Şi aproape cântând o doină spre mine
(bacalaureatul din copilărie)
ai grijă să nu pândeşti fetele
cum se dezbracă să se scalde
îmi zice mama cu dragoste de mamă
şi cu nuiaua în cumpănire spre mine
ai grijă să paşti vaca bine
să dea lapte mult şi pentru toţi
îmi zice mama cu ne/răbdare de mamă
şi cu degetul spre mine
ai grijă să nu sugă viţelul
că te belesc şi-ţi pun pielea pe gard
îmi zice mama cu blândeţe de mamă
şi cu ochii verzi către mine
şi să citeşti şi să-ţi faci lecţiile
că te fugăresc până la orizont
îmi zice mama cu toată grija de mamă
şi aproape cântând o doină spre mine
seara mama se uită la vaca suptă
şi la cărţile şi caietele goale
iar eu îi spun şi mă jur că nu am pândit
fetele cum se dezbracă să se scalde
Scrisorile Mariei din Magdala
(nici o taină)
scrisorile mariei din magdala
sunt fascinante le-am citit încet
cu mare grijă nu cumva să-mi scape
vreo balivernă despre nazareth
îmi zice că e foarte sănătoasă
şi foarte mulţi râvnesc splendoarea ei
cum scapă iar frumos de lapidare
cum alt pilat asmute derbedei
şi îmi zice splendida marie
cum poţi păcatul vieţii să-l învingi
şi cum să păcăleşti păcatul morţii
cum farsă este cina… lui da vinci
nu-i nici o taină … care va să zică
evangheliştii fac atac de cord…
maria din magdala-i mare moartă
iisus din nazareth e mare mort
Atac la domnul Vedetot
(pastel de sezon)
te scuip în ochi preafericitule
fiindcă eşti ilustrul vedetot
mă obsedezi mă bagi în puşcărie
singur îmi dau cu pumnul peste bot
n-am ce să-ţi fac preafericitule
de mititel ai pus şaua pe mine
mi-ai pus zăbală şi m-ai alergat
devastator printre pistiluri şi stamine
şi chiar te pizmuiesc preafericitule
fir-ai tu să fii cu toate ale tale
m-ai pus la jug ş-apoi m-ai răstignit
şi m-ai făcut expert în catedrale
ce drag îmi eşti nu vreau să te deochi
eşti alfa şi omega pe pământ
n-am încotro te laud şi te scuip
în ochi preafericitule cuvânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu