinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi suntem creștini fără să vrem. Și când suntem atei suntem creștini. Că respirăm creștinismul cum respirăm aerul.
-Cioran are o părere rea despre Sfântul Pavel...
-A, păi îl prezint într-o declarație către Liiceanu, unde arăt cu un citat din "Pe culmile disperării", cartea republicată, unde spune: "Trăiesc în această lume, și sunt foarte aproape de ea; toate tristețile și bucuriile mele se mișcă prin faptul că nu găsesc acestei lumi de care sunt foarte aproape nici un sens transcendent." Nu-și găsește locul Cioran în melancolia lui și e trist că lumea asta nu-i oferă perspectiva extramundană a transcendenței, și-i spun: "Sper ca marele meu prieten Emil cioran, să se împace cu cele două lumi paulinice, cu Sfântul Pavel și cu Absolutul divin în amurgul existenței sale"...
-Care este șansa tânărului artist sau a tânărului în general și ce cale ar trebui el să urmeze?
-TEMPLUL! Misterul sau taina e principiul eliberator din neliniștile înlănțuirii cosmice și comunitare și cele produse de perspectiva infinitului și morții. În templu coexistă consolator principiul adevărului legat de divinitate și nemurire, în biserică, iar dincolo contempli adevărul, cum spunea Pavel, față către față absolutul. Niciodată n-a fost atât de suverană în gândirea Europei, Biblia, pentru marile conștiințe, ca acum.
Toți filozofii existențialiști, și-mi pare rău și de Emil cioran, care consideră Biblia o carte banală, și de Heidegger îmi pare rău- păi Heidegger e un filozof care te îndeamnă să trăiești zilnic murind- el spune așa, ca să ieși din anonimat, trebuie să trăiești neliniștea perspectivei neantului zilnic, adică a nimicului, că nu ești nimic. El te determină, Heidegger să trăiești murin absolut, în fiecare zi. De fapt Cioran face parte din familia filozofilor existențialiști: antibiblic, anticreștin, antipaulinic...
-Noi ca spiritualitate am putea aduce ceva important în Europa, în lume, mă refer la creștinismul nostru, la specificul ortodox și la artă, etc.?
-Păi, știu eu? Poate! De pildă, monseniorul Schubert, un austriac, a contemplat măștile religioase într-o biserică. Și a spus că sunt măștile cele mai autentic creștine de pe continent; în evlavia exprimată în chipurile credincioșilor. Noi nu putem inventa nimic, nici Europa nu poate. Că ne mișcăm între mitologia greacă și filozofia greacă și mistica iudaică. Eu am spus că ovreii sunt părinții religiei noastre. Un nepot de-al meu, inginer, mi-a spus cică "prietenii mei, unchiule, sunt indignați că sunteți filosemit". "Păi ei sunt religioși?" Zice: "nu știu". "Ei, păi dacă nu sunt religioși, mă șterg la nas cu ei. Nu mă interesează". Eu cu un ateu când discut e ca și cum aș discuta cu ușa. Între un credincios și un necredincios nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufletește mort, iar celălalt e viu. Între un viu și un mort nu există legătură. Credinciosul creștin e viu.
-Există o limbă a adevărului?
-Există limba adevărului creștin. Aia e limba adevărului. Că alta nu-i. Că în afară de credință nu există adevăr. Că știința e utilă. Eu scriu un tratat în vreo șase volume de Antropologie creștină. Și am scris până acuma vreo trei volume: volumul întâi apare în serial la Iași, se numește "Omul sau cartea întrebărilor", al doilea sper să apară la o revistă, "Grup D" (grup democrat), se numește "Sistemele sau cartea alcătuirilor logice", autonom matematice paralele cu întreguri ontice, volumul trei "Stilurile", care sunt concepute fie ca modalități estetice ale artei și am ajuns la volumul patru pe care l-am dictat numai vreo sută cincizeci de pagini și m-am cam înfundat. Este pilonul, cum să spun, pivotul întregului tratat: "Dogmele", sau situarea spiritului în imperiul certitudinii. Volumul cinci sunt "Disciplinele minții umane", pe care le împart în două: primul volum e "Matematica", pe care vreau să-l scriu cu un matematician filozof, Nicolae Tatu, ca să umble el, că eu nu pot umbla la Academie (în stilul lui Poincaré, care spunea că matematica nu e nici justă nici injustă, pentru că e necontradictoriu limbajul, este comodă mintal). Și utilă, bineînțeles. Kant spunea că o știință este știință în măsura în care își vehiculează constatările matematic. Și definește știința cantitativizant, știința după el e metodă și măsură, măsurare. Așa cum e! Cantitativizarea e verificată istoric. Calitatea e viața. Și cantitatea e moarte.
Da, dar știința e moartă. Nu s-a putut face știință vie până acum. Ci religie vie.
-Dar artistul?
-Artistul poate fi inspirat, ca și omul de știință. Dar nu există artă, știință și tehnică revelată, ci numai inspirată. Inspirația e o favoare a divinității făcută naturilor harismatice, care au har.
-Aceste naturi nu trebuie să aibă și cunoaștere?
-Naturile astea cunosc, ajung la cunoaștere. Că istoria științei e punctată de aleși. De naturile harismatice. De naturile pline de har. Nu sunt toți oamenii de pe pământ fizicieni de la greci și până azi, fizicieni. Sunt numai savanți. Și-i numeri pe degete. De aceea istoria științei este foarte simplă. Aplicațiile concrete sunt foarte complicate, dar istoria științei și a tehnicii este foarte simplă. Că-s foarte puțini inventatori. Numai naturile alese. Care au har. Care e dar divin. Păi au căzut mere și în cap la atâtea dobitoace de-a lungul istoriei și n-au descoperit legea gravitației. Și prin căderea mărului nu o descoperea nici Newton. El spune: am fost inspirat, deci un favorizat al divinității.
A consemnat:
Iulian Grigoriu
Pe 13 septembie (marțea viitoare) va fi publicată cea de-a treia parte a interviului.
@Texte culese și selectate de Simona Toma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu